Telefonul care se încarcă singur: nu ai mai avea nevoie niciodată de priză

de: Andrada Bonea
20 01. 2016

Unul dintre marile și puținele defecte ale telefoanelor inteligente e faptul că au, în mod constant, nevoie de încărcare. Chiar dacă în momentul de față nu există niciun smartphone care să ocolească această problemă, un proiect îndrăzneț promite acest lucru.

Acest telefon se numeşte Delta V şi este primul smartphone independent din punct de vedere energetic, bazându-se pe surse de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară, piezoelectricitate şi triboelectricitate. Aceste tehnologii funcţionează prin intermediul unui film instalat sub fiecare secţiune, capabil de a converti chiar şi cele mai mici vibraţii şi mişcări în sursă de energie pentru telefon. Această energie este suficientă ca telefonul să funcţioneze fără prize electrice, potrivit Yanko Design.

Evident, momentan este doar un proiect și a fost dezvoltat de Niki D. Chania, inginer mecanic şi designer industrial la compania americană Neda Design, în timpul studiilor sale la AKTO Şcoala de Artă şi Design din Atena, Grecia. Aceasta va fi primul telefonul mobil independent energetic, care va utiliza un hibrid de energie cu trei moduri diferite de încărcare instalate direct în carcasă.

Corpul telefonului este diferit de toate telefoanele pe care le-am văzut. Neavând nevoie de acumulator, care, în mod normal, ocupă mult loc, telefonul poate fi mult mai mic. Unul dintre lucrurile uimitoare la Delta V este că acesta este un exemplu foarte bun de non-dependenţă de energie electrică, el e capabil să producă suficientă energie pentru a putea rula fără nevoia de a se baza pe alte surse de rezervă. Chiar avem nevoie de variante de energie mai „curată”.

Această  tehnologie este deocamdată un concept. Dar până ca acest telefon să fie accesibil publicului larg, există şi alte opţiuni inovative pe care le puteţi utiliza pentru a menţine smartphone-ul pornit, cum ar fi bateriile solare.