06 apr. 2017 | 20:20

Sony anunță un SSD durabil, ideal pentru fluxuri video 4K Ultra HD

VIDEO ACTUALITATE

Există multe SSD-uri de calitate în piață, dar prea puține dintre ele sunt marcate atât de ostentativ ca fiind profesionale precum noile modele de la Sony.

În momentul în care cochetați cu interacțiunea cu conținut video 4K Ultra HD, hard disk-urile clasice sunt departe de a face față vitezei de transfer necesare la editare. Deși mai există câteva trucuri la care puteți apela, inclusiv configurații de hard disk-uri în RAID 0, alternativa facilă implică investiția în SSD-uri. Chiar și cu aceste medii de stocare ultra rapide, există însă o problemă de uzură. Odată cu trecerea timpului, puteți risca să vă pierdeți informațiile în timpul sau după efectuarea unui transfer.

Creatorii de conținut video 4K și editorii nu-și permit riscul pierderii datelor. În același timp, au nevoie de combinația perfectă între performanță extremă și anduranță pe termen lung. Pentru astfel de situații, cei de la Sony au lansat o nouă serie de SSD-uri de 2,5 inci în două variante de capacitate. Acestea au fost gândite din primul moment pentru captura de conținut video Ultra HD fără probleme. Nu contează dacă un SSD a fost suprascris de 500 sau de 1000 de ori, acesta se comportă la fel ca în prima zi.

Până și conectorul SATA a fost îmbunățit în aceste unități de stocare cu scopul sporirii rezistenței la conectări și deconectări multiple. În teorie, ar trebui să nu întâmpinați probleme până când nu ați conectat și deconectat SSD-urile cu pricina de 3000 de ori. Noua serie de SSD-uri include modelele SV-GS96 de 960GB cu un preț de 539 de dolari și SV-GS480 cu o capacitate de 480GB și un preț 287 de dolari.

Pentru a asocia niște cifre precise gradului de anduranță la scriere, oficialii companiei japoneze au promis că modelul de 960GB ar trebui să facă față la scrierea a peste 2400TB de date fără probleme, în timp ce valoarea este înjumătățită în cazul versiunii de 460GB. În termeni practici, asta înseamnă că puteți umple aceste noi SSD-uri de cinci ori pe săptămână timp de 10 ani.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele