De la Dacia la ARO: mașinile „de epocă” îți arată de ce Poliția e atât de ineficientă

De la Dacia la ARO: mașinile „de epocă” îți arată de ce Poliția e atât de ineficientă
14:50 24.06.2019

Probabil nu te-ai gândit că polițiștii din cadrul Poliției Române sunt nevoiți să conducă o Dacia 1300 în misiuni, dar faptele arată exact contrariul.

Poate nu ți se va părea surprinzător, dar statul român se confruntă cu probleme și în ceea ce privește mașinile cu care sunt dotate Poliția Română. Cele mai multe dintre ele sunt fie prea vechi, fie prea proaste pentru a putea fi conduse în condiții de siguranță. Cu toate astea, polițiștii sunt nevoiți să le folosească pe acestea în misiuni. În cea mai mare parte, acesta este cazul mașinilor conduse de polițiștii din orașe mici și din mediul rural.

Aproximativ jumătate din toate autoturismele pe care Poliția Română le folosește au o vechime mai mare de 10 ani, potrivit unei investigații Libertatea. Asta în condițiile în care durata de exploatare a unei autospeciale este, de regulă, de maximum cinci ani, spune Vasile Lincu, președintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor ProLex.

Astfel, Ministerul de Interne ar avea nevoie de peste 10.000 de autoturisme noi.

Gravitatea problemei este pusă în lumină de două accidente recente, unul din Bărăgan și unul din Iași, în care au fost implicate mașini Dacia ruginite, vechi de 20 de ani. Astfel, riscul este mare atât pentru polițiștii din autoturismele Poliției Române, dar și pentru ceilalți participanți la trafic.

Dacia 1310 masina de politie
Dacia 1310 – Foto: Nailgun (naildin@yahdex.ru)

Cum arată mașinile Dacia folosite de Poliția Română

Cele mai multe autoturisme utilizate de această instituție fac parte din prima generație de Dacia Logan, vechi de aproximativ 15 ani.

Poate cifrele nu ți se par chiar atât de impresionante, mai ales că mulți români conduc în prezent mașini cu mult mai vechi de atât. Totuși, trebuie luat în considerare și gradul de uzură al acestor autoturisme, care este extrem de ridicat.

O Dacia Logan veche de 15 ani nu e cea mai gravă problemă pentru Poliția Română. Printre mașinile aflate în uz figurează și modele de Dacia 1300 sau Dacia Solenza. Și mai interesant e faptul că Poliția Română încă folosește o mașină care nici măcar nu se mai fabrică: 4X4 ARO.

Județele care stau cel mai prost la acest capitol sunt Hunedoara și Neamț, unde aproximativ 70%, respectiv 60% dintre mașinile din dotare au o vechime mai mare de 10 ani.

Sursa: Libertatea