CNN transformă posesorii de Google Glass în jurnalişti printr-o aplicaţie

de: Alexandru Puiu
11 05. 2014

Având în vedere că definiţia jurnaliştilor s-a schimbat radical în ultimii ani, cei de la CNN vor să agregheze ştiri de la .

Oameni obişnuiţi, fără nici un fel de pregătire jurnalistică, care se află în mijlocul acţiunii pot posta online nişte imagini de la un eveniment care să facă înconjurul lumii în câteva minute. Deşi acest fenomen este deja foarte bine explorat de Twitter, Instagram şi, într-o oarecare măsură, de Facebook, până în urmă cu câteva zile, utilizatorii de Google Glass erau neglijaţi. Având în vedere foto-video ale gadgetului, era evident că este doar o chestiune de timp până când vor apărea câteva opţiuni şi pentru această nouă clasă de internauţi.

Prima soluţie a venit de la CNN. Gigantul media a creat o aplicaţie prin care puteţi partaja clipuri şi imagini direct din ochelarii inteligenţi. Această iniţiativă poartă numele de ,,iReport citizen journalism” şi se poate mândri ca fiind prima de acest gen care vizează Glass. Dacă vreţi să vă integraţi în program, este suficient să-i autorizaţi pe cei de la CNN să vă trimită notificări şi să vă autentificaţi cu numele de utilizator şi parola iReport în panoul de control al creaţiei Google. Dacă totul a fost făcut cum se cuvine, printre opţiunile de partajare ale unui clip sau ale unei imagini, se va afla şi centrul de presă CNN.

De la anunţul oficial al acestei funcţii şi până la prima postare nu a durat foarte mult, un tânăr din Miami postând deja pe platforma iReport preţurile la combustibil din zona în care locuieşte.