09 mai 2017 | 17:02

Trucuri iOS 10 prin care îți poți folosi iPhone-ul la capacitate maximă

ACTUALITATE
Trucuri iOS 10 prin care îți poți folosi iPhone-ul la capacitate maximă

Mai jos avem o listă cu zece trucuri pe care le poți găsi interesante în iOS 10.3.

Deși câteva dintre ele s-ar putea să meargă doar pe device-urile mai noi de la Apple, majoritatea ar trebui să se aplice oricărui terminal care poate rula cea mai recentă versiune a software-ului mobil de la Apple. Lista e realizată pe baza celei de pe zdnet.com.

1. Adaugă câteva contacte la excepțiile modului ”Do not disturb”

Dacă până acum puteai doar să oprești sau să pornești modul mai sus menționat pentru toate contactele, luate ca un calup, acum poți adăuga excepții individuale. Trebuie doar să intri în Contacte, selectezi Editare, apoi apeși pe Sonerie sau Ton Mesaj. De acolo poți intra într-un meniu de unde vei bifa Excepție pentru urgențe.

2. Vezi unde ți-ai parcat mașina

Ăsta e unul dintre cele mai utile lucruri din iOS 10. Intri în Apple Maps, și, dacă nu vezi deja o iconiță cu o mașină, poți căuta după termenul ”Mașină parcată”. Apoi aplicația te va duce la mașina ta.

3. Ora de culcare

Cu ajutorul acestui feature din aplicația nativă de ceas, îți poți monitorzia mai bine somnul și poți avea grija să dormi câte ore ai nevoie. Ca să activezi funcția trebuie doar să intri în Ceas și să selectezi tabul Ora de culcare. De acolo setezi ora la care vrei să adormi și ora la care vrei să te trezești, iar terminalul va avea grijă să te atenționeze când să te culci și să activeze alarma când e timpul să te trezești.

4. Lupă

Fiecare terminal iOS 10.3 are capacitatea de a deveni o lupă. Cei cu vederea mai slabă pot activa această funcție prin accesarea Configurărilor, click pe General și intrat în meniul Accesibilitate. De acolo se poate bifa butonul Lupă.

5. Deblochează-ți telefonul ca înainte

Atunci când s-a introdus iOS 10 am putut observa că modul de deblocare prin Touch ID s-a schimbat puțin. Odată cu eliminarea ”slider-ului”, Apple a introdus un alt gest. Cel de apăsare. Iar butonul nu mai funcționa ca înainte, când doar trebuia să așezi degetul pe senzor pentru a-l debloca. Ei bine, dacă nu-ți place noua metodă, cea prin apăsare, poți reveni la cea veche. Trebuie să intri în Configurări > General > Accesibilitate > Buton Principal > Deschidere la așezare deget.

6. Șterge-ți aplicațiile native de la Apple, care nu te interesează

Încă de la primul iPhone, Apple a integrat în software-ul său mobil câteva aplicații native care erau menite să te ajute. Numai că unele dintre ele nu erau folosite niciodată și îi încurcau pe unii utilizatori. De acum le poți șterge pe cele care nu te interesează în același mod în care ai șterge orice altă aplicație.

7. Fă economie de spațiu de stocare

Până la iPhone 7, care vine în cea mai ”slabă” versiune echipat cu 32 de GB, spațiul de stocare era o adevărată problemă. Terminalele de 16 GB abia mai fac față unui calup de aplicații, și câtorva sute de poze. Nici nu mai vorbesc aici de muzică. Ei bine, Apple s-a gândit și la asta. Mai bine mai târziu decât niciodată. O funcție ”cu dedicație” în iOS 10, pentru abonații serviciului Apple Music, este Opimizare spațiu de stocare. Ea poate fi activată în Configurări > Muzică > Optimizare spațiu de stocare.

8. Prioritizează descărcarea unor aplicații

Atunci când ai mai multe aplicații de updatat sau atunci când dai restore unui iPhone, terminalul va descărca în același timp mai multe aplicații, într-o ordine aleatorie. Pentru a salva niște timp, poți alege ce aplicații să îți ia mai repede, însă pentru asta vei avea nevoie de un device cu Force Touch. Adică iPhone 6S sau 7. Pentru a activa funcția trebuie doar să apeși mai tare pe aplicația pe care o consideri mai importantă, apoi să dai click în meniul aferent pe Prioritizează Descărcarea.

9. Caută în pozele tale

Cu ajutorul unei funcții de recunoaștere vizuală, iOS 10 poate să îți găsească toate pozele în care apare un copac, de exemplu. Pur și simplu cauți ”copac” și softul identifică automat capturile din galeria ta care conțin copaci.

10. Lanternă mai bună

Și aceasta e o funcție care funcționează doar pe terminalele cu Force Touch. Pentru a o folosi trebuie să dai drag în sus din ecranul principal, să intri în Centrul de Control și să ții apăsat puternic pe butonul Lanternă. Un meniu va apărea apoi și vei putea selecta intensitatea luminii lanternei.