Cum a ajuns Dacia să ducă greul pentru Renault când e vorba de vânzări

Cum a ajuns Dacia să ducă greul pentru Renault când e vorba de vânzări
11:48 22.10.2019

În 15 ani, Dacia a reușit să lanseze numeroase modele și să-și facă chiar un renume chiar și pe piața internațională. Statisticile pe ultimele luni arată că această companie a reușit să fie un pilon important pentru Renault.

Dacia e aproape de-o premieră anul acesta. În cei peste 50 de ani de existență, 2019 ar putea fi cel mai bun din istorie, când vine vorba de vânzări.

Deocamdată, avem rezultatele din august, când Duster a ajuns pe locul doi, iar Sandero pe patru și cele două mașini Dacia au ajuns extrem de populare în Europa. Avansul vânzărilor mărcii româneşti a ajuns la 23%. Cota de piaţă a urcat, în primele nouă luni din 2019, la 3,8%, de la 2,3% în perioada similară din 2018.

Statisticile de acum au fost comunicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Totodată, în 2019, vânzările grupului Renault în UE + EFTA au scăzut cu 2,2%, la 1.265.017 unităţi, faţă de 1.296.322 maşini în primele nouă luni din 2018. Asta nu se resimte însă la nivelul mărcii Dacia.

Producția Dacia e în creștere, iar prețul mic o ajută la vânzări

Încă de la primul Logan, compania s-a remarcat prin prețurile mai mici decât ale concurenței. Chiar dacă Duster se apropie de 20.000 de euro, e și cel mai scump model. Celelalte sunt, în medie, de două ori mai ieftine decât cea mai scumpă variantă de Duster. Prețurile mai bune sunt susținute tocmai de Renault, că folosește piese deja utilizate pe alte mașini ale grupului și, astfel, amortizarea cheltuielilor cu ele a fost deja făcută.

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în septembrie un avans de 23,1% în Europa. În plus, cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 2,9%, de la 2,7% în perioada similară din 2018. Totodată, Renault a anunțat recent că se așteaptă la o scădere cu 3-4% a vânzările în 2019.

În fine, în cea mai bună lună, adică august, Dacia a bătut BMW, FIAT, Citroen, Hyundai, Nissan, KIA şi SEAT. Cifrele sunt pe înmatriculări, în Uniunea Europeană.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Economica