Apple Watch 3: motivele relevante pentru care ai vrea așa ceva

de: Răzvan Băltărețu
12 10. 2017

Apple Watch 3 e ca primul. Sau ca al doilea. Și e o fiță, încă, doar că poate face câteva lucruri bune.

Apple Watch 3 e cam scump decât prețul mediu pe care românii îl plătesc pentru un telefon. E și primul care suportă date celulare printr-un eSIM. El, per total, e un gadget bun, dar, ca multe ceasuri inteligente, e și o fiță pe care dai bani pe care îi ai, nu pentru care te împrumuți.

Am purtat un Apple Watch 3 cam o săptămână oferit spre review de Quickmobile. Încă îl am la mână și vibrează cât scriu acest articol. Vibrează gentil, e ca un majordom care vrea să-ți atragă atenția că sunt lucruri de rezolvat în lume. Te umple de notificări, dacă îl lași, face o mulțime de lucruri pe care nu le folosești și nu e un ceas clasic. Poate fi antrenor de sport sau un sfert de telefon. Sună dimineața și-ți aduce aminte de evenimentele importante.

Ar putea fi și pe gustul românilor. Horologer, magazin local specializat în ceasuri, susține că oamenii preferă mărci elvețiene, pentru că au asigurată calitate fără compromis și au un control riguros al calității. Cei mai mulți au peste 26 de ani și au meserii în avocatură, marketing, brokeraj, inginerie, medicină sau antreprenoriat. Gama pe care o oferă are prețuri cuprinse între 600 și 3.400 de lei, deci aici Apple Watch 3 intră la fix. Nu în ultimul rând, Horologer spune că mulți clienți revin pentru a doua achiziție.

Am menționat aceste detalii, pentru că Apple compară vânzările ceasului său cu ale granzilor din industrie: Rolex, Tissot, Swatch, alții. Așa că nici eu n-am mai tratat Apple Watch 3, cum am crezut în urmă cu doi ani, drept un ceas inteligent, ci un ceas care vine conectat la telefon și e o extensie. Așa am ajuns la lista de mai jos.

Apple Watch 3, ca precedentele, și-a găsit o nișă

A fost o fugă nebună după gadgeturi și the next big thing. Ceasul inteligent încă nu-i acolo. Este însă un gadget care te distanțează de telefon ca să vezi rapid ore, evenimente, calendar și cât de mult te miști. Este o extensie digitală și minimalistă a unui consilier, unui orar și unui avizier sau unui antrenor de fitness. În curând, va fi a unui medic.

Îmi zice când am stat prea mult jos, ce puls am și cum respir (cât oxigen am în sânge). Fac astea cu o vibrație subtilă pe încheietură. E importantă. Am Vector Watch, în general, și vibrează brutal, aproape intruziv. Apple a reglat mai fin mecanismul, e mai plăcut. Acesta e un motiv pentru care l-ai vrea. Îți bagă notificări sub “nas” și o face fără să fie enervant. Notificările pot fi, dar sunt ale tale.

Poți și vorbi la telefon cu el, dar nu recomand. E ciudat și deloc intim. Nu poți șopti vorbe dulci sau striga înjurături spre încheietură. E penibil și prea mult.

Un ceas inteligent la care nu-ți pasă de specificații

Telefoanele sunt măsurate în diagonale de ecran, rezoluții, procesoare, camere foto și altele. Un ceas n-ar trebui să fie niciodată așa. Trebuie să arate bine (iar Apple Watch 3 încă nu e acolo, deși are un design recognoscibil), un ecran bun și câteva funcționalități elementare. De asemenea, ar trebui să comunice excelent cu telefonul, fără întreruperi, și să aibă o autonomie excelentă. La ultimul capitol orice smartwatch în afară de Vector e jalnic. E de dorit să fie mai bine.

Apple Watch 3 arată ca precedentele, mai puțin punctul roșu de pe coroană, care marchează că are eSIM. E disponibil în două versiuni și în mai multe nuanțe de culoare. Este însă recognoscibil și marchează într-un fel statutul și pretențiile purtătorului. E ceea ce un ceas clasic e, plus câteva opțiuni smart. Am zis deja, are multe funcționalități inteligente, dar sunt, în mare parte, prea multe și copleșitoare.

Cu Apple Watch 3 nu-ți pui problema dacă e scump sau nu, că nu acesta e scopul

 

Am zis deja: e scump. Eu n-aș da atât pe el, dar aș cumpăra iPhone X, de exemplu. E vorba de ce faci cu el și la ce ți-e bun, că e singurul dispozitiv de acest fel de la Apple și singurul care merge atât de bine cu un iPhone. Se apropie Samsung și mi-ar plăcea să existe și alternative.

Deocamdată, suntem în punctul în care ceasul inteligent primește SIM, monitorizează activități care țin de condiție fizică și ar putea fi un ajutor în monitorizarea stării de sănătate. Planul e bun și ar putea face din acest gadget ceva mai mult decât o adunătură lucioasă de metal, plastic și siliciu.

Aici ar trebui să fie o concluzie și singura, deocamdată, e că Apple Watch 3 n-are rival. Nu pentru că ar fi excepțional, ci pentru că pare mai uman decât ce oferă concurența. Gear de la Samsung pare o busolă, de multe ori, iar Vector nu va mai avea niciunul. Fitbit deja s-a dus către zona de fitness, iar designul nu pare să fie un selling point pentru alte companii. E o nișă mică, deși Apple spune că vinde milioane, iar lipsa concurenței o face și mai mică, și mai greoaie. Asta e acum, Apple Watch 3 pe care dai puțin mai mult de jumate din prețul unui iPhone și te închizi și tu puțin mai mult în ecosistemul Apple.

Apple Watch e disponibil și la eMAG.