17 feb. 2017 | 16:01

Facebook pregătește filtre personalizabile pentru nuditate și violență

ACTUALITATE
Facebook pregătește filtre personalizabile pentru nuditate și violență

Facebook vrea să ne ofere posibilitatea de a defini ce fel de conținut este în regulă și de a influența ce conținut apare pe feed-uri.

Zuckerberg a anunțat o schimbare masivă cu privire la Standardele Comunității, în cadrul unui manifest de 5000 de cuvinte, ce poate fi găsit aici. În prezent, Facebook se bazează pe un ”stas” în ceea ce privește conținutul permis pe rețeaua de socializare, deși aceasta pare să nu fie cea mai bună abordare.

Noul mod în care Facebook vrea să opereze este cel prin care utilizatorii vor avea mai multă putere asupra conținutului pe care doresc să îl vadă. Mark Zuckerberg arată că ”ideea este să oferim oricui face parte din comunitate posibilitatea de a-și seta politicile de conținut. Fiecare are limite diferite în ceea ce privește nuditatea, violența sau conținutul grafic, iar fiecare va avea posibilitatea de a-și stabili propriile setări în toate aceste privințe”, mai adaugă fondatorul Facebook.

Întrebările de acest fel vor fi primite ocazional de către utilizatori, astfel încât să nu fie nevoie să căutăm prea mult mini-chestionarul. Cei ce nu vor să răspundă la astfel de întrebări se vor supune majorității, în cazul lor fiind aplicate filtrele votate de către majoritatea oamenilor din regiunea respectivă. Firește, oricine va avea posibilitatea de a schimba aceste setări, chiar dacă site-ul le-a ales într-un anume fel, arată techcrunch.com.

Zuckerberg are de gând să îmbunătățească și siguranța și informarea utilizatorilor. Inteligența artificială folosită de compania ar urma să identifice cazurile de bullying sau de auto-vătămare, oferind utilizatorilor și posibilitatea de a raporta ceea ce par a fi semne ale unor probleme psihice sau activități ilegale.

În ceea ce privește lupta împotriva polarizării și a senzaționalismului, compania vrea să le ofere utilizatorilor o serie de surse din întregul spectru politic. Asta ar putea însemna că am putea primi sugestii de articole ce tratează același subiect din diverse puncte de vedere.