23 ian. 2017 | 07:41

Apple dă în judecată Qualcomm pentru un miliard de dolari

ACTUALITATE
Apple dă în judecată Qualcomm pentru un miliard de dolari

Nemulțumiți de modul în care Qualcomm își licențiază tehnologiile și patentele, cei de la Apple au inițiat un proces în valoare de un miliard de dolari.

Dacă ați folosit vreodată un smartphone, sunt șanse foarte mari să fi auzit de Qualcomm. Liderul absolut în materie de procesoare pentru mobile, compania americană câștigă sume astronomice și din licențierea tehnologiilor pe care le are în portofoliu. Se pare însă că cei de la Apple sunt nemulțumiți de practicile Qualcomm, începând cu prețurile practicate și terminând cu modul în care pune presiune ca parteneriatul să se desfășoare într-un anumit fel.

Argumentul principal al procesului gravitează în jurul ,,modului incorect în care [Qualcomm] a insistat să primească drepturi de autor pe niște tehnologii cu care nu are nici o treabă.” Procesul intentat în acest weekend închide o săptămână foarte dificială pentru Qualcomm, după ce compania a fost acuzată de Federal Trade Commission din SUA de monopol și tactici menite să excludă anumite companii din piața de procesoare pentru baseband sau modemuri pentru mobile.

Dintr-un punct de vedere, Apple încearcă să profite de acest context nefavorabil pentru companie, punând și mai multe paie pe foc împotriva Qualcomm. Conform declarațiilor oficiale înaintate de gigantul din Cupertino, Qualcomm a reținut plăți în valoare de aproximativ un miliard de dolari în momentul în care Apple a colaborat în cadrul unei investigații a autorităților sud coreene împotriva producătorilor de SoC-uri Snapdragon. Analiza respectivă a ajuns să se reflecte într-o amendă de 854 de milioane de dolari pentru Qualcomm pentru abuz de putere în piața de cipuri pentur mobile și supra-taxare a producătorilor de smartphone-uri.

,,Suntem extrem de dezamăgiți de modul în care Qualcomm își desfășoară afacerile cu noi și din păcate, după câțiva ani de neînțelegeri vizavi de ce constitutie taxe de licențiere corecte și rezonabile, nu avem altă opțiune decât să apelăm la tribunale.” Aceasta a fost declarația celor de la Apple înaintată către CNBC.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele