Top cele mai bune jocuri video pe care le poți juca acum

Top cele mai bune jocuri video pe care le poți juca acum

În cazul în care căutai un joc bun de care să te bucuri în perioada următoare, avem mai jos câteva sugestii pentru tine.

Anul 2015 a fost unul foarte bune pentru industria jocurilor video, iar 2016 deja a început foarte bine. În aceste condiții, am decis să alcătuim un top al celor mai bune jocuri video pe care le poți juca în acest moment. Dar, înainte de a-ți prezenta topul, trebuie să menționăm că suntem conștienți de faptul că nu putem mulțumi pe toată lumea când vine vorba de asemenea articole. Poate unii se vor supăra că nu am inclus Battlefront sau Quantum Break sau XCOM 2. Alții, probabil, sunt fani ai seriei Souls și ar fi preferat să vadă Bloodborne sau Dark Souls 3 în acest top. Nu negăm faptul că acestea sunt, într-adevăr, jocuri foarte bune, însă considerăm că opțiunile noastre de mai jos îți vor oferi cea mai bună experiență în timpul sesiunilor de gaming.

The Witcher 3

The Witcher 3 a câștigat premiul ”Game of the Year 2015” la Game Awards 2015, un titlu pe care foarte mulți spun că l-a meritat cu desăvârșire. Jocul a fost dezvoltat de cei de la CD Projekt Red în Polonia, pe parcursul a trei ani și jumătate. După cum ne amintește publicația Kotaku, The Witcher 3: Wild Hunt s-a bucurat de review-uri pozitive atât din partea fanilor, cât și din partea site-urilor specializate.

The Witcher 3

Alături de Geralt din Rivia, eroul de până acum, în Witcher 3 ai la dispoziție și personajul Cirilla Fiona Elen Riannon, pe care o cunoști după numele scurt Ciri. De asemenea, jucătorii beneficiază de aproximativ 100 de ore de quest-uri și numeroase secvențe cinematice și pot explora fără probleme lumea, călătorind unde doresc. The Witcher 3 este disponibil la eMAG pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

The Division

The Division, probabil cel mai ambițios proiect marca Ubisoft, ne-a impresionat. Acțiunea are loc în New York, în condițiile în care populația orașului a fost decimată de un virus oribil. Jocul a fost anunțat tocmai în 2013, iar de atunci, mulți oameni ajunseseră să se îndoiască de capacitatea celor de la Ubisoft de a produce un joc open-world cu adevărat bun. Din fericire, The Division nu dezamăgește. Ce-i drept, sunt puține lucruri pe care le poți face în joc care nu implică armele, însă schimburile de focuri sunt realizate foarte bine, iar acesta este reprezintă dintre cele mai bune aspecte ale jocului.

The Division

Ubisoft a adăugat, de asemenea, acel”Dark Zone” în care jucătorii pot găsi cele mai bune echipamente, dar și cei mai dificili adversari. Zona are un sistem de progresie separat, iar pentru a extrage ceea ce găsești acolo, va trebui să folosești anumite secțiuni speciale, unde, de multe ori, vei fi așteptat de alți jucători dornici să fure din ceea ce ai obținut. The Division este disponibil pentru PC, PlayStation 4 șiXbox One. De asemenea, eMAG oferă și un bundle Xbox One+The Division.

Far Cry Primal

La finalul anului, atunci când va fi alcătuit un top cu cele mai bune jocuri din 2016, Far Cry Primal va fi cu siguranță printre primele selectate. El reprezintă acel pas de care era nevoie pentru a reînvigora seria și prin care Ubisoft a demonstrat că nu se teme să încerce ceva nou din când în când. În Far Cry Primal, acțiunea are loc în anul 10.000 î. Hr. și vei juca rolul lui Takkar, un membru al tribului Wenja, care este în căutarea camarazilor lui, răspândiți pe toată suprafață unui ținut misterios denumit Oros.

Far Cry Primal

Gameplay-ul este principalul punct pro al jocului. Povestea principală, sistemul de progresie, inamicii, resursele care trebuie adunate, animalele care trebuie îmblânzite și harta care trebuie explorată, toate aceste se îmbină perfect pentru a da naștere unuia dintre cele mai distractive jocuri pe care am avut ocazia de a le încerca în ultima perioadă. Far Cry Primal este disponibil la eMAG, pentru platformele PlayStation 4, Xbox One și PC.

Call of Duty Black Ops 3

Call of Duty cred că este singura franciză din lume care poate realiza încasări de sute de milioane pe baza unui joc chiar și în condițiile în care acesta vine cu un număr limitat de îmbunătățiri. Pentru prima oară în cadrul seriei Call of Duty, poți alege să joci cu un personaj feminin. Opțiunea îți este prezentată la început, înainte de debutul campaniei single.

Pe lângă sex, vei mai avea de ales dintr-un număr de înfățișări. Au vreo importanță aceste lucruri? Evident, răspunsul este nu. Vei putea vedea fața personajului cu care joci în doar câteva cutscene-uri și atunci, probabil, nu-i vei acorda o importanță aparte.

Call of Duty: Black Ops 3

Da, partea de single este oarecum plictisitoare, însă multiplayer-ul este cel mai bun pe care îl vei vedea într-o serie de jocuri first-person shooter. Acesta include mai multe ramuri cu abilități pe care le puteți debloca pe parcurs, și monede speciale (cryptokeys), folosite pentru a debloca diverse opțiuni de personalizare pentru arme. Iar în ultimele luni, jocul a devenit și mai bun grație celor două DLC-uri, Awakening și Eclipse, care au adăugat noi hărți și au readus acei zombie pe care mulți îi așteptau. În România, Call of Duty: Black Ops 3 este disponibil pe 5 platforme: PlayStation 4, Xbox One, PC, PlayStation 3 și Xbox 360.

FIFA 16

Nu aveam cum să nu includem un joc FIFA într-un asemenea top. În cazul în care deții o consolă și nu știi ce joc să-ți cumperi, nu ai cum să dai greș cu unul din seria FIFA. Când vine vorba de meciurile propriu-zise, sunt puține îmbunătățiri pe care EA Sports ar putea să le implementeze odată cu lansarea FIFA 16. Jocul precedent a fost unul extrem de reușit din acest punct de vedere, lucru care s-a observat în gradul mare de satisfacție al fanilor. Acesta este, probabil, și motivul principal pentru care americanii au ales să se concentreze de data aceasta asupra diverselor moduri din joc, incluzând câteva elemente pe care unii jucători le așteptau de foarte mult timp.

FIFA 16

După ani de zile și nenumărate mesaje prin care fanii își manifestau frustrarea, EA ne dă, în sfârșit, posibilitatea de a ne antrena jucătorii în modul carieră. De asemenea, FIFA 16 îți pune la dispoziție loturile naţionale de fotbal feminin a 12 țări: Australia, Brazilia, Canada,China, Anglia, Franța, Germania, Italia, Mexic, Spania, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Echipele, cu toate jucătoarele acestor naționale, sunt reproduse în detaliu, atât din punctul de vedere al aspectului fizic, cât şi în ceea ce privește comportamentul pe teren. FIFA 16 este disponibil pe 5 platforme diferite: PlayStation 4, Xbox One, PC, PlayStation 3 și Xbox 360.

Hitman

Dacă este să dăm crezare informațiilor apărute pe net până acum, jocul este unul dintre cele mai bune din toată seria, iar publicația Polygon chiar l-a comparat cu Blood Money. Însă dacă te numeri printre cei care doreau să achiziționeze o versiune pe disc la finalul acestui an, după cum anunțase în urmă cu ceva vreme Square Enix, avem vești proaste. Compania a confirmat că în acest an, Hitman va fi disponibil exclusiv sub forma de digital download atât pentru PC, cât și pentru PlayStation 4 și Xbox One. În România, poți găsi edițiile de colecție Hitman pentru PlayStation 4 și Xbox One, dar și ediția standard pentru PC.

Hitman

Fallout 4

Fallout 4 a fost unul dintre cele mai de succes jocuri ale anului trecut, dar, din păcate, nu a reușit să fie inclus pe lista celor mai bune titluri la Game Awards 2015. Acțiunea din Fallout 4 se desfășoară în Boston, în urma unui dezastru nuclear. Jocul a fost extrem de apreciat pentru gameplay-ul non-linear, cu numeroase quest-uri interesante, care permit oricui să exploreze harta alături de parteneri.

Optimizarea slabă a fost una dintre marile probleme ale jocurilor pentru PC în ultimii ani. Nu este și cazul lui Fallout 4, însă. Lansat în urmă cu aproximativ 5 luni de zile, jocul rulează excelent pe un PC de gaming accesibil. Nu același lucru poate fi spus și despre console. După cum scriu cei de la Geek, nu este deloc ciudat faptul că varianta de PC oferă cea mai bună calitate a imaginii.

Fallout 4

Surprinzător, însă, este faptul că un utilizator poate să obțină foarte ușor peste 40 fps chiar și pe un PC de gaming accesibil. Consolele, de cealaltă parte, nu se descurcă la fel de bine. Astfel, atât pe Xbox One cât și pe PS4, numărul de cadre pe secundă se apropie de multe ori de 20. Fallout 4 este disponibil în România atât pentru PC, cât și pentru Xbox One și PlayStation 4.

Destiny

Destiny este un proiect ambiţios în care s-au investit foarte mulți bani şi foarte mult timp. Nu are cum să nu-ţi placă acest joc dacă ai fost fan al seriei Halo. Dar în cazul în care nu te-a interesat vreodată tatăl tuturor shooterelor de consolă, trebuie menționat că Destiny se ține destul de bine pe propriile picioare. Ce ne-a plăcut cel mai mult este experiența vizuală pe care o oferă jocul. Peisajele sunt absolut superbe iar grafica este vie și colorată, însă uneori, trebuie să recunoaștem acest lucru, ne deranjau momentele de combat atunci când ne întrerupeau de la admirarea scenelor. Lumea jocului este imensă și oferă o diversitate fantastică de peisaje demne de admirat. Jocul este disponibil pentru PS4 și PS3,Xbox One și Xbox 360.

Destiny

Uncharted: The Nathan Drake Collection

Este aproape imposibil să fi avut vreodată un PlayStation 3 în casă și să nu vă fi jucat măcar câteva minute, dacă nu câteva ore de . Jocul de aventură este incredibil de atractiv, iar grafica rămâne una foarte bună chiar și la 5 ani de la lansare. În timp ce Naughty Dog ne pregătește o nouă aventură a lui Nathan Drake pentru PlayStation 4, același dezvoltator îți oferă întreaga serie Uncharted într-un format ”remastered” pentru consola next-gen a celor de la Sony. Având în vedere că Uncharted 4 va fi lansat și în România în mai puțin de o lună, aceasta este ocazia perfectă de a rememora cele mai frumoase momente cu Nathan Drake. Jocul este disponibil la eMAG.

Uncharted

Rainbow Six: Siege

Rainbow Six Siege chiar este extrem de distractiv. Și al naibii de greu, în același timp. Atât de greu, încât Black Ops 3 (chiar și după instalarea DLC-ului Awakening) și Battlefront par floare la ureche. Meciurile multiplayer, care se vor desfășura pe sistemul ”cel mai bun din 5 runde”, sunt relativ simple, din punct de vedere teoretic: una dintre cele două echipe de cinci persoane este cea care atacă, iar cealaltă trebuie să se apere. În general, cei care se apără fie au misiunea de a apăra o bombă, fie trebuie să păzească un ostatic. În cazul în care un membru al echipei se decide să-l împuște pe ostatic, runda este automat pierdută (probabil că ni s-a întâmplat tuturor să avem în echipă un astfel de jucător la un moment dat).

Rainbow Six Siege

Într-adevăr, jocul necesită o cantitate enormă de timp dacă vrei să deblochezi totul fără a cheltui bani. Însă experiența de care ai parte în timpul luptelor și senzația că lupți alături de coechipieri pentru un scop comun (spre deosebire de toate situațiile în care fiecare se concentrează pe scorul său) merită pe deplin. Rainbow Six Siege este disponibil la eMAG pe trei platforme: PlayStation 4, Xbox One și PC.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI