10 mai 2017 | 12:00

Un gamer a terminat Prey în doar 20 de minute: cum a reușit performanța

VIDEO VIDEO

Prey este cel mai recent joc publicat de cei de la Bethesda și deși s-a anunțat a fi foarte complicat, cineva l-a terminat în 20 de minute.

În urmă cu câțiva ani a apărut conceptul de speedrun în asociere cu jocurile video. Acesta se referea la performanța de a termina într-un timp record jocuri mai mult sau mai puțin complexe prin folosirea de diverse trucuri, dar fără apelarea la trișat. Poți manipula universul jocului într-o varietate foarte mare de moduri pentru a atinge un record de speedrun, dar nu ai voie să fii invincibil, de exemplu.

Prey este cel mai nou joc al celor de la Bethesda și reprezintă o reinventare a unui titlu mai vechi. Lansat în urmă cu mai puțin de o săptămână, titlul a generat deja ambiția unor jucători fanatici care și-au dorit să termine campania single player într-un timp record. Cel mai bun timp obținut în acest scop este de 19 minute și 34 de secunde de către un gamer ce se ascunde în spatele pseudonimului DraQu. Internautul își detaliază performanța pe propriul său canal de YouTube. 

Chiar și dacă nu v-ați jucat Prey sau nu știți foarte bine despre ce este vorba, clipul ar trebui vizionat de orice gamer care are câteva minute libere. La baza performanței gamerului se află GLOO Cannon, o armă pe care pui mâna în primele momente din joc și pe care o poți folosi pentru încetinirea inamicilor și realizarea de mici blocuri utile pentru crearea unor platforme. Acestea din urmă pot fi folosite pentru accesarea unor zone din joc care în condiții normale ar putea fi atinse doar după câteva ore de joc. Această dovadă de speedrunning este interesantă și datorită faptului că vă plimbă prin zone pe care dezvoltatorul Arkane Studios nu le-a gândit pentru publicul larg.

În altă ordine de idei, nu vizionați clipul de mai sus dacă vreți să jucați întâi jocul, pentru că s-ar putea să vă strice experiența.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele