Comenzile de iPhone X ar putea fi onorate cu mare întârziere
Comenzile de iPhone X au început pe 27 octombrie pe majoritatea site-urilor de la noi. Livrările însă s-ar putea să întârzie semnificativ.
Spre surprinderea mea, comenzile la iPhone X din România au fost sincronizate cu precomenzile de pe site-ul Apple.com. Astfel, în timp ce din SUA puteai să faci comandă la noul smartphone Apple începând cu ora 12:01 AM, din cauza diferenței de fus orar, la noi a fost vorba de ora 10:01AM. În orice caz, primele unități vor fi livrate vineri pe 3 noiembrie către câțiva internauți norocoși.
Din păcate, în cazul majorității celor care au încercat vineri ”să fie pe fază”, comenzile de iPhone X vor fi onorate în aproximativ cinci-șase săptămâni. Cu alte cuvinte, te poți bucura dacă vei avea ocazia să faci selfie-urile de Crăciun cu ajutorul celui mai futurist gadget Apple de până acum. Până acum, eMAG și Quickmobile, operatorii telecom și Altex au avut campanii mai ample de precomenzi.
Prognoza pesimistă de mai sus vine la un analist Capital Markets care a studiat cu atenție datele de livrare de pe site-urile Apple din foarte multe piețe străine. Din câte se pare, indiferent dacă te duci pe Apple SUA, Regatul Unit, Germania, China sau Emiratele Arabe Unite, peste tot poate fi văzută data de livrare de cinci-șase săptămâni pentru comenzi. Luând în calcul aceste informații, ar fi cel puțin ciudat să crezi că românii sunt privilegiați, iar stocurile din țara noastră vor fi generoase.
În altă ordine de idei, afișarea acelorași date de livrare pentru toate comenzile de iPhone X din fiecare colț al mapamondului, ar putea fi o măsură preventivă din partea Apple, pentru a nu-și dezamăgi clienții. S-ar putea ca livrările efective să fie mult mai rapide, una-două săptămâni. Gigantul din Cupertino a optat însă să nu riște să-și dezamăgească fanii și să ofere analiștilor motive de îngrijorare vizavi de procesul de producție. Conform unul alt zvon apărut online peste weekend, la această oră nu mai există nici un fel de probleme sau întârzieri în procesul de producție al iPhone X.