12 mai 2017 | 07:37

În viitorul Windows 10, s-ar putea să nu mai poți scăpa de OneDrive

ACTUALITATE
În viitorul Windows 10, s-ar putea să nu mai poți scăpa de OneDrive

OneDrive este serviciul de stocare în cloud al celor de la Microsoft, iar în curând, va juca un rol și mai important în Windows 10.

Este foarte probabil să te fi lovit în ultimii ani de Microsoft OneDrive. Serviciul gigantului din Redmond a ajuns să se reflecte într-o aplicație pe care o avem preinstalată pe sistem încă de la Windows 8. În doar câteva luni însă, aceasta va deveni imposibil de ignorat.

În cadrul conferinței Microsoft Build 2017, oficialii companiei americane au insistat destul de mult pe noutățile pe care le vom vedea implementate în viitorul Windows 10 Fall Creators Update. Printre acestea se numără și OneDrive Files On-Demand.

O nouă funcție ce își va găsi loc în Windows 10 îți va permite să-ți accesezi fișierele de pe computerul personal din fiecare colț al lumii. Deși acest concept va folosi la bază infrastructura OneDrive, implementarea va fi cu totul alta și va necesita un efort minim din partea utilizatorilor. Atâta timp cât vei fi autentificat cu contul tău Microsoft pe un PC, smartphone sau tabletă, toate fișierele tale vor veni cu tine. Este suficient să intri în File Explorer și te vei simți ca acasă. Astfel, nu vei mai fi stresat că ai uitat să-ți pui un fișier pe stick sau ai uitat să expediezi unui coleg o prezentare PowerPoint înainte să pleci de acasă.

,,Cu Files On-Demand (Fișiere la comandă), îți poți accesa toate fișierele tale din cloud fără să fii nevoit să le descarci, iar acestea să îți ocupe spațiu pe dispozitiv.” Cu OneDrive Files On-Demand, conform lui Joe Belfiore, utilizatorii își vor găsi mai ușor fișierele și le vor putea accesa de oriunde, fără să mai fie stresați cât spațiu ocupă sau că trebuie să le actualizeze în cloud după ce le-au modificat.

Conceptul pare să fie destul de similar cu iCloud Drive de la Apple care, deși implică să ai suficient de mult spațiu disponibil în cloud, îți sincronizează toate fișierele personale între toate dispozitivele pe care ești autentificat cu același cont Apple.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele