15 sept. 2015 | 13:57

Lucruri pe care corpul tău le face fără ca știința să le poată explica

FEATURE
Lucruri pe care corpul tău le face fără ca știința să le poată explica

Știința știe multe și ne-a învățat multe. Am explorat cele mai obscure colțuri ale Sistemului Solar, am aflat ce se întâmplă pe cele mai înalte vârfuri de munte și în adâncurile oceanelor, dar mai sunt multe mistere de rezolvat. Unul dintre cele mai problematice e chiar corpul uman.

Ținând cont de faptul că ne-am petrecut toată viața privind lumea exterioară dintr-un corp călduț și primitor, am putea crede că îl cunoaștem destul de bine. În realitate, această idee e departe de adevăr. Nici măcar oamenii de știință nu au putut oferi răspunsuri pentru unele dintre cele mai banale întrebări legate de organismul uman.

Spasmul hipnagogic sau căderea în somn

Sigur cunoşti şi tu senzaţia: te aşezi în pat, eşti gata să adormi şi dintr-o dată te trezeşti cu o senzaţie de cădere şi un spasm care te sperie. Tresărirea care apare atunci când eşti pe cale să adormi se numeşte, în termeni ştiinţifici, “spasm hipnagogic”. De fapt, ceea ce percem noi ca o tresărire este un spasm muscular ce apare în starea hipnagogică, adică atunci când eşti în acea scurtă perioadă de tranziţie dintre veghe şi somn.

Spasmul poate să apară spontan, fără nicio cauză externă, sau poate fi provocat de un zgomot, aprinderea unei lumini, o atingere sau alţi factori. De cele mai multe ori, spasmul este însoţit de o senzaţie de cădere, dar la unii oameni tresărirea vine cu uşoare halucinaţii, de exemplu o lumină puternică sau un zgomot care nu există de fapt.

Spasmul hipnagogic este un fenomen des întâlnit, pe care îl cunosc aproape toţi oamenii. Uneori se întâmplă şi în timpul nopţii, când dormi, fără să-ţi dai seama, pentru că nu e suficient de puternic să te trezească. La unii dintre noi apare mai des, la alţii mai rar.

Nu se ştie exact care e cauza spasmului hipnagogic, dar există mai multe teorii. Una din ele spune că acesta e un fenomen normal, un mic “rateu” al sistemuui nervos care devine “confuz” la tranzişia dintre veghe şi somn. O altă teorie explică spasmele nocturne prin prisma evoluţiei. Ar putea fi un reflex moştenit de la strămoşii noştri care dormeau în copaci. Atunci când adormim, creierul nostru confundă starea de relaxare musculară cu căderea dintr-un copac şi reacţionează rapid printr-o contracţie involuntară a muşchilor.

Reflexul fotic sau strănutul provocat de soare

Unii oameni strănută când se uită la soare, sau pur și simplu când ochii le intră în contact cu o sursă de lumină puternică. Acest fenomen ciudat are denumirea științifică de „reflex fotic”, dar încă nu s-au stabilit cauzele precise. De obicei, strănutul este provocat de iritarea cavității nazale, așadar e destul de greu de determinat cum ar putea lumina soarelui să aibă vreun efect asupra nasului tău.

O explicație posibilă ar fi că ochii și nasul sunt legați printr-un nerv trigemen. Asta înseamnă că atunci când nervul este activat de lumina puternică, semnalul atinge și nasul, păcălindu-l să aibă senzația că ceva îl irită, și provocând astfel strănutul.

Deși efectul pare destul de inofensiv, nu e chiar așa. Reflexul fotic poate fi declanșat de ieșirea bruscă dintr-un tunel, și chiar dacă nu sună tocmai periculos, ar putea deveni astfel dacă ești pilot sau șofer. Din fericire, o pereche de ochelari de soare ar trebui să își facă treaba și să te protejeze de eventualele accidente.

Modelul unic al amprentelor

Fără această minune a corpului omenesc, ai putea scăpa de acuzațiile pentru infracțiuni mult mai ușor (ceea ce nu e tocmai dezirabil). Totuși, nimeni nu știe exact de ce avem amprente. Majoritatea striaților de pe corp sunt cauzate de ridare, cutare, îndoire, creștere, întindere, iar lista poate continua. Totuși, acest model unic de pe degetele tale e pur și simplu acolo. Și ce e și mai interesant e că „unic” nu reprezintă doar o expresie în contextul acesta. Nici măcar gemenii nu au amprente identice.

Există, desigur, mai multe teorii, dar nu a fost stabilit care dintre ele are cel mai mult sens. Una ar fi că amprentele ne ajută la adaptarea în condiții de umiditate, iar alta ar fi că ne cresc sensibilitatea. Grație lor, se pare că putem detecta elemente care au dimensiuni de doar 13 nanometri. De asemenea, ar putea fi utile pentru a face diferența între texturi.

Sărutul, un obicei pe care doar oamenii îl au

Sărutul e ceva specific oamenilor, nu o practică întâlnită și la animale. Prin urmare, e un comportament învățat, care, deși are efecte fizice și psihice puternice, nu are o explicație științifică bine conturată. Știm ce se întâmplă când ne sărutăm, dar nu știm de ce o facem, scriu cei de la What Culture.

Una dintre teorii spune că am împrumutat, totuși, comportamentul de la animalele care își hrănesc puii cu mâncarea deja mestecată. Acest obicei dă senzație de confort, siguranță și dragoste și se crede că și strămoșii noștri procedau astfel. Altă variantă ar fi că oamenii sunt atrași de culori puternice instinctiv. Prin urmare, culoarea buzelor, asociată cumva cu fructele sățioase, generează și atracție sexuală.

De asemenea, există o legătură semnificativă între sărut și căutarea compatibilității biologice cu potențialul partener. Unele studii au arătat că suntem mai atrași de mirosul natural al organismului oamenilor cu sistem imunitar compatibil cu al nostru, deci s-ar putea aplica aceeași idee și pentru salivă.

Adolescenții și tulburările lor comportamentale

Adolescenții sunt ciudați, și nu doar din perspectiva adulților plictisiți. Adolescenții sunt o enigmă și pentru știință. În lumea animală, nu vezi pui de urs care trântesc uși sau mici țestoase cu tulburări comportamentale și crize de indentitate. În schimb, la oameni, asta e la ordinea zilei. Înainte, multe cercetări subliniau că la vârsta de 12 ani, creierul unui copil este dezvoltat complet. Ca urmare a acestor studii, unii au concluzionat că ideea de adolescenţă este un construct artificial, un fenomen inventat în anii de după Revoluţia industrială.

Studiile lui Jay Giedd, în schimb, au demonstrat ceea ce orice părinte ştia deja şi anume că, pe lângă faptul că în perioada adolescenţei creierul este departe de maturitate, atât materia cenuşie, cât şi cea albă suferă modificări chiar şi după această etapă a vieţii. De asemenea, fluxul mare de hormoni ar putea fi o altă explicație adiacentă.

Somnul, un obicei banal pe care nu știm de ce îl avem

Deși e poate unul dintre cele mai banale obiceiuri umane, nu există un motiv concret pentru care dormim. Desigur, ne facem plinul rezervelor de energie și nu ne-am putea imagina viața fără somn, dar adevărul e că energia economisită în timp ce dormim e echivalentul a 50 de calorii. Adică cam cât un biscuite Oreo.

Pe de altă parte, lipsa somnului va conduce iminent la deteriorarea tuturor funcțiilor organismului. De exemplu, 17 ore de nesomn aduc creierul la nivelul celor din starea de beție. De asemenea, perioade chiar mai extinse de nesomn duc la dezorientare, halucinații și eventual moarte. Recordul mondial e deținut de un om care a reușit să nu doarmă 11 zile. Numele său e Randy Gardner, iar la sfârșitul acestei perioade de testare, era convins că e un fotbalist faimos. Cu toate că nu jucase niciodată fotbal.

Nu știm de ce unii oameni scriu cu stânga

Până în prezent, nu știm de ce există oameni care folosesc prioritar mâna stângă. De asemenea, doar 10% din populația globului intră în categoria stângace a omenirii. „Motivul pentru care ne fascinează are legătură cu faptul că nu înţelegem de ce”, a spus Silvia Paracchini, genetician la Universitatea Sfântul Andrei din Scoţia. În opinia sa, folosirea mâinii drepte ar trebui să prezinte un avantaj în ce priveşte evoluţia umană. Ea a descoperit că ADN-ul influenţează mâna dominantă, în acelaşi mod în care determină asimetria corpului uman.

O condiţie foarte rară ar putea fi cheia pentru a elucida acest mister. Este vorba despre situs inversus. Circa una din 20.000 de persoane suferă de această condiţie. Practic, organele din corpul lor sunt situate în oglindă faţă de felul în care sunt amplasate la majoritatea oamenilor. Paracchini a descoperit că secţiunea anormală a codului genetic care duce la apariţia situs inversus este aceeaşi care influenţează şi mâna cu care scriem.