Oamenii de știință credeau că au găsit extratereștri, dar s-au înșelat

de: Andrada Bonea
08 11. 2015

Poți să lași deoparte pancartele cu „Bine ați venit, extratereștrilor!” și să împachetezi covorul roșu cosmic. Noile observații sugerează că megastructurile extraterestre pe care credeau oamenii de știință că le-au găsit nu sunt nici pe departe megastructuri extraterestre.

Telescopul Kepler are rolul de a căuta planete aflate distanțe de ani lumină care ar putea avea potențialul de a susține forme de viață. De patru ani, telescopul se „holbează” la aceeași zonă a cerului, așteptând ca fiecare stea să se întunece, fapt ce ar putea indica trecerea unei exoplanete prin fața acestora. Aparatul a monitorizat mai mult de 150.000 de stele, dar una, în special, le-a atras atenția cercetătorilor: KIC 8462852, localizată la o depărtare de 1.480 de ani-lumină.

Când o planetă trece prin fața unei stele, intensitatea luminii emanate de aceasta se diminuează pentru câteva ore, cel mult câteva zile. Procesul are loc în mod regulat, la fiecare 365 de zile, de exemplu. Aici este partea interesantă. La intervale neregulate, steaua KIC 8462852 se întunecă cu 80%, și rămâne așa o perioadă de 5 până la 80 de zile.

Într-o lucrare recentă, cercetătorii au exclus posibilitatea unei defecțiuni a telescopului. Ceva pare să blocheze lumina, dar totuși nu este o planetă, iar steaua este prea bătrână pentru a fi înconjurată de inele de rămășițe, care de obicei au tendința să orbiteze în jurul stelelor tinere.

Astfel, cercetătorii au rămas doar cu câteva ipoteze. Prima constă în existența unui nor de comete care a fost tras spre orbită de către o stea migratoare. Dacă acele comete s-ar desprinde în timp ce înconjoară steaua, acest proces ar putea fi cauza din care steaua KIC 8462852 s-ar întuneca în mod neregulat. Lucrarea sugerează că aceasta ar fi cea mai plauzibilă ipoteză.

Totuși, mai există o opțiune pe care oamenii de știință au luat-o în calcul. Deși, conform acestora, extratereștri trebuie să reprezinte mereu ultima ipoteză pe care s-o iei în calcul, fenomenul din jurul stelei este ceva de la care te aștepți să fie construit de către o civilizație extraterestră.

Echipa de cercetători a susținut că ar fi posibil să detecteze viață extraterestră cu ajutorul tehnologiei de care se folosește. Ideea acestora constă în faptul că în timp ce extratereștri devin din ce în ce mai avansați, vor avea nevoie de mai multă energie pentru a-și alimenta stilul de viață high-tech. Așadar, cercetătorii cred că civilizațiile extraterestre ar fi putut construi dispozitive care să colecteze lumina solară, direct în jurul unei stele, umplând astfel orbita acesteia până când lumina ar fi blocată.

Ei bine, după ce au monitorizat steaua timp de două săptămâni, cei de la SETI au ajuns la concluzia că fenomenul care părea atât de bizar în primă instanță este, de fapt, unul natural. Au căutat semnale cu frecvențe între 1 și 10 gigahertzi, care ar fi putut indica activitate extraterestră, dar nu au găsit nimic. Totuși, faptul că steaua KIC 8462852 nu susține viață, nu înseamnă că nu există extratereștri. „Doar pentru că ajungi în Africa și nu vezi elefanți, nu înseamnă că ei nu există”, a spus Seth Shostak, director SETI.