Cine a fost John Nash, geniul schizofrenic cu o minte incredibilă

John Nash este omul care a trăit în două lumi, și la propriu, și la figurat. A fost caracterizat geniu când a intrat la facultate, a formulat o teorie utilizată cu mare succes în economie și în negocieri, a suferit de schizofrenie paranoidă, a făcut mai mulți bani din Oscar decât din Nobel și a murit într-un accident de mașină.

John Nash a murit pe 23 mai, într-un accident în care a decedat și soția sa Alicia. Avea 86 de ani și o poveste de viață cât un roman stufos. John Forbes Nash, pe numele complet, s-a născut pe 13 iunie 1928 și teoriile sale au fost dezvoltate în domenii precum teoria jocului, geometria diferențială și ecuațiilor diferențiale parțiale, iar pentru lucrarea sa de doctorat, care a avut 27 de pagini, a primit premiul Nobel pentru Economie în 1994.

John Nash a devenit cu adevărat cunoscut în 1998 și apoi în 2001.

Prima dată a fost publicată biografia sa, iar a doua oară a fost lansat filmul „A Beautiful Mind”, care a primit patru premii Oscar. Dincolo de boala sa, schizofrenie paranoidă, el a dezvoltat teoria care în film și-a primit supranumele de „nu o alege mereu pe blondă”. Aceasta presupune că într-o negociere cu mai multe părți, trebuie căutat punctul de echilibru în care fiecare jucător primește ceea ce dorește.

Mai mult, niciunul dintre jucători nu-și poate îmbunătăți condițiile câștigului sau pierderilor fără ajutorul celorlalți. El a folosit principiile matematicii pentru a demonstra că există un punct (cel de echilibru) în care niciunul dintre jucători nu poate reuși mai multe decât ceilalți.

Teoria aceasta a fost folosită cu succes chiar de către Statele Unite ale Americii, când, în 1994, a fost comercializat spectru pentru telecomunicații către clienți comerciali. Per total, guvernul a primiti 10 miliarde de dolari și a fost asigurată o distribuție eficientă a resursele. În comparație, o licitație similară în Noua Zeelandă, dar fără să fie folosită ideea lui Nash, a făcut ca guvernul să câștige doar 15% din cât se aștepta, după cum notează „The Telegraph„.

„Nu o alege mereu pe blondă”, modul în care regizorul și scenaristul au explicat teoria lui John Nash în filmul „A Beautiful Mind”

Cea mai bună recomandare: John Nash este un geniu

John Nash n-a fost cel mai ascultător elev și nici cel mai îndrăgostit de cărți. Ideea după care și-a ghidat cercetările în matematică a fost să demonstreze singur teoreme, pornind de la principii. În 1941, el a fost admis la Colegiul Bluefiled. La 14 ani, a citit cartea „Men of Mathematics” a lui E.T. Bell și a decis să demonstreze singur teorema lui Fermat. Contrar performanțelor sale, nu a luat în calcul o carieră în matematică, crezând că va deveni inginer electric ca tatăl său.

Când a devenit student la Princeton, avea o scrisoare de recomandare de la profesorul său. Pe aceasta era o singură frază: „Acest om este un geniu”.

A fost admis la școli doctorale de la Harvard, Princeton, Chicago și Michigan și a ales Princeton, deoarece i-au oferit cea mai bună bursă. A devenit doctor în 1950, iar în același an s-a angajat la RAND Corporation, un think-tank ultrasecret din California. Cu teoria sa și mintea genială, a devenit un lider în diplomația Războiului Rece.

Din 1952, a predat la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Problemele sale cu schizofrenia paranoidă de care suferea au devenit serioase când într-o zi a intrat în salonul de la MIT cu un exemplar din „New York Times” și a spus că în paginile ziarului este un mesaj de la extratereștri pe care doar el îl poate descifra.

Până la finalul anilor ’50, boala l-a transformat într-un altfel de om. A demisionat din postul de la MIT.

Au urmat două decenii în care a fost scos în afara societății și vieții universitare din cauza bolii sale. Pe rând, s-a crezut Dumnezeu, un shogun japonez, Saturn și chiar un refugiat palestinian pe nume Corpse.

El și-a revenit în anii ’70, când boala a început să lase loc minții de geniu care își lua doctoratul la 22 de ani cu o teză de 27 de pagini. Totuși, profilul de schizofrenic nu l-a ajutat prea mult înainte de a primi premiul Nobel.

În 1994, atunci când a primit premiul Nobel, John Nash era șomer.

La insistențele prietenului său, matematicianul Harold Kuhn, Universitatea Princeton a creat rapid titlul de „Visiting Research Collaborator” pentru ca Nash să poată avea o titulatură oficială la ceremonia de primire a premiului, scria Vlad Mixich pentru HotNews în 2013, povestind o întâlnire cu Nash. Tot Kuhn, alături de alți matematicieni mai tineri, a insistat pe lângă comitetul Nobel ca lui Nash să nu-i fie refuzat premiul din motive de sănătate.

„Fără nebunia lui, Zarathustra ar fi fost doar unul dintre miliardele de indivizi care au trăit și, apoi, au fost uitați”, a spus Nash. Ce ar fi fost John Nash fără nebunia lui? „Nu știu. Însă am considerat mai sigur să vorbesc despre Zarathustra decât să vorbesc despre Mahomed”, a completat el.

Viața lui John Nash: la granița dintre geniu și nebunie

La doi ani după ce a câștigat premiul Nobel, pentru Congresul Mondial al Psihiatriei ediția a 10-a, el a spus că există o linie între nebunie și geniul matematician. Rațiunea, credea John Nash, de multe ori a interferat cu gândirea ultralogică necesară pentru matematica pură. Dacă a fi „vindecat” înseamnă să nu-și mai poată face treaba la același nivel, atunci o remisie nu este de dorit.

Vlad Mixich a mai consemnat un răspuns al lui Nash în ceea ce privește mintea lui, între voci, personaje imaginate și genialitate. „Boala mea e o boală în sensul anormalității care interfereaza cu noțiunea dezirabilă de funcționare a unui om. Dar ne putem apoi întreba: si care este funcționarea dezirabilă a unei ființe umane? Van Gogh ar fi fost un pictor inferior, dacă ar fi avut o minte normală. Așadar, ghinionul poate fi noroc pentru persoana care posedă anumite înzestrări excepționale”.

În final, ca fapt divers, John Nash a primit 300.000 de dolari de la comisia Nobel și i-a primit în două rate ca impozitul să fie mai mic. Suma totală a fost de 900.000 de dolari, dar au mai fost alți doi câștigători împreună cu el. Banii primiți de pe urma filmului „A Beautiful Mind”, sumă pe care n-a făcut-o publică, au fost însă mai mulți. I-a împărțit între el și fii săi.