28 apr. 2017 | 10:35

iPhone 8 ar veni cu posibilitatea de încărcare wireless, potrivit unor noi dezvăluiri

ACTUALITATE
iPhone 8 ar veni cu posibilitatea de încărcare wireless, potrivit unor noi dezvăluiri

Încet, dar sigur, ni se pun la dispoziție noi informații cu privire la viitorul iPhone 8 al companiei Apple, iar noile imagini readuc în prim-plan o funcție mult dorită.

A trecut suficient timp și mai durează încă pe atât până la lansarea oficială a iPhone 8, dar zvonurile și dezvăluirile nu încetează să ne surprindă. Noi imagini dezvăluite de OnLeaks includ o schemă a viitorului telefon Apple și nu este greu să observi o suprafață rotundă pe carcasa din spatele dispozitivului, semn că în acel locaș ar trebui să se regăsească o suprafață conductivă care să permită încărcarea smartphone-ului.

Deși nu este neapărat cea mai mare dezvăluire posibilă, mai ales pentru că dispozitivele Android vin cu posibilitatea de încărcare wireless de ceva timp, dar asta nu înseamnă că utilizatorii de iPhone nu merită aceleași beneficii.

Pe lângă această funcție mult dorită, imaginea atașată ne arată, din nou, cele două camere ale telefonului, orientate în plan vertical, cu blițul poziționat între ele. În partea de jos a dispozitivului puteți observa, de asemenea, că portul jack de 3,5 mm nu va fi inclus nici de această dată în telefoanele Apple, potrivit Tech Crunch.

Ceea ce este mai interesant este că în partea de sus a schemei cu structura iPhone 8 putem sesiza patru găuri diferite, poziționate lângă difuzor. Dacă privim iPhone 7-le, vom observa o gaură care stă pentru camera de selfie și o alta pentru senzorul de lumină. Asta înseamnă că poate cele patru găuri ne-ar putea indica posibilitatea a două camere pentru selfie-uri și poate chiar și un bliț. Deși este prea devreme pentru a ne pronunța cu privire la aceste funcții, nu poți să nu te întrebi ce reprezintă aceste modificări structurale.

Zvonurile e sugerează că Apple va lansa trei noi iPhone-uri în septembrie. Două dintre cele două dispozitive ar putea fi versiuni actualizate ale iPhone 7 și 7s, dar ar avea componente mai performante, iar cel de-al treilea, high-end, ar include noul design.