18 sept. 2019 | 10:26

Anunțul Digi pentru toți abonații: ce trebuie să ai pe telefon

ACTUALITATE
Anunțul Digi pentru toți abonații: ce trebuie să ai pe telefon

Grupul Digi | RCS-RDS are un anunț mare pentru clienți. Compania face un pas important în digitalizare, iar momentul vine cu HBO la pachet. Totodată, operatorul are și un premiu: un Samsung Galaxy S10. Cum faci să-l câștigi?

Grupul Digi | RCS-RDS a anunțat că în aplicația Digi.Online va integra cele mai noi producții HBO. Totodată, abonații Digi au activată extraopțiunea HBO sau Maxpak se vor putea bucura de cele mai recente și mai de succes producții disponibile HBO GO.

Vestea mai bună e cu telefonul. Poți câștiga un Samsung Galaxy S10 dacă îți activezi extraopțiunea Maxpak în perioada 17 – 30 septembrie. Totodată, vei avea parte de-o lună de gratuitate pentru acest pachet de la Digi | RCS-RDS.

Ce se schimbă în aplicația Digi.Online?

Digi | RCS-RDS a anunțat că aplicația în noua versiune e disponibilă din 17 septembrie. Odată cu acest moment oferă și o serie de facilități pe gustul cinefililor și al iubitorilor sporturilor. Odată cu categoria distinctă detaliată mai sus, sunt și câteva premiere notabile. Astfel, în septembrie ai: Jaf cu clasă (Ocean’s 8), Glass, Holmes și Watson, Prafuri (Snowfall) sau The Deuce.

De asemenea, vor fi prezente în Digi.Online serialele Povestea slujitoarei, Marile minciuni nevinovate, Divorț, Aventura, Cea mai puternică voce și filme precum Mary Poppins revine, Tomb Raider: Începutul, Bohemian Rhapsody sau Misiune Imposibilă: Declinul.

Poate merită să treci la ea, mai ales că vine și sezonul trei din Umbre, de la HBO.

Unde poți folosi aplicația propusă de RCS-RDS?

Într-o primă fază, aplicația dezvoltată de operator va beneficia de toate aceste noutăți pentru versiunile Android și desktop. În următoarele săptămâni va fi disponibilă și versiunea iOS pentru iPhone.

Platforma oferă utilizatorilor conținuturile video din oferta de cablu, adică 60 de posturi TV, știri, filme, seriale, desene animate, posturi generaliste, naționale și internaționale. Accesul este gratuit pentru clienții TV și Net (servicii cumulate). Conținuturile din extraopțiuni sunt accesibile doar abonaților care le-au activat.