28 feb. 2017 | 17:09

Specificațiile tehnice ale OnePlus 5 au ajuns online

ACTUALITATE
Specificațiile tehnice ale OnePlus 5 au ajuns online

După câteva luni de speculații în jurul OnePlus 4, se pare că acel număr va fi ocolit și se va ajunge direct la OnePlus 5.

Până la lansarea oficială a noului smartphone de top de la OnePlus, nu putem decât să sperăm că asiaticii vor reuși să ne uimească din nou. Cu ultimele câteva terminale, producătorul chinez a reușit să facă valuri în piață, dar având în vedere concurența acerbă din industrie, următorul telefon trebuie să fie uimitor.

Cele mai noi informații pe marginea iminentului OnePlus vin de la o publicație online coreeană. Astfel aflăm că, după OnePlus 3 și OnePlus 3T nu va urma OnePlus 4. În schimb, fanii brandului se vor delecta cu OnePlus 5 în 2017. Cum era de așteptat, vor exista multe speculații pe marginea nomenclatorului ales de OnePlus. Cel mai simplu dintre motivele pentru care OnePlus a ocolit cifra 4 are legătură cu semnificația numărului în cultura chinezească, unde este asociat cu ghinion.

Revenind la zvonurile despre terminalul efectiv, OnePlus 5 se pare că va fi similar vizual cu Galaxy S7 Edge. Spre deosebire de acesta însă, viitorul OnePlus va folosi o carcasă din material ceramic. Compania are o experiență cu ceramica după ce a lansat OnePlus X într-o versiune ceramică. Xiaomi Mi Mix este singurul telefon care a mai folosit un astfel de material pentru carcasă.

La interior, OnePlus 5 se pare că va fi construit în jurul unei combinații dintre un Snapdragon 835, 8GB RAM și o memorie internă de 256GB. Snapdragon 835 va fi de mare interes în 2017 și îl vom vedea într-o varietate foarte mare de dispozitivee, inclusiv Galaxy S8. Partea de captură va fi formată din două camere de 23, respectiv 16 megapixeli. Pentru încărcare rapidă se va folosi același port USB Type-C pe care l-am văzut și la OnePlus 3. Acumulatorul intern va fi de 4000 mAh. Sistemul de operare preinstalat va fi Android 7.0.

Cei de la OnePlus nu au lansat nici o informație oficială pe marginea viitorului smartphone. Singurul lucru pe care îl știm este că ar trebui să se lanseze în trimestrul trei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele