De ce se încălzește un laptop și ce soluții există

De ce se încălzește un laptop și ce soluții există
Alexandru Puiu
07:56 05.09.2016

Înainte să te apuci să faci investiții în servicii de curățare și ventilatoare suplimentare, trebuie să știi de ce se încălzește un laptop și cât de gravă este problema.

Foarte mulți dintre noi folosesc un laptop în cea mai mare parte a zilei. Sistemele portabile par a avea o viață destul de lungă, sunt fiabile și te ajută să-ți desfășori activitatea în deplasare. Din cauza utilității smartphone-urilor însă, vânzările au scăzut semnificativ în ultimii ani și cei mai mulți dintre noi au ajuns să folosească notebook-uri vechi pentru simplul motiv că nu s-au stricat. Un laptop bătrân însă, chiar dacă are o performanță decentă, sunt șanse foarte mari să aibă o problemă cu temperatura. Multe din motive sunt evidente, dar după ce afli de ce se încălzește un laptop, ai mari șanse să remediezi problema.

AIda64 temperatura de ce se încălzește un laptop

De ce se încălzește un laptop și cât de gravă este situația

Precum smartphone-urile și tabletele de top din ultimii ani, tendința laptopurilor este să fie mai subțiri, mai ușoare și mai rapide. Cu toții ne dorim un laptop care să aibă o autonomie de 10 ore, să aibă până în 2 kilograme, preferabil 1,5 și să fie capabil să ruleze în condiții optime cel mai nou Call of Duty. Astfel de cerințe nu sunt deloc absurde, cu avansurile tehnologice din ultimii ani în procesoare și cipuri grafice pentru laptopuri. Din păcate, cu cât un notebook este mai rapid și mai subțirel, cu atât sunt șanse mai mare să aveți o problemă cu temperaturi ridicate de funcționare. Poate nu le aveți în primul an de utilizare, dar în următorii 2-3 ani, sunt inevitabile. Inainte de a vă orienta spre niște soluții, întâi trebuie să conștientizați gravitatea problemei.

De cele mai multe ori, trecând peste laptopurile care se încing nativ, din cauza grosimii foarte mici și a procesorului puternic, cea mai importantă cauză pentru încălzirea unui sistem este praful. Folosirea unui notebook în pat, pe plapumă, cu toate găurile de ventilare acoperite nu se reflectă într-o temperatură ridicată doar pentru momentele respective, ci și pe termen lung. Atunci, praful este tras materialul textil, se depune pe ventilatorul sau ventilatoarele din laptop, iar acesta se supra încălzește.

Pentru a ști cât de cald este procesorul laptopului vostru, cea mai eficientă cale este să folosiți un program precum AIDA64. Versiunea trial de 30 de zile vă oferă informații suficient pentru a ști cum să procedați în continuare. Pentru a-l descărca, folosiți acest link. După ce l-ați instalat, la prima rulare, intrați în partea stângă la Computer și dați click pe Sensor. O temperatură medie de peste 75 de grade, când nu faceți nimic special pe laptop, este problematică, deoarece în timpul unui joc sau atunci când redați un film poate ajunge rapid la 90 – 95 de grade sau chiar mai mult. La 100 de grade, majoritatea sistemelor se închid pentru a preveni defectarea componentelor din interior. Cel mai bine, ar fi să porniți AIDA64, să porniți unul sau chiar două clipuri pe YouTube, să intrați într-un joc sau să deschideți cât mai multe tab-uri în Chrome sau Firefox. Doar atunci veți vedea temperatura maximă la care poate ajunge computerul vostru portabil. Dacă auziți ventilatoarele din interior că funcționează la capacitate maximă în cea mai mare parte a timpului, fără să scadă temperatura, este de asemenea un semn de îngrijorare.

passive cooling pad

Cum rezolvi problema unui laptop care se încălzește?

Deși vorbim de un laptop, ar fi ideal să vă petreceți cea mai mare parte a timpului folosindu-l la birou, pe o suprafață dură, plană. Dacă vreți neapărat să stați cu el în pat, faceți un efort și țineți-l tot pe o suprafață dreaptă, o placă din lemn sau un fund de sticlă fiind alternative ieftine la un cooling pad mai scump. O carte groasă este de asemenea recomandabilă, dar mai bine folosiți ceva dispensabil.

Dacă petreceți timp la birou și laptopul nu se răcește singur, încercați să-l țineți într-o poziție înclinată, cu partea din spate în aer. Pentru asta, puteți folosi multe artificii, mai mult sau mai puțin estetice. Un cofraj de ouă este o soluție eficientă sau chiar și două furculițe puse sub colțurile din spate. Eventual, uitați-vă atent pe unde iese aer cald din laptop și aveți grijă ca respectivele găuri să nu fie obstrucționate. În teorie, se pot face multe improvizații gratuite care să vă ajute, depinde la care aveți acces.

Investiția într-un cooling pad, pe termen lung, este cea mai bună, iar dacă vă luați unul de calitate aveți și mai mult de câștigat, deoarece îl veți putea folosi și la alte laptopuri. Dacă ar fi să vă fac o recomandare, sfatul meu este să vă orientați către un cooling pad cu ventilatoare cât mai mari, preferabil două. Ventilatoarele mici de viteză mare sunt mai zgomotoase, iar cele mari fac mai puțin zgomot, sunt mai eficiente și nici nu strâng atât de mult praf.

active Cooling-Pad-for-Laptops

Ce faci când orice altceva eșuează?

Dacă vă clasificați ca fiind niște persoane mai tehnice și aveți un pic de talent cu o șurubelniță, ar fi bine să desfaceți capacul inferior al sistemului și să curățați ventilatorul de praf. Această soluție ar trebui aplicată o dată la 1-2 ani, în funcție de cât de tare se încălezește. Alternativa mai rapidă, fără să deschideți sistemul, ar fi să utilizați un compresor. Împingând aer la viteză mare, s-ar putea să reușească să mai deblocheze ventilatoarele din interior. Puteți merge și cu laptopul la un service de calculatoarele pentru o curățare, dar în funcție de computer, așteptați-vă să plătiți o sumă destul de generoasă. Prețul pentru respectiva operațiune începe de pe la 100 lei și poate ajunge cu ușurință la 200 sau 300 lei, dacă vorbim de configurații mai sensibile, foarte subțiri și compacte, care nu se deschid foarte ușor.

Dacă laptopul vostru se încălzește mult mai tare de la o săptămână la alta, nu excludeți varianta unei infecții cu viruși, malware, spyware, junkware. Nu trebuie să vedeți o grămadă de reclame când navigați pe internet sau să vă loviți de diverse mesaje de eroare neobișnuite pentru a fi infectați. Un troian poate rula în fundal și, pe lângă multe alte efecte malițioase, vă poate ține procesorul în 100% utilizare. În acel context, ventilatorul refuză să mai tacă, iar computerul devine semnificativ mai lent. Un antivirus bun vă poate rezolva problema, dar sfatul meu este să apelați la câteva utilitare gratuite anti-malware și să vă scanați PC-ul. În acest articol am detaliat o soluție eficientă prin care puteți fi siguri că nu mai aveți alte probleme.

Comentarii
loading...