Tehnologia NVidia care ajută roboții să învețe de la oameni

de: George Stanciu
25 05. 2018

NVidia pare să aibă o pasiune anume pentru inteligența artificială, iar cele mai noi progrese ”le fac viața mai ușoară” roboților.

În cadrul Conferinței Internaționale despre Robotică și Automatizare, organizată în Brisbane, Australia, NVidia a dezvăluit noi progrese în domeniul roboticii; cu ajutorul tehnologiei, roboții pot învăța din sarcinile efectuate de oameni.

Până acum, roboții erau învățați să efectueze un set de instrucțiuni, de un anumit număr de ori, într-un mediu izolat de oamenii care i-au programat să facă asta. În demonstrație, NVidia a folosit câteva piese de diferite culori, așezate unele peste altele într-un anume fel, pentru a învăța robotul să facă aceeași mișcare.

Rețelele neuronale antrenate în această demonstrație au reușit să descopere legătura dintre blocuri și au creat un program autonom care să imite sarcina observată.

Videoclipul publicat de NVidia arată că sistemul, care se bazează pe plăci video NVidia Tigan X GPU, a învățat dintr-o singură demonstrație a unui om. În plus, programul s-a dovedit capabil de a-și rezolva problemele ”din mers”, în timp ce rezolva problema dată.

”O cameră filmează în timp real o scenă, iar pozițiile și relațiile dintre obiecte sunt analizate de o pereche de rețele neurale. Percepțiile rezultate sunt trimise către o altă rețea, care generează un plan prin care să fie recreate aceste percepții”, arată NVidia pe blogul companiei.

Cercetarea are ca scop reducerea costurilor necesare pentru reprogramarea unui robot: ”vrem să facem mai ușoare sarcinile unui utilizator care nu e expert și care vrea să învețe un robot o sarcină nouă doar arătându-i-o”, spune Stan Birchfield, cercetătorul principal din acest proiect.

Odată cu această cercetare, NVidia intră în rândul companiilor care fac progrese în domeniul inteligenței artificiale, în direcția sistemelor AI care sunt inteligente și au o oarecare înțelegere despre mediul înconjurător.