28 mart. 2018 | 12:45

Țara care interzice filmele porno are un plan mult mai sinistru decât atât

ACTUALITATE
Țara care interzice filmele porno are un plan mult mai sinistru decât atât

Marea Britanie vrea să interzică accesul la toate site-urile porno. Cetățenii britanici nu se mai pot uita la filme porno decât după ce le sunt verificate toate datele personale.

Guvernul britanic vrea să limiteze accesul englezilor la site-urile pornografice printr-o lege destul de controversată. Decizia ar veni ca urmare a creșterii semnificative a numărului de utilizatori minori care au acces liber la filme porno disponibile online. În acest context, două treimi (adică vreo 66%) din populația totală a Regatului Unit este vizată de această lege. Potrivit procedurilor actuale, statul nu știe cine dintre acești utilizatori este minor, așa că mai degrabă preferă să interzică accesul la toate site-urile porno. Cine vrea să le acceseze, trebuie să dovedească faptul că are peste 18 ani. Asta înseamnă că datele personale a 35 de milioane de britanici vor fi verificate.

Aparent, decizia nu sună chiar atât de rău, dar metoda prin care se va realiza verificarea datelor, cu siguranță te va pune în dificultate. Pentru a intra într-un site precum Porn Hub, RedTube sau YouPorn, va trebui să te autentifici aproape prin aceeași metodă pe care o aplici când îți accesezi mailul. Problema este că site-ului respectiv îi trebuie o dovadă clară, legală, că ai peste 18 ani (AgeID), așa că îți va verifica datele din buletin, permis de conducere, pașaport sau chiar card de credit, pe care chiar tu le vei pune la dispoziție.

E o mișcare destul de riscantă pentru premierul britanic Theresa May să le ceară propriilor cetățeni astfel de date confidențiale, chiar într-o perioadă când scandalul Cambridge Analytica și Facebook e la cote înalte.

Va exista, de asemenea, și o instituție care va decide care conținut media este sau nu pornografic. Această sarcină îi va reveni British Board of Film Classification, care va clasifica fiecare conținut. Legea ar urma să intre în vigoare din luna aprilie, dar Departamentul pentru Cultură, Media și Sport a cerut (subtil) să fie aplicată pe la sfârșitul acestui an.