Ce e mic, portabil, sexy, produs de Apple si merge brici oricum l-ai apuca? Daca dupa trei incercari inca te mai invarti in zona produselor Apple care incep cu „i”, mai ai cate ceva de invatat despre baietii din Cupertino, care au dat lumii mult mai mult decat gadgeturile pe cat de stralucitoare pe atat de controversate in acest moment. Dincolo de toate iChestiile din prezent, Apple isi are asigurat locul in istorie pentru ca a creat unele dintre cele mai bune computere cunoscute de om, Mac-urile, care, daca stai bine sa te gandesti, sunt chiar motivul pentru care computerele personale au ajuns sa fie cunoscute de om.

Inca de la primele Mac-uri, aparute cu peste doua decenii in urma, designerii Macintosh au avut viziunea unui computer care sa devina un bun de larg consum, ieftin sau macar accesibil, si cat se poate de simplu de utilizat. Privind retrospectiv la tot ce au scos pe piata Apple pana acum, Mac mini este computerul care seamana cel mai mult cu viziunea initiala a Apple. Si asta se reflecta nu doar in designul minimalist, ci si in modul in care Mac mini-urile sunt folosite in general de oameni. Intrucat puterea de calcul pe care o ofera este relativ limitata, putine Mac mini ajung pe un birou pe post de computer principal, desi s-ar putea achita cu brio de toate sarcinile unui computer de business. Dar la cum arata, multe mini-uri au luat direct calea sufrageriei, fiind folosite intensiv pe post de HTPC-uri (Home Theater PC). Designul le ajuta sa se integreze foarte bine in ambientul unei camere de zi, iar faptul ca sunt computere in toata regula ofera o multime de beneficii sistemului de divertisment dintr-un living modern.

Mac mini-urile au cunoscut, la jumatatea lunii iunie a acestui an, primul facelift major din istoria lor, de fapt mai degraba o reproiectare completa, capatand nu doar o super sexy carcasa unibody din aluminiu, ci si o configuratie hardware mult mai puternica decat a predecesoarelor. Dar poate cea mai semnificativa adaugire, care consolideaza pozitia noilor Mac mini pe piata HTPC-urilor, o reprezinta iesirea HDMI, care a fost in sfarsit integrata, ceea ce face conectarea unui Mac mini la un HDTV o simpla joaca de copii.

Evident, primul lucru pe care il remarci este designul, si acesta se ridica la cele mai inalte standarde probate de Apple pana acum. Carcasa unibody din aluminiu este pur si simplu spectaculoasa in simplitatea ei si este mult mai supla decat la precedentele mini-uri. A-i gasi un loc in sufragerie nu este atat o problema tehnica, cat una de design interior: toata povestea seamana mai mult cu amplasarea unui bibelou decat cu mascarea cablurilor (de altfel putine) si daca nu gasesti un loc in care sa-l poti vedea din toate unghurile, este suficient de mic pentru a incapea pur si simplu sub televizor si nu stiu multe computere pe care sa le poti monta in spatiul mic pe care il creeaza piedestalul unui HDTV.

Mac mini are si el propriul sau piedestal, care il inalta cu doar cativa milimetri fata de suprafata pe care il asezi, suficient pentru a alimenta cu aer sistemul de racire si pentru a disimula antena Wi-Fi si pe cea pentru Bluetooth, care altfel ar intra in contact cu corpul de aluminiu si stim cu totii ca asta i-ar mai lipsi lui Apple. In plus, acest mic truc asigura receptie la 360 de grade, ceea ce simplifica enorm conectarea la o retea wireless. Acelasi piedestal permite si accesul la RAM, daca rasucesti capacul de plastic, asa ca poti pune memorie suplimentara daca ai nevoie, dar nu ai acces si la hard disk, care daca pica, nu poate fi inlocuit.

Cu toate ca noul Mac mini are o carcasa mult mai compacta decat modelele anterioare, inginerii Apple au reusit sa integreze si sursa de alimentare, asa ca nu vei vedea decat un cablu de alimentare, ceea ce are un impact serios asupra designului. Poti avea cel mult doua cabluri: cel de alimentare si HDMI-ul, iar in porturile USB receivere pentru mouse si tastatura wireless.: un setup cat se poate de simplu, iar mascarea a numai doua cabluri n-ar trebui sa-ti dea prea multe batai de cap.

Din punct de vedere al designului, ar mai fi de mentionat un lucru si anume posibilitatea de a renunta la unitatea optica si de a o inlocui cu un hard disk suplimentar. In cazul acesta carcasa nu va mai avea fanta pentru introducerea discurilor.

Daca privit din fata arata admirabil, nu mai putin admirabila este si privelistea pe care ti-o ofera panoul cu conectori din spate. Mac mini a fost gandit sa se poata conecta cam cu orice, asa ca ca are toate porturile de care are nevoie: patru USB, un FireWire 800, un gigabit Ethernet, un slot pentru carduri SDXC (o premiera Apple), un mini DisplayPort, HDMI, mic in si audio out, care suporta si optical out. In plus, Mac mini vine la pachet si cu un adaptor HDMI-to-DVI. Portul HDMI este compatibil cu versiunea 1.3, deci poate trasporta pana la opt canale audio si semnal video FullHD, la rezolutie 1920 x 1200. Ca si la mini-urile anterioare, se pot folosi simultan ambii conectori pentru display, iar pe mini DisplayPort poti scoate o rezolutie maxima de 2560 x 1600.

„Sub capota”, mini seamana foarte mult cu un MacBook, sistemul pe care l-am testat avand un procesor Core 2 Duo la 2,4 GHz Core 2 Duo, o placa video NVIDIA GeForce 320M, 2GB de RAM si un hard disk de 320 GB. O configuratie absolut decenta, desi lipsa unei unitati Blu-ray este destul de stranie avand in vedere capabilitatile HD ale acestui computer. Dar cum un Mac mini costa aproape 1.000 de euro, trebuie spus ca la banii astia iti poti lua un PC cu o configuratie beton, cu tot cu periferice, dar asta este o (eterna) alta discutie.

Configuratia lui Mac mini ruleaza un Mac OS X Snow Leopard si suita iLife mai mult decat decent si este capabila sa ruleze binisor chiar si jocuri video 3D, din selectia disponibila pentru Mac. Este de peste 2 ori mai bun la chestia asta decat vechile Mac mini, dar e bine sa nu-l confunzi cu un computer pentru jocuri; daca asa ceva vrei, nu Mac mini este cel mai bun raspuns. Daca vrei un computer pe care sa-l folosesti la aplicatii de business, poti opta pentru Mac OS X Server si un hard disc suplimentar , ii poti creste capacitatea de stocare 1 GB si ai deja un computer care combina business-ul cu… placerea de a-l privi si folosi.

Mac mini este un computer extrem de silentios, si chiar si in sarcina maxima, eventual ruland un joc video, va trebui sa cam apleci urechea spre el pentru a-i auzi ventilatoarele. In plus este foarte cool la propriu, si abia daca il simti incalzindu-se, dupa ore intregi de functionare, desi te-ai astepta la altceva, mai ales dat fiind aluminiul excelent conducator de caldura al carcasei.

Mac mini nu este prietenos doar cu utilizatorul, ci si cu mediul, fiind construit din materiale foarte usor reciclabile. Dar cea mai semnificativa carateristica ecologica ramane consumul de energie, care este foarte mic, in idle nedepasind 10 W, ceea ce reprezinta cam jumatate din consumul altor sisteme concurente.

Cum spuneam, daca vrei sa-l folosesti pe post de HTPC, Mac mini va raspunde fara ezitare tuturor exigentelor, dar nu trebuie uitat ca mini este un computer, nu doar un player multimedia. Asa ca daca ii vei face loc in sufragerie si vrei sa-l folosesti la intreaga capacitate (si nu vad de ce nu ai vrea asta) va trebui sa te obisnuiesti cu ideea unei tastaturi si a unui mouse. Vestea buna este ca poti folosi orice mouse sau tastatura ai avea pe acasa (cu conditia sa nu fie vreo vechitura pe PS/2) sau, daca te tine punga, poti cumpara o tastatura wireless si un Magic Mouse tot de la Apple (te va costa aproape 200 de euro toata povestea). Oricum, nu vrei mouse sau tastatura cu fir, ar fi pacat. Utilizatorii de Mac mini au fost destul de inventivi de-a lungul timpului, si daca nu stiai, ei bine mini poate deveni chiar si computer… de bord pentru masina ta, mai ales noile mini, care sunt si mai suple decat predecesoarele, asa ca pretul de aproape 1.000 de euro s-ar putea amortiza in modalitati pe care nici nu le banuiai.

Noul Mac mini este si cred ca va ramane mult timp de acum incolo un computer absolut dezirabil. Daca vrei un Mac fara sa te chinui sa instalezi OS X pe un PC (multa bataie de cap si clar ilegal, dar se poate), mini este cea mai accesibila varianta. Daca vrei un computer pentru sufragerie, iar este o varianta excelenta, intrucat, cu Boot Camp, poti rula si Windows pe Mac mini. Mac mini este un Mac ieftin, dar nu si un computer ieftin. Daca vrei sa scoti maximum de performanta dintr-un buget limitat, ai nenumarate variante de PC-uri la dispozitie. Daca insa banii nu sunt o problema, cu greu poti gasi un computer mai sexy pentru sufrageria ta.

Desi nu am avut placerea de a-l testa decat cateva zile, a fost o experienta memorabila. Am folosit drept sursa de semnal o consola Xbox 360, aflandu-ma in plin proces de obtinere a tuturor achievement-urilor posibile in Alan Wake, ceea ce, cu ajutorul lui TW450 si a imaginii gigantice cu care mi-a umplut un intreg perete, s-a dovedit o experienta mai profunda chiar decat gameplay-ul propriu-zis, pe care l-am experiementat pe un televizor de numai 32 de inci.

Epson TW450 a fost gandit inca din faza de… proiect pentru gaming gargantuesc si multimedia pantagruelica si isi face treaba admirabil, redand totul la proportii in care imersiunea este pur si simplu imposibil de evitat.

Poate va imaginati ca introducerea de mai sus nu este decat entuziasmul unuia care a descoperit si el proiectoarele in 2010 dar va asigur ca nu este deloc asa. Am de mai multi ani proiector, este drept unul cu rezolutie clasica, non-HD, dar foarte bun pentru clasa sa. Dar imaginile redate, in general de pe PC, nu au fost niciodata atat de clare si de mari ca in cazul lui TW450. Initial am banuit ca diferenta de calitate se datoreaza conexiunii HDMI, dar adevarul este ca intre HDMI si DVI-ul suportat de proiectorul meu diferenta este doar semnalul audio, pe care DVI-ul nu-l transporta. Asa ca trebuie sa-i dau Epson-ului ce-i al Epson-ului, si anume un trofeu pentru calitatea de exceptie a redarii in HD.

Rezolutia lui TW450 este de 1280×720, deci 720p sau, altfel spus, HD Ready si foloseste tehnologia 3LCD. Sigur, maximum posibil ar fi un Full HD capabil de 1920×1080, cum este modelul TW3500, spre exemplu, dar cu TW450 ai un avantaj deloc de neglijat, si anume portabilitatea. Carcasa compacta poate fi lesne transportata intr-o geanta, oriunde ai vrea sa mergi, asa ca, daca obisnuiesti sa mergi pe la LAN party-uri, cu asa ceva poti deveni instantaneu vedeta evenimentului (numai sa te tina si gameplay-ul). Portabilitatea pica bine si atunci cand cauti un amplasament optim pentru proiector, in cazul in care nu il tii permanent montat pe o pozitie fixa, ceea ce ar putea aglomera si mai mult o camera obisnuita de bloc. Este foarte usor de instalat si poti fi deja in mijlocul actiunii unui joc in doar cateva minute, cu tot cu scos din geanta, amplasat, montat conectorii si reglat imaginea, la care mai adauga si cateva zeci de secunde in care aduci berea de la frigider. A, si mai ai si telecomanda daca te mai apuca reglatul si ti-e lene sa mai mergi pana langa el.

Calitatea imaginii, chiar daca nu este Full HD, ramane impresionanta. Cum va spuneam, montand TW450 in locul in care montez de regula proiectorul personal, imaginea a depasit cu mult peretele, fiind nevoit sa mai apropii aparatul un pic de perete pentru a putea vedea tot. Imaginile sunt clare si au o luminozitate buna chiar si pe timp de zi, cu conditia, desigur, ca peretele pe care proiectezi sa nu primeasca direct lumina solara. Cu jaluzelele trase, imaginea obtinuta in plina zi este aproape la fel de luminoasa si vibranta ca proiectiile pe intuneric si umple fara probleme un perete cu latimea de trei metri fara ca imaginile sa apara pixelate in vreun fel. Imaginile in lumina diurna vor fi asadar superbe, cu un flux luminos al culorilor de 2500 lumeni. Calitatea deosebita a imaginilor este data si de rata de contrast foarte buna, de 3000:1. Daca il conectezi la un Xbox (sau orice alta consola de jocuri, fiind perfect compatibil cu oricare alta), vei obtine un mega-ecran pentru jocuri si chiar si rezolutiile se potrivesc de minune, intrucat, chiar daca Xbox-ul poate scoate semnal Full HD, marea majoritate a jocurilor au in general rezolutii undeva in jur de 720p, deci perfecte pentru TW450.

Butoanele pentru diversele setari sunt amplasate ergonomic, iar sistemul de meniuri este bine organizat si foarte usor de parcurs. Reglajele sunt intuitive si nu prea vei avea nevoie de cartea tehnica, dar este o lectura utila si ai putea descoperi moduri de redare diverse, optimizate pentru diversele tipuri de continut pe care il poti reda (de ex.: filme, jocuri, fotografii, interfata de computer, browser web, etc). Nu trebuie sa fii neaparat gamer pentru a aprecia un TW450 la justa sa valoare. Proiectorul este foarte bun nu doar pentru jocuri, ci si pentru filme, inclusiv high definition, dar si pentru transmisiuni sportive.

TW450 sta foarte bine si la capitolul conexiuni, fiind compatibil cu toate consolele de jocuri, DVD playerele, decodoarele si multe altele. Ai conexiuni audio de tip RCA, dar si nelipsitele S-Video, composite si component (conectorul D-Sub pentru cablul RGB provenit de la un computer), plus un HDMI si doua porturi USB (tip A, cel normal, pe care il stim cu totii, si tip B, cel patratos, intalnit de regula la cablurile de imprimanta), asa ca ar trebui sa fii acoperit indiferent la ce vrei sa-l conectezi. Daca vei folosi HDMI, sunetul va fi redat prin difuzorul intern integrat, care se aude destul de bine, dar n-ar fi rau sa ai la indemana o solutie mai buna pentru audio.

Un alt capitol important la un proiector este cel al zgomotului produs in timpul functionarii, care nu este deloc de neglijat si nu prea poate fi evitat. Potrivit producatorilor, TW450 este „extrem de silentios la operare, cu un zgomot redus al ventilatorului, de 29 dB”. Nu va pot confirma valoarea in decibeli, intrucat nu am echipamentul potrivit pentru asa ceva, dar va pot confirma ca este un proiector mai silentios decat altele, cel putin pana incepe sa se incalzeasca si ventilatoarele lucreaza la turatie maxima, dar chiar si atunci zgomotul nu este prea deranjant si de multe ori coloana sonora a unui film sau joc te poate face sa nu-l prea sesizezi. Dar nu am intalnit pana acum un proiector absolut silentios si daca vrei imagini cat tot peretele ma tem ca va trebui sa te obisnuiesti cu un oarecare zgomot de fundal. Dar imersiunea vizuala pe care o ofera va compensa orice minuscul disconfort auditiv pe care l-ai putea avea si, tin sa repet, TW450 este mai silentios decat alte proiectoare pe care le-am testat, chiar si in sarcina maxima nefiind deranjant de zgomotos.

Lampa de tip UHE (E-TORL) de 200W ii confera lui TW450 o autonomie de aproximativ 4.000 de ore de functionare in modul normal si pana la 5.000 de ore in modul ECO. La un calcul sumar, daca ai vedea zilnic cate un film de doua ore in mod normal de functionare, te asteapta 2.000 de filme, ceea ce inseamna mult peste 5 ani de „filmul zilei”. Nu sunt sigur daca o lampa te-ar tine pentru intreg serialul „Tanar si nelinistit”, dar cu siguranta te va tine mult dupa ce te vei fi saturat pana peste cap de el.

Portabilitate si performanta ar fi termenii definitorii pentru Epson TW450. Nu este varful de gama de la Epson, dar mi se pare alegerea optima pentru un gamer, care, descoperindu-i capabilitatile, are toate sansele sa devina si cinefil si TV-maniac si privitor profesionist de poze, daca asa ceva se poate spune si uite ca se poate . In concluzie, Epson TW450 este un proiector excelent, pe care vi-l recomand fara ezitare.

De la o vreme, Home Theater PC-urile (HTPC), care intr-o vreme pareau sa fi ocupat un loc de neclintit in ansamblul multimedia din sufragerie, incep sa fie inlocuite de set-top boxuri multimedia, care ofera toate functionalitatile PC-urilor, inclusiv pe cea a conectivitatii web, cu avantajul unui design mult mai compact si nu numai. Un PC, fie el si multimedia, trebuie sa aiba toate componentele esentiale ale unui PC, iar formatul compact nu face decat sa adauge costuri suplimentare. Un player multimedia este mult mai simplu constructiv, iar softul pe care il ruleaza este mult mai putin solicitant decat un intreg sistem de operare. Cum conectica nu este o problema, nu-i de mirare ca playerele media se strecoara in tot mai multe sisteme de divertisment pentru acasa, suplinind cu success PC-urile.

Un astfel de sistem, care incepe sa bata la usa multor sufragerii de pe la noi este si AVerLife ExtremeVision Media Player, un produs al companiei taiwaneze AverMedia, pe care probabil ca o stiati mai ales pentru TV tunnere. AVerLife Extreme Vision este un player cu capabilitati Full HD si functii extinse de navigatie pe internet, precum si o serie de alte caracteristici la care nu te-ai astepta la o prima privire aruncata carcasei minimaliste.

Si cand spun minimalism, nu e genul ala de minimalism aparent, care se evapora cand dai drumul aparatului si incepi sa vezi tot felul de afisaje din care rareori intelegi ceva fara sa dai o raita prin cartea tehnica. AVerLife are un singur LED albastru aprins atunci cand este in stare de functionare, asa ca designul compact si destul de neutru poate fi foarte usor „asortat” cu restul echipamentelor din sufragerie. Ceea ce tradeaza insa capabilitatile extinse ale acestui player este telecomanda, destul de incarcata si cu taste cam mici pentru a putea fi folosita cu incredere fara sa te uiti la butoane. Chiar si daca te uiti la butoane, tot iti ia ceva secunde pana dai de cel care iti trebuie. De apreciat butoanele dedicate pentru selectia subtitrarilor si pentru volum, dar un pic de minimalism imprumutat de la carcasa nu ar fi stricat. Cel mai simplu de gasit sunt butoanele albastre, care activeaza diverse optiuni din meniul principal al playerului.

Interfata grafica a lui ExtremeVision este usor de navigat, desi nu foarte rapida, atunci cand incerci sa sari din optiune in optiune. Bazata pe Linux, interfata este dominata de negru si albastru si are sase sectiuni principale: Multimedia, iMedia, News Reader, Web Browser, Bit Torrent si Setup. De la prima privire este evident ca playerul este mai mult decat un simplu media player. Serviciile web includ un browser propietar, care vine cu bookmark-uri ce te trimit spre site-uri precum Facebook, Google, Flickr sau YouTube. Navigatia poate fi destul de lenta daca te bazezi doar pe telecomanda, dar poti invata shortcut-uri pentru comenzile principale sau folosi tastatura virtuala a playerului pentru introducerea URL-urilor.

Streaming-ul depinde, desigur de calitatea conexiunii la internet, dar cum in general cel audio nu este prea solicitant, playerul ofera linkuri spre o multime de statii radio online de genul Live365 sau SHOUTCast Radio. Niscai probleme ar putea aparea cu streamingul de pe YouTube, care se poate bloca in anumite situatii, din fericire nu foarte frecvent. Dar s-a intamplat, la unele clipuri, sa ruleze doar coloana sonora, iar ecranul sa ramana intunecat, fara sa afiseze vreo imagine, chestie pe care nu mi-o pot explica si pare destul de aleatoare. Cel mai probabil este o problema de codec-uri, si banuiesc ca este vorba de cele mai vechi, cu care playerul nu pare a se intelege in totalitate. Mai multe videoclipuri vechi din colectia mea nu au rulat cu Extreme Vision, dar cu cele noi, precum DivX, H.264 sau MKV playerul s-a inteles de minune, fiind capabil sa redea Full HD1080p, prin HDMI, fara absolut nici o problema. Atunci cand reda (si daca nu te incapatanezi sa rulezi clipuri vechi, pe care nici PC-ul nu le reda fara un Codec Pack substantial instalat, Extreme Vision merge OK), playerul este foarte sprinten si deruleaza rapid cu precizie.

La capitolul „ce ascunde sub capota”, imaginea alaturata spune multe si nu pot sa nu ma gandesc ca un baiat priceput, cu un pistol de lipit si un hard disk de laptop sau un SSD, poate rezolva problema lipsei de capacitati interne de stocare a acestui player, desi si solutiile externe (hard disk e-SATA, hard disk extern, sau, pur si simplu, memory stick USB) sunt OK si usor de folosit. Sistemele de fisiere suportate pentru HDD sunt NTFS, FAT32, FAT si EXT3.

Dar nu va lasati inselati de aparenta spartana, pentru ca placa include un chipset performant, cu un procesor dual core Sigma SMP8655 la 500MHz si 512MB de memorie DDR2, ceea ce se simte mai ales la redarea semnalului Full HD.

In lumea media playerelor de tip set-top box, AVerLife ExtremeVision este un entry-level destul de musculos, care isi face treaba bine si, chiar daca se mai poticneste pe ici pe colo si nu ruleaza chiar tot ce-i dai, nu i-as gasi neaparat o vina ca nu merge cu compatibilitatea pana la originile multimedia digitale. Clipurile mai vechi pot fi oricand recodate (si poate nu-i o idee rea), dar imi imaginez ca si in Taiwan „se prinde” acelasi YouTube, asa ca inginerii AverMedia ar mai avea de tweakuit un pic la Extreme Vision, pentru a elimina problemele de redare, care nu toate pot fi puse pe seama calitatii streaming-ului, intrucat playerul a avut probleme si cu unele FLV-uri salvate de pe YouTube. N-as zice ca este un player tocmai ieftin, pretul fiind undeva in jur de 900 RON, fara a oferi si conectica wireless cum ofera produse concurente chiar mai ieftine. Principalele sale atu-uri raman redarea Full HD, serviciile Internet si designul minimalist usor de asortat cu ce mai ai prin sufragerie, daca te vei decide sa-i deschizi o usa.

Intotdeauna sezonul vacantelor se incheie cu “bilantul fotografic”. Si cum preferi ca multe dintre fotografiile preferate sa fie in rama sau in albume palpabile (nu digitale), atunci ai nevoie de o imprimanta foto performanta, care sa aiba capacitatea sa redea perfect imaginile captate, in copii fidele ale realitatii.

Iar Epson se ridica la nivelul reputatiei sale, dovedindu-se o varianta mai mult decat viabila. Pentru testare, noi am pus mana pe multifunctionala Photo PX650 (scan – print – copy), dedicata fotografilor.

Imediat cum am scos-o din cutie, am fost placut surprinsa de aspectul glossy si de calitatea finisajelor, in pofida dimensiunilor un pic mai mari decat in cazul unei multifunctionale “pentru acasa”, dupa care am observat ca a venit fara cablu USB (dupa cum se poarta in ultima vreme), astfel incat am fost nevoita sa il folosesc pe cel de la imprimanta personala.

Momentul amuzant a fost cel in care am inceput sa caut portul USB pentru a conecta dispozitivul all-in-one la calculator. Si trebuie sa recunosc ca l-am gasit doar cu ajutorul manualului de utilizare (o metoda inteligenta din partea celor de la Epson, as putea spune, de a ma ”obliga” in acest fel sa rasfoiesc manualul). Dar sa nu va mai tin in suspans: portul USB este pozitionat la acelasi nivel cu cartusele cu cerneala, sub trapa de scanare. Iar pentru fir este creat un canal dragut, pentru a nu-l strangula cu trapa.

Urmatorul pas a fost cel al instalarii software-urilor EPSON Scan, EPSON Print CD si EPSON Easy Photo Print, pe care le puteti descarca si de aici si care sunt cat se poate de utile, facile si intuitive. Iar multifunctionala este recunoscuta imediat de aplicatii.

Functia de imprimare
In cazul functiei de print a documentelor text pe hartie (alb/negru sau color), nu a existat nicio problema, dar nici am remarcat nimic deosebit fata de celelalte multifunctionale, imprimarea incadrandu-se in limitele de viteza declarate de producator.

Ajungand insa la imprimarea imaginilor pe hartie fotografica, am remarcat o mica diferenta intre ceea ce se mentioneaza la specificatii si rezultatul pe care l-am obtinut noi: timpul de imprimare a unei fotografii 10×15 in mod „photo” este de aproximativ 20 secunde, si nu de 12 secunde (calculate din momentul in care procesul de imprimare incepe efectiv). Motivatia producatorului: viteza de imprimare depinde de sistemul de operare si de aplicatia utilizata. (Noi am folosit aplicatia EPSON Easy Photo Print, hartie fotografica glossy, pe un sistem desktop HP SmartTouch cu Windows 7.) Daca se opteaza pentru imprimarea fotografiilor in mod „best photo”, procesul dureaza peste 60 secunde, in functie de dimensiuni.

In final, insa, calitatea exemplara cu care au fost redate imaginile m-au facut sa uit acest mic defect in cazul vitezei de imprimare. Placut este si faptul ca tusul se usuca mult mai repede decat in cazul altor imprimante foto.

Prin PictBridge am reusit sa imprim fotografii direct de pe camera foto conectata la multifunctionala. Dupa parerea mea, functia este utila daca nu ai cum sa conectezi imprimanta la calculator (pe care in prealabil ai descarcat pozele) si daca iti doresti sa imprimi doar cateva fotografii, deoarece dureaza destul de mult transferul de informatii de la camera foto.  In cazul imprimarii de pe cardurile de memorie, procesul este mai rapid.

Si acum ajungem la etapa care mi-a placut cel mai mult: imprimarea discurilor cu suprafete special destinate acestui proces, care dureaza cam doua minute si jumatate, indiferent de modul ales: cu sau fara premium surface, ceea ce se traduce cu o calitate a imprimarii foarte buna, respectiv excelenta. Aveti grija insa daca doriti premium surface: uscarea este completa dupa 24 ore.

Iar in cazul in care nu stii ce poza ai putea imprima pe CD/DVD (sau pe plic, daca vrei sa fie in acelasi ton), aplicatia EPSON Print CD ofera 56 template-uri configurabile. Nu trebuie ignorat faptul ca imprimarea pe aceste suprafete poate avea ca obiect imagini aflate direct pe platforma de scanare, de pe carduri de memorie sau trimise prin PictBridge (va imprima exact mijlocul fotografiilor).

Concret, discul se introduce pe un suport special, detasabil (cu care vine PX650), care apoi se introduce in partea din fata a multifunctionalei. Si pentru ca imprimanta sa inteleaga ca asta vrei, trebuie sa dai de o maneta plasata in partea din stanga in jos.

Aducand in discutie si capitolul zgomot produs, a fost cea mai silentioasa multifunctionala cu care am lucrat pana acum. Producatorii spun ca nivelul de zgomot nu depaseste 35 dB.

Functia de scanare
Pentru scanare, aplicatia EPSON Scan pune la dispozitia utilizatorilor patru moduri: FullAuto, Home, Office si Professional. Recomandam utilizarea rezolutiei de 300dpi. Cele mai utile si mai viabile mi se par modurile Home si Professional. Am putut seta ca imaginea rezultanta sa fie salvata 24-bit color, 8-bit grayscale, black&white si color smoothing, in fisiere cu extensia .bmp, .jpg, .tif si .pdf. E chiar placut sa te poti juca cu setarile de culoare, contrast, luminnozitate, image adjustment, unsharp mask, image descreening, red eye reduction, dust removal, color restoration, sau backlight correction.

Functia de copiere
Copierea documentelor este un hibrid intre scanare si imprimare, astfel incat nu putem adauga nimic nou in legatura cu aceasta functie. De mentionat ar fi ca meniul imprimantei, afisat pe ecranul LCD cu diagonala de 6,3 cm, este cat se poate de accesibil, incluzand comenzi intuitive.

Concluzii
Multifunctionala Epson PX650 este o unealta de nelipsit in casa celor care iubesc fotografia si care isi doresc redarea perfecta a imaginilor pe hartie fotografica, fara a avea cunostinte avansate de editare foto sau de utilizare a dispozitivelor periferice de acest gen. Inclusiv inlocuirea cartuselor este mai facila (si mai curata) decat in cazul altor imprimante.

Si desi este aparuta pe piata de cateva luni, performanta oferita in domeniul foto poate fi greu intrecuta de alte dispozitive si mai recente, destinate utilizarii personale. Iar pretul a mai scazut, ajungand la 575 lei (pret recomandat de producator).

De la Vista incoace, alegerea playerului multimedia implicit pentru calculator este fie cat se poate de simpla, odata ce constati ca Microsoft pare sa fi inteles ce-ti doreai de la Windows Media Player, fie de-a dreptul imposibila, daca te incapatanezi sa cauti un alt player care sa se potriveasca perfect cu sistemul de operare. Interfata Aero, care a introdus transparenta in sistemele de operare Windows, a schimbat din temelii obisnuintele utilizatorilor. Pentru prima oara in istoria sa, Windows-ul arata bine fara sa fii nevoit sa recurgi la diverse teme pentru asta. Si asta se rasfrange si asupra playerului multimedia implicit al Windows-ului, care a capatat nu doar o noua interfata transparenta, ci si cam toate functionalitatile de care ai putea avea nevoie, integrandu-se perfect cu noul look al sistemului de operare. Si aici apare o chestie destul de ciudata. Daca pe vremea XP-ului un player precum WinAmp cu skinuri iti putea da un look fantastic pentru toata interfata (cel mai probabil si ea skinata), in noua lume Aero WinAmp parca nu se mai potriveste. Decat daca te incapatanezi sa cauti un skin transparent si intunecat, care sa se potriveasca cu celelalte elemente ale interfetei Windows. Sau alt player, care cel mai probabil necesita ceva munca de personalizare. Dar de ce ai mai face asta daca WMP din start arata bine si reda la fel de bine?

In prezent, un player multimedia care nu suporta nativ transparenta si nu dispune cel putin de functionalitatile WMP nu prea are sanse sa ajunga sa fie instalat macar de test pe sistemul meu (si cred ca asta se intampla cu foarte multi alti utilizatori). Si am comis toata aceasta lunga introducere tocmai pentru a argumenta de ce mi-a placut Style Jukebox de la prima vedere. Nu doar pentru ca programatorul este un roman, Ionut Alexandru Antiu, ceea ce ar fi fost suficient oricum pentru a ma convinge sa-l testez, ci pentru ca Ionut pare sa fi intuit foarte bine care ar putea fi calea spre succes pe o piata hiper-concurentiala cum este cea a playerelor multimedia: integrarea cat mai buna cu sistemul de operare.

Prima impresie cand pornesti Style Jukebox este ca cineva ti-a umblat la Windows Media Player. Transparenta si skinul intunecat iti inspira imediat familiaritate, iar evidentele modificari fata de playerul tau obisnuit te vor face macar curios sa-l butonezi un pic. Moment in care incepe sa fie evident de ce i-a luat trei ani lui Ionut sa aduca playerul in aceasta forma. Pentru ca Style jukebox este un player meticulos tweak-uit in scopul de a intampina nevoile utilizatorilor. Daca alte playere isi creaza mai mult sau mai putin automat „libraria” media inca din faza de instalare, Style Jukebox te lasa pe tine sa decizi ce anume intra si unde si iti vei construi singur colectia, intr-un proces simplu, intuitiv si minimalist, cu nimic mai complicat decat cel de creare a unui playlist. De altfel, pe langa „Libraria” principala multimedia, poti crea ulterior oricate playlist-uri vrei, in functie de ce ai nevoie: de la playlist-ul pentru o petrecere, la cel destinat momentelor de maxima intimitate.

Tot tu decizi in ce forma va aparea pe ecran continutul colectiei multimedia. Poti selecta ca muzica sa fie sortata dupa albume, piese, artisti, genuri, anul aparitiei sau compozitori, iar apoi daca faci click pe butonul View, iti va aparea un mic slider care face o chestie foarte cool: in jumatatea din stanga afiseaza totul sub forma de text, marind fontul pe masura ce mergi cu sliderul spre centru, iar dincolo de centru apare afisarea sub forma de pictograme, la fel cu marime reglabila (modul Grid). Daca nu ti-ai bibilit colectia cu pictograme pentru fiecare album (sau cu album art integrat in tagurile fiecarei piese, cum am eu) poate nu vei vrea sa vezi o mare de pictograme generice, cu o nota muzicala, asa ca vizualizarea text este cea mai OK. Altfel, poti afisa album art pentru fiecare piesa sau album sau, in modul video, o imagine pe care playerul o preia direct din film.

In partea de sus a playerului, pe fundal, apare un mix al tuturor pictogramelor din colectia ta, asemanator cu modul de afisare din playerul Zune (care le mai si inlocuieste din cand in cand aleator), din care sunt sigur ca Ionut s-a inspirat. De altfel, intreg sistemul de „meniuri” apare in partea de sus a playerului si nu voi intra in alte detalii pentru ca este simplu si intuitiv si nu-i lipseste cam nimic.

Style Jukebox este compatibil cu formate audio: .MP3, .MP2, .FLAC, .ALAC, .WMA, .AAC, .M4A, .AC3, .APE, .TTA, .MIDI, .WAV, dar si cu formate video: .AVI, .MPEG, .MP4, .MOV, .WMV, .MKV, etc. Playerul are integrat si un Codec Manager, care iti poate updata automat pachetul de codecuri, dar este disponibil doar K-Lite Mega Codec Pack, ceea ce nu m-a prea ajutat, pentru ca eu unul folosesc varianta standard. Dar functionalitatea exista si ar putea fi extinsa pe viitor pentru a fi utila si celor ce nu folosesc K-Lite, sau nu varianta Mega.

Style Jukebox contine mai multe carateristici care sa te ajute in organizare colectiei. Functia Folder Watch mentine colectia actualizata si reflecta toate modificarile pe care le-ai adus fizic fisierelor din foldere cele mai folosite. AutoPlaylist creeaza si actualizeaza playlist-uri pe baza preferintelor tale. In plus, aplicatia elimina din librarie piesele care nu mai exista pe PC-ul tau. Style Jukebox se intelege bine si cu iPod-urile si cu stick-urile USB, pentru care are suport nativ.

O alta chestie care mi-a placut este posibilitatea de personalizare a fundalului aplicatiei cu orice imagine de tip wallpaper. Pentru asta pur si simplu tragi cu mouse-ul imaginea peste coltul din stanga jos unde apare un buton Preview. Daca esti multumit, lasi sa cada fisierul tras peste butonul Preview pentru a salva. Daca vrei un wallpaper mai luminos poti schimba intregul skin din dark in light cu un click dreapta pe iconita din tray (apropos, Style Jukebox isi creeaza doua iconite in tray, una pentru aplicatie, alta pentru play/pause, pe care o poti si elimina daca vrei).

Odata setat modul in care vrei sa iti fie afisata colectia, care n-ar trebui sa-ti ia mai mult de zece minute cu tot cu intuit ce face fiecare buton, urmeaza sa folosesti efectiv playerul, ceea ce este foarte simplu si comod de facut. Singura chestie de-a dreptul enervanta este ca daca dai dublu click pe pictograma unui album si intri in lista de piese, atunci cand revii la lista de albume playerul nu tine minte unde erai si trebuie sa faci din nou scroll pana ajungi la albumul la care erai.

O alta frustrare poate aparea daca activezi egalizatorul si apesi butonul Presets, unde te-ai astepta sa gasesti, ei bine, preseturi. Dar gasesti doar Current Preset si un buton care importa preseturi cu extensia .SJE, pe care nu le ai si de fapt le cautai. Bine, poti oricand trage cu ochiul la preseturile altor playere si/sau sa-ti creezi tu manual preseturi, dar era mai OK daca existau macar cateva preseturi clasice de la care sa pornesti.

Dar cea mai controversata caracteristica a acestui player este modulul de publicitate integrat, de care nu ai cum sa scapi. Inteleg perfect ratiunea lui de a exista si ii doresc lui Ionut sa beneficieze de pe urma muncii sale de trei ani, dar, sincer, daca nu era vorba de un player romanesc, l-as fi dezinstalat imediat, chiar daca in rest este un player foarte OK. Constient fiind de faptul ca un programator roman va beneficia de pe urma muncii sale, voi pastra playerul instalat, dar nu stiu in ce masura un strain ar face asta (chiar daca reclamele pot aparea in functie de aria geografica in care folosesti playerul), asa ca poate nu ar fi o idee rea sa existe si o varianta absolut free a playerului, chiar daca asta inseamna o functionalitate redusa. De altfel, daca playerul nu este conectat la internet timp de 5 zile incep sa fie dezafectate caracteristici precum: Grid View, Audio Crossfading, External Search si raman disponibile doar functionalitatile de baza, ceea ce, mai pe romaneste, sucks. Daca pleci o saptamana sau doua in vacanta in creierii muntilor, unde nu ai net, nu o sa prea conteze ca ai sustinut playerul tot timpul anului, inghitind publicitate nesolicitata, si poate ca Ionut ar trebui sa se mai gandeasca un pic la asta.

Dar, dincolo de micile frustrari, care au toate sansele sa si dispara odata ce playerul va depasi stadiul Beta in care se afla in acest moment, Style Jukebox este un player remarcabil si se integreaza foarte bine in peisajul noilor sisteme de operare Microsoft, motiv pentru care ii prevad o evolutie interesanta. Faptul ca este un produs autohton ajuta, cel putin in cazul meu, desi nu sunt sigur de reactia celor ce le cam pute tot ce este romanesc. Dar faza cu publicitatea si dependenta de conexiunea la internet s-ar putea sa nu prea prinda in afara granitelor si poate deveni destul de controversata si in interiorul lor. Si ar fi pacat, pentru Style Jukebox le-ar putea da cateva lectii multor producatori de afara, care vin cu playere hiper-incarcate si care mai arata si ca porq.

Oricum, eu unul sustin Style Jukebox si vi-l recomand, asigurandu-va ca nu este nici pe departe un soi de blugi Haiduc, casetofon Stereo Spatial, computer Felix (desi alea erau bune, la vremea lor) sau Festival Dracula organizat de ai nostri.

Intr-o lume obsedata de inalta definitie inca mai este loc si pentru o camera video clasica, cu definitie standard, mai ales daca este usoara, compacta, rezistenta si foarte versatila. Iar SDR-S50 de la Panasonic are tot ce-i trebuie pentru a constitui o alegere potrivita pentru orice buzunar. Desi tendinta generala este spre zona HD, mai ales in conditiile in care un televizor cu capabilitati HD devine pe zi ce trece un loc tot mai comun, Panasonic nu ezita sa scoata pe piata o camera standard definition, care incorporeaza o multime de tehnologii ce fac filmarea o activitate usoara si distractiva.

Primul avantaj pe care il vei constata folosind o astfel de camera este faptul ca stocarea e cat se poate de eficienta. Acelasi card de memorie SDXC/SDHC/SD pe care l-ai folosi intr-o camera HD va fi mult mai incapator cu SDR-S50. Daca obisnuiesti sa filmezi zilnic diverse chestii, pe care eventual le postezi pe un site gen YouTube, S50 iti va simplifica mult viata si chiar daca HD-mania a cuprins de mult si YouTube-ul, un clip bun va fi apreciat chiar si fara varianta HD. Daca obisnuiesti sa mai si montezi, nu vei mai astepta uneori destule ore pana ce programul tau de editare video „rontaie” continutul HD (depinde si ce hardware folosesti, desigur) si vei putea oferi subscriberilor clipurile tale cu minimum de intarzieri. Daca nu editezi, ai o setare Web pe care daca o activezi inainte de a filma, va porni un countdown de 10 minute si va filma in parametrii acceptati de YouTube. Nimic mai simplu.

Semnalul video este inregistrat in obisnuitul format MPEG-2, folosit de majoritatea camerelor standard definition. Cu un card de memorie SDHC de 16GB vei putea stoca peste trei ore de filmare, chiar si la cea mai inalta calitate posibila, ceea ce ar trebui sa fie arhi-suficient. Dar s50 suporta si noul format de memorie SDXC, asa ca va accepta si carduri de de 48GB si de 64GB, cu cel din urma avand posibilitatea de a stoca peste 13 ore de filmare.

Fiind o camera potrivita uzului zilnic, S50 are o constructie solida, rezistand foarte bine eventualelor impacturi externe, asa ca poti filma oriunde si oricand, chiar si in conditii in care altfel nu ai risca integritatea unei camere HD scumpe, cum ar fi filmarea de pe bicicleta sau skateboard (desi la faza asta cam inviti impactul, ce poate surveni oricand). Ma rog, nu trebuie sa faci cascadorii neaparat, dar S50 se va dovedi de incredere in cam orice activitate.

S50 este incredibil de usoara si prima oara cand am pus mana pe ea am verificat daca are baterie, pentru ca parea mult prea usoara. In plus, designul foarte compact o face sa se potriveasca perfect in palma si ai acces facil la comenzi. Pentru setari sau focus vei folosi doua maini, dar o filmare casual nu iti va ocupa decat o singura mana.

Butoanele pentru diversele setari sunt reduse la minimum si iti va fi foarte usor sa te prinzi ce face fiecare, fara sa citesti manualul. Sistemul de meniuri este si el foarte simplu si usor de setat, dar arata destul de tern si oarecum arhaic. In principal, vei folosi camera in excelentul mod Intelligent Auto (iA), atat de apreciat la Panasonic, dar ai si posibilitatea de a controla manual expunerea, daca ambientul o cere si, bineinteles, stii ce faci.

Cel mai probabil vei ramane, totusi, in modul iA, care include si o caracteristica AF/AE Tracking, care urmareste un subiect in miscare si se asigura ca filmarea decurge in conditii de calitate a imaginii optima. Noua functie Intelligent Contrast Control, care ajusteaza automat luminozitatea pentru a mentine cel mai bun contrast posibil se adauga celorlalte functii avansate, inclusiv Face Detection, Advanced O.I.S., si Intelligent Scene Selector, si fiecare este activata automat, in functie de necesitati, atunci cand folosesti modul iA. In felul acesta, ai toate sansele de a captura imagini frumoase in aproape orice conditii de filmare, desi pe timp de noapte se vor face simtite limitarile intalnite la orice camera standard definition.

S50 nu are un display LCD cu touchscreen, asa ca va trebui sa te obsnuiesti cu un sistem diferit de functionre a Auto Focusului si Auto Expunerii (AF/AE). Daca cu un touchscreen este suficient sa atingi ecranul acolo unde vrei focalizarea, cu S50 va trebui sa activezi modul iA, apoi apesi butonul AF/AE de pe marginea LCD-ului, dupa care apare patratelul-tinta pe ecran. Dupa ce pozitionezi imaginea astfel incat obiectul pe care vrei sa focalizezi este in centrul imaginii, apesi inca odata AF/AE si obiectul va deveni referinta pe care camerao va urmari in miscare. Dureaza un pic mai mult dar functioneaza, ceea ce este mare lucru la o camera SD ieftina.

Bineinteles, nu putea lipsi sistemul de stabilizare a imaginii, care este unul optic, nu digital, deci mult mai eficient. Panasonic ofera chiar si Active Mode, prezent in general la camerele premium, care adauga un nou nivel de reducere a miscarilor nedorite, peste OIS-ul standard. Se va dovedi foarte util daca filmezi in timp ce mergi.

Setarea 33mm wide-angle (echivalentul 35mm) este foarte convenabila la filmarile facute la interior sau in spatii mici. Astfel, ai posibilitatea de a filma de la distanta mica un cadru larg si sunetul inregfistrat va fi si el mai bun. La exterior, poti captura cu aceasta setare peisaje largi.

Pe principiul „save the best for last” am lasat spre final ce mi-a placut cel mai mult la aceasta camera si anume zoom-ul. In pofida dimensiunilor compacte, camera este capabila de un puternic zoom optic 70x, suplimentat pana la 78x de o functie Enhanced Optical Zoom, care foloseste zona efectiva a CCD-ului pentru a extinde puterea zoom-ului in mod wide-angle. Este ca si cum ai avea un telescop foarte compact, cu capabilitati de inregistrare SD, dar nu te astepta la o calitate deosebita a imaginii la zoom maxim si daca ai un trepied la indemana ar fi de dorit, intrucat OIS este bun, dar nu atat de bun incat sa elimine tremurul mainii la zoom maxim.

Panasonic SDR-S50 este o alegere potrivita, daca ai un buget limitat sau, din cine stie ce motiv, iti repugna calitatea HD. Principalul ei atu mi se pare zoom-ul impresionant, cu care vei obtine imagini detaliate de la mare distanta, chestie pe care o poti folosi cu succes in calatorii, sau filmand copilul la serbare tocmai din fundul salii. O camera cu un raport calitate/pret echilibrat (costa in jur de 1.000 RON), suficient de rezistenta chiar si in cele mai dure scenarii de utilizare si cu un zoom care face toti banii.

Cand i-am vazut prima data pe nasul unei persoane, nu i-am deosebit de o pereche de ochelari de soare, chiar la moda as putea spune. Totusi, tradarea a venit de la firele care ieseau din ei. Nu mai avem cum sa cred ca sunt doar niste ochelari obisnuiti.

Dupa care am pus mana pe ei: ochelarii video Vuzix Wrap 920, despre care am mai scris la momentul lansarii. Insa acum, daca tot am intrat in posesia lor, vom verifica daca producatorii doar se lauda cu functionalitatile si caracteristicile ochelarilor sau daca sunt un adevarat cinematograf „pe nas”.

Wrap 920 de la Vuzix sunt in acest moment cei mai avansati si mai performanti ochelari video. In momentul in care ii pui la ochi, ai senzatia ca te uiti la un ecran 4:3 cu o diagonala 67-inch (aproximativ 170 cm), pozitionat la o distanta de 3 metri. Concret, proiectia este realizata prin intermediul celor doua ecrane LCD integrate, cu rezolutii 640 x 480 la 60 Hz cu scanare progresivă, la care se adauga un mecanism de ajustare a focusarii, existand si posibilitatea atasarii castilor stereo (care vin la pachet), pentru a oferi o experienta cinematografica de neuitat.

Controlul si reglajul volumului, luminozitatii si contrastului se fac usor si rapid, prin intermediul unei telecomenzi cu dimensiuni un pic mai mari decat ale unei brichete, conectata atat la ochelari, cat si la sursa video, indiferent de standard, NTSC sau PAL. Pe scurt, ochelarii pot fi conectati la iPod, iPhone, DVD portabil, telefon mobil cu video out, camere digitale, PC-uri si norebook-uri cu iesiri VGA. Iar prin intermediul unui adaptor HDMI care se vinde separat, ochelarii pot proiecta continutul redat de Blu-ray playere sau de consolele de jocuri (consolele se pot conecta si prin intermediul cablurilor composit din dotare, dar ar fi preferabila o conexiune HDMI).

Ce mi-a placut in mod deosebit a fost faptul ca nu am intalnit problemele pe care le intampin la cinema, de exemplu, cand la proiectia unui film 3D sunt obligata sa port ochelarii de vedere pe sub cei 3D. Si asta pentru ca, folosind o mica surubelnita in cruce (ascunsa in telecomanda), am putut regla focusarea in functie de dioptrii, savurand imaginile fara a-mi obosi ochii. Sunt norocosi purtatorii de ochelari de vedere cu dioptrii intre -2 si +5 (reglajele maxime).

Am incercat ochelarii Wrap 920 atat la filme in 2D, cat si pe cele 3D (anaglyph si side-by-side). Problema pe care am sesizat-o este localizata la capitolul imagini proiectate, si anume calitatea redarii nu e chiar una HD. Ca sa iti faci o idee, imagineaza-ti imagini mai clare decat in cazul unui proiector NTSC.

Redarea 3D depinde foarte mult de calitatea semnalului de input si nu este la fel de uniforma ca in cazul ochelarilor 3D de la cinematograf sau a celor pentru PC de la Nvidia, care ofera cam aceeasi experienta tuturor utilizatorilor. In cazul Wrap 920 avem de-a face cu doua mini-monitoare, iar daca unghiul la care sunt montate acestea pe rama ochelarilor nu este cel potrivit, anumite persoane ar putea sa nu recepteze efectul 3D prea bine fara a mai umbla un pic la reglajele focalizarii, sau poate chiar deloc, motiv pentru care va recomandam sa-i testati inainte de a-i cumpara. In 2D nu sunt probleme, dar daca ii vreti pentru 3D asigurati-va in prealabil ca va ofera efectul dorit.

Castile care vin la pachet, sunt cu adevarat capabile sa izoleze sunetul, atat din interior spre exterior, cat si invers, si ofera o claritate deosebita a sunetului, mai de calitate decat multe headset-uri produse de companii de profil. Castile se monteaza direct in ochelari, deasupra lentilelor, fara a deranja utilizatorul in vreun fel.

Ajungand la capitolul confort, pot spune ca ochelarii au o greutate de 85 grame, ceea ce inseamna ca sunt de aproximativ 2-3 ori mai grei decat o pereche de ochelari obisnuiti. Si asta se simte dupa o anumita perioada de timp, mai lunga sau mai scurta, devenind obositor sa te uiti ”prin ei”, existand chiar si posibilitatea sa alunece de pe nas, desi reglati corespunzator. Pentru a evita aceste inconveniente, eu recomand utilizarea din pozitie orizontala sau macar cu capul sprijinit de ceva. E placut sa stai intins si sa te uiti la filme, fara sa amortesti sau sa iti faci probleme legate de unghiul de vizibilitate al ecranului.

Si desi la prima vedere nu par cel mai potrivit gadget pentru jocurile video, din cauza inconvenientului mentionat mai sus, merita o incercare. Eu una am stat cateva ore si m-am jucat, iar senzatia oferita mi s-a parut mai tare decat in cazul conectarii consolei la un televizor, fie el si cu acceasi diagonala ca a ecranului proiectat de ochelari.

Trebuie doar sa ai grija cine mai e cu tine sau unde te afli, deoarece vei da involuntar din cap si vei gesticula, prins in atmosfera jocului, ceea ce va starni mai mult ca sigur rasete in jurul tau.

Pentru a functiona, ochelarii isi iau curent de la doua baterii AA Alkaline, ce sunt introduse in telecomanda. Un set de baterii au tinut cat garanteaza si producatorii: proiectarea imaginilor timp de 6 ore.

Cutia cu care vin ochelarii contine un cablu composite AV pentru iPod / iPhone (prima oara cand i-am incercat, i-am conectat la iPhone si m-am uitat la videoclipuri de pe YouTube), un cablu composite AV, doua baterii AA alkaline, castile stereo, precum si o husa de protectie impotriva zgarieturilor.

In Romania, ochelarii sunt adusi de Cybernet SRL, fiind disponibile pentru comercializare pe media-soft.ro, la un pret de 270 euro, fara TVA.

In concluzie, poti sta in parc pe o banca, la aer, sau iti poti petrece timpul de asteptare a prietenilor intr-un mod mult mai placut, fara ca cineva sa stie ca tu te uiti de fapt la vreun film, care poate fi chiar si pentru adulti. Si ai noroc ca nu dispune de difuzoare, pentru ca daca uiti sa iti conectezi castile, nu vei avea sunet deloc.

Dincolo de orice performanta tehnica, un laptop nu este un simplu calculator portabil. Iar istoria notebook-urilor releva o evidenta tendinta nu doar spre capabilitati tehnice din ce in ce mai puternice, ci si spre un design cat mai interesant. Daca un desktop nu deranjeaza catusi de putin privirea daca este gazduit de clasica cutie alba, bej, gri sau neagra, laptopul – ca de atfel orice tehnologie mobila, de la MP3 player la smatphone – spune ceva despre utilizator si contribuie la imaginea personala a acestuia, motiv pentru care designul conteaza intr-o proportie insemnata. Inginerii de la Sony se pare ca au inteles de foarta multa vreme acest lucru, iar colaborarea lor cu o redutabila echipa de designeri a dat pietei o multime de produse remarcabile, nu doar prin performante, ci si prin aspect. O recenta isprava de acest fel este si Seria EA a laptopurilor Vaio de la Sony, iar modelul VPC-EA1S1E/B a poposit o vreme si pe la noi si a lasat o impresie foarte placuta.

Ecranul de 14 inci al acestui laptop a permis designerilor sa creeze o forma compacta, undeva la granita cu formatul netbook-urilor si o prima impresie generala de obiect bine „adunat” si cu proportii bine echilibrate, cam din orice unghi l-ai privi. Rotunjimile vizibile peste tot, amplifica senzatia de obiect compact. Carcasa este construita dintr-un plastic de buna calitate, care la interior are si o textura speciala in zona handrest-ului, care se simte foarte OK la atingere si ofera o foarte buna aderenta. Nu prea ai cum sa eviti amprentele, intrucat finisajul carcasei este glossy dar intregul design striga stil cu „s” mare (Stil, care va sa zica) si vei fi mult mai preocupat sa-l atingi decat sa eviti cateva amprente.

Impresia generala de robustete ar putea fi usor umbrita de zona articulatiilor ecranului, care par destul de fragile, dar e mai mult un soi de teama premonitorie decat o panica acuta (o referinta mai romaneasca ar fi aia cu drobul de sare), laptopul deschizandu-se lin si fara jocuri sesizabile in zona articulatiilor, la un unghi foarte larg, undeva in jur de 130 de grade, si se aseaza foarte bine cu capacul deschis.

La momentul acesta deja ai remarcat tastatura de tip chiclet, cu taste bine spatiate si feedback foarte bun, dar si palmrest-ul foarte solid si placut la atingere si zona trackpad-ului, cu o textura speciala care o sa-ti ridice o spranceana sau doua. Asta pana pornesti laptopul si, odata ajuns in sistemul de operare, vei remarca precizia trackpad-ului, datorita caruia nu vei scana cu febrilitate ecranul in cautarea cursorului mouse-ului care sare in toate partile, cum se intampla cu alte trackpaduri.

Seria EA este ce mai colorata serie produsa vreodata de VAIO, laptopurile fiind disponibile in cinci culori: negru, alb, roz, bleu si verde. Modelul pe care l-am avut la test este cel negru, dar pozele ce pot fi gasite pe net cu celealte variante de culoare releva o intensa preocupare pentru stil. In teorie, un colorit diferit de al majoritatii ofertelor de pe piata poate extinde gama de potentiali clienti interesati, eventual spre zona fashion, care nu are doar avantajul de a fi vizitata de oameni cu bani, dar acestia ofera si o expunere foarte buna produsului, odata ce l-au cumparat. Asa ca orice suspiciune de neseriozitate care ar putea aparea in fata unui laptop roz sau albastru nu se prea justifica.

Mai ales ca, din punct de vedere al performantelor, VAIO EA nu se misca deloc rau, desi este foarte clar, dintr-o lectura sumara a specificatiilor, ca este un laptop din zona entry-level. Dar un entry-level foarte actual, avand un procesor Intel Core i3-330M (2,13 Ghz, 3 MB cache L2), care este mezinul generatiei Arrandale. Cele doua core-uri ale procesorului au fiecare cate un core virtual, asigurat de tehnologia Hyper Threading (HT), deci per ansamblu avem puterea de calcul a patru core-uri, dar lipseste caracteristica Turbo-Boost, care ar fi permis overclockarea dinamica a fiecarui core in functie de necesitati, aceasta fiind principala deosebire fata de procesoarele mai puternice ale seriilor i5 sau i7. O alta deosebire este dezactivarea unitatii grafice Intel HD integrata in i3-330M, si inlocuirea sa cu o solutie discreta, placa video ATI Mobility Radeon HD5145 (cu 512 MB memorie video DDR3). Memoria sistemului este de 4 GB de RAM DDR3.

Placa video ATI HD5145 este si ea un entry-level si este clockata la 800MHz (memoria video, desi ducea si mai mult) si core-ul la 720 Mhz. GPU-ul este capabil sa redea efecte DirectX 10.1, dar sistemul nu este tocmai un laptop pentru gameri, jocurile recente fiind jucabile, cat de cat, doar la setari foarte reduse. Jocuri mai vechi ar putea merge acceptabil, daca trebuie neaparat sa te joci, dar VAIO EA1S1E este mai degraba potrivit pentru multimedia de inalta calitate, cum ar fi filmele HD, pe care le ruleaza fara absolut nici o problema.

Este oarecum pacat ca performanta VAIO EA in jocuri nu este una mai puternica pentru ca, spre deosebire de alte laptopuri care sunt de gaming si au ecrane de maxim 1360×768, EA1S1E vine cu un display excelent cu o rezolutie de 1600×900 si un contrast foarte bun. Afisajul VAIO este iluminat din spate cu LED-uri, iar formatul 16:9 il face excelent pentru redarea filmelor. In lumina de zi directa, ecranul glossy nu este prea vizibil, deci mare lucru nu vei putea face cu el la exterior. Dar in orice incinta, ecranul este foarte bun, cu unghiuri de vizionare generoase si imagini clare, precise si bine echilibrate cromatic. Dar ramane un ecran destul de neobisnuit pentru un entry-level, ceea ce-l face cu atat mai apreciabil.

Pe partea de sunet, nici o surpriza, boxele incorporate, ca dealtfel la toate laptopurile, au basi aproape inaudibili si nici nivelul volumului nu este impresionant. Cu o pereche de casti performante, insa, sau cu boxe externe sunetul se aude foarte OK.

Conectivitatea este una foarte buna si locatiile conectorilor sunt, desigur, lateralele laptopului. In partea dreapta, in afara de drive-ul DVD, au mai incaput trei porturi USB, suficient de distantate pentru a putea conecta orice dispozitive la ele. Cel mai probabil, aici vei conecta mouse-ul, dar pentru stangaci nu va fi prea comod pentru ca latura stanga este ocupata de alimentare, conectorul pentru retea, orificiile sistemului de ventilatie si alte trei porturi: iesirea VGA, alaturi cea HDMI si apoi un port e-SATA. Pe latura frontala gasesti reader-ele pentru carduri (SD si GH duo pentru cardurile Memory Stick ale Sony), comutatorul pentru wireless si porturile audio. De asemenea, deasupra tastaturii, exista trei butoane speciale: WEB, VAIO si Assist /Acces rapid la Web.

Sistemul vine preinstalat cu Windows 7 Home Premium (64 biti) si software proprietar:VAIO  Gate, MusicStation, VAIO Media Plus, VAIO Care, suport pentru VAIO Transfer, VAIO Update si VAIO Smart Network. Preinstalate mai sunt si Adobe Reader 9, Microsoft Office Home&Student (60 de zile de proba), Internet explorer 8, suita Windows Live Essentials, antivirus McAfee, Norton Online Backup Trial si browserul Google Chrome, deci poti avea o experienta destul de bogata imediat ce-l scoti din cutie.

Numai ca experienta nu va dura prea mult, intrucat cel mai mare minus al acestui laptop este autonomia ridicola a bateriei, care in stand-by total (adica fara sa faci absolut nimic cu el) abia atinge 4 ore, iar in regim de utilizare normala se duce undeva la aproximativ doua ore si jumatate ceea ce este extrem de putin intr-o era a laptopurilor cu autonomii de peste 9 ore. Poti vedea un DVD cu un plin de baterie, dar dupa aia ai nevoie urgenta de o priza. Bateria de 3500mAh nu are nici o scuza, alta decat ca este de numai 3500 mAh, ceea ce pare o scapare destul de stranie pentru Sony, care depuncteaza considerabil acest laptop, altfel foarte atractiv.

Oricum, cat timp functioneaza, EA1S1E ofera o experienta suficient de placuta si daca nu-l supui unor scenarii extreme pentru care nu a fost gandit (gen jocuri recente la setari maxime) vei avea parte de momente placute, intrucat VAIO Seria EA a fost gandita sa ofere asa ceva, in special din punct de vedere vizual. Zgomotul de fundal este redus, dar prezent tot timpul si nu vei experimenta temperaturi excesive, nici chiar in regim de functionare intensa, daca nu pui mana in zona orificiilor de ventilatie, desigur. Per ansamblu, utilizarea este comoda, tastarea placuta, trackpadul precis si imaginile superbe si nu am gasit nimic enervant, din nici un punct de vedere, cat timp l-am folosit.

VAIO VPC-EA1S1E/B este un laptop de uz general, cu un nivel decent de performanta, daca treci peste aspectul autonomiei, iar punctul sau forte sta in zona esteticului si a imaginii cool pe care o confera utilizatorului. Iar cum activitati de tipul gamingului extrem sunt doar cazuri particulare, destul de izolate in contextul computingului mobil de azi, Vaio EA ofera cam tot ce-ai putea avea nevoie si acel ceva in plus care te face sa arati cool. Daca performantele strict tehnice sunt cele care te seduc, mai cauta, dar daca vrei un laptop care arata bine si te face si pe tine sa arati la fel, tocmai l-ai gasit!

Specificatii:
– Culoare: negru, alb, roz, bleu, verde
– Procesor: Intel Core i3-330M, la 2,13GHz, cu 3 MB cache L2
– Memorie: 4 GB DDR3 SDRAM (PC3-8500)
– Hard disc: Seagate 500 GB, Serial ATA, 5400 rpm
– Unitate optica: DVD+-RW/+-R DL/RAM
– Display: Afisaj Vaio de 14 inci, iluminat cu LED, rezolutie 1600 x 900, format 16:9, rezolutie maxima afisaj extern 2048 x 1536
– Placa video: ATI Mobility Radeon HD 5145, memorie video 512 MB DDR3
– Conexiuni: slot Memory Stick PRO-HG (doar Duo)/MagicGate (MGR), slot pentru card SD, mufa pentru microfon (stereo), mufa pentru casti (stereo), port direct RJ-45 (retea), 3 x USB 2.0, iesire VGA, iesire HDMI, port e-SATA/USB, slot pentru card Express
– Wireless: 802.11 b/g/n
– Bluetooth: 2,1
– Camera digitala: “Motion Eye” (0,3 megapixeli)
– Butoane speciale: WEB, VAIO, Assist /Acces rapid la Web
– Sistem de operare: Windows 7 Home Premium (64 biti)
– Software preinstalat: VAIO Gate, MusicStation, VAIO Media Plus, VAIO Care, Suport VAIO Transfer, VAIO Update, VAIO Smart Network, Google Chrome Browser, Internet Explorer 8, Windows Live Essentials Suite, Adobe Reader 9, Microsoft Office Home&Student (60 de zile de proba), antivirus McAfee, Norton Online BackUp Trial
– Baterie: Li-Ion (VGP-BPS22, 3500 mAh
– Autonomie: 210 min
– Dimensiuni: 238,7 x 345,8 x 27,3 mm
– Greutate : 2,35 Kg (cu baterie si unitate incluse)

Si pentru ca multi dintre voi ati uitat cum aratau primele laptopuri aparute pe piata (sau poate nici nu ati stiut), va vom prezenta cele mai importante astfel de dispozitive ce au revolutionat la timpul lor segmentul portabilelor.

Vom incepe din 1981, cand a fost lansat pe piata Osborne 1, primul computer personal portabil care a avut succes. La o greutate de aproape 11 kilograme si o carcasa mai mult decat voluminoasa, beneficia de un monitor de doar 5-inch (monochrome) si rula sistemul de operare CP/M.

Un an mai tarziu, a aparut Compaq Portable, o varianta imbunatatita a predecesorului Osborne, cu un ecran mai mare si pe baza de MS-DOS, devenind un punct de pornire pentru toti producatorii de dispozitive mobile ai acelor vremuri.

Tot in 1982, a raspuns la apel Grid Compass 1100, bunicul laptopului cu clapa (clamshell-design), care rula un soft special, nefiind destinat publicului larg. A fost folosit chiar de NASA in Space Shuttle. Pretul acestui dispozitiv a fost fixat pe atunci la 10.000$

Epson HX-20 a fost lansat in 1983, fiind primul computer portabil care opera pe baza de baterie comercializat in masa.  Cu un display LCD infim, cu rezolutie 120×32 pixeli, incapea fara probleme intr-o servieta (avea aproximativ 1,6 kg – mult sub unele notebook-uril de azi) si putea functiona pentru o scurta perioada de timp fara a fi conectat la o sursa de curent.

Dupa un salt mai mare, ajungem in 1989, an in care a vazut lumina zilei Poqet PC (mic, usor si practic). Dispozitivul rula MS-DOS, sistemul d eoperare standard al perioadei. La aproape 700 grame, functiona pe baza de baterii AA, care puteau avea o autonomie si de cateva saptamani.

Poqet a fost numarul 5 in lista PCWorld “cele mai grozave gadgeturi din ultimii 50 ani”.

Anul 1991 aduce in prim plan un nou jucator pe acest segment: Apple, cu al sau PowerBook 100. Desi nu era primul laptop Mac, modelul 100 a fost primul din seria PowerBook. La acea vreme oferea un trackball pozitionat langa tasta space, loc unde in prezent sunt situate touchpad-urile.

Replica IBM de luat in seama a venit un an mai tarziu, prin modelul ThinkPad 700C. Deja sistemul de operare windows devenea popular, iar folosirea unui mouse (sau a unei solutii similare) era absolut necesara. Laptopul celor de la IBM avea in acest sens TrackPoint (numit si eraserhead). ThinkPad 700C aduce si un ecran TFT color, de 10,4-inch, element nou pe atunci.

Cum Apple nu se putea lasa mai prejos, in 1994 a prezentat PowerBook 500, introducand cu aceasta ocazie notiunea de touchpad, ce a devenit in timp un element standard pentru toate notebook-urile. De asemenea, se pare ca PowerBook 500 a fost primul dispozitiv de acest fel cu difuzoare stereo integrate.

Cu ThinkPad 701, IBM a introdus in 1995 o tastatura ergonomica, cu mai multe taste, numita tastatura fluture (butterfly keyboard),  care se putea extinde, dara era desfacuta. Din pacate sau din fericire, moda fluture pentru calculatoarele portabile nu a tinut mult timp.

Patru ani mai tarziu, Apple a revolutionat din nou segmentul calculatoarelor portabile, prin iBook G3, laptop utilizat si de Elle Woods – interpretata de Reese Witherspoon – in Blonda de la drept (2001), datorita designului ce putea fi considerat atunci futuristic. iBook G3 a fost primul laptop cu WiFi (antena fiind pozitionata in spatele ecranului).

In 2005, a aparut Lenovo X41 Tablet, produs 2 in 1: laptop care se putea transforma in tableta. Desi era un element nou, totusi principalele inconveniente erau greutatea ridicata si durata scurta de viata a beteirie.

Primele Eee PC-uri de la Asus au aparut in 2007: mici, ieftine, pe baza de Linux. Inainte de modelul Eee PC 4G, cu cat un laptop era mai mic, cu atat pretul era mai mare. Insa produsul celor de la Asus (cu o greutate sub 1 kg) a fost pus in vanzare la 400$. Si s-a bucurat de un real succes.

In acelasi an, s-a inceput o campanie sustinuta de extindere a utilizatorilor de calculator. Laptopul XO OLPC (One Laptop Per Child) a fost creat pentru copii din lumea a treia. Daca cineva isi cumpara unul pentru 400$, inca unul era automat donat.

In 2010, la moda sunt tabletele cu ecrane multitouch. Cel mai reprezentativ produs ar fi Apple iPad. Intrebarea de final este: ce ne va aduce viitorul?

Sursa: MSNBC

Mai jos sunt adunate 20 de telefoane mobile, ramase deocamdata la nivel de concept, cu un design mai mult decat futuristic, dar posibil.

1. Telefonul sarpe
Terminalul mobil al celor de la Product Visionaires se incolaceste in jurul bratului exact ca un sarpe, fiind folositor in special celor care pierd de obicei lucruri sau celor care se duc frecvent la sala. Inca nu imi imaginez cat dureaza sa il scoti de pe brat pentru a raspunde la telefon.

2. Kyocera Kinetic OLED Cell Phone
Kyocera s-a gandit la un telefon in forma de portofel, cu un ecran wide OLED, bazat pe energie kinetica. Iar tastatura parca stie cand nu ai nevoie de ea si dispare. Cat despre baterie, nu se stie nimic, dar sigur va fi de poveste.

3. Telefonul cu ecran ascuns
Bazat tot pe ecranele flexibile OLED, conceptul semnat de Tao Ma are un ecran care se ruleaza, rezultand astfel un telefon mobil de dimensiuni mici, dar cu un ecran mare.

4. Nokia Morph
Nokia a aratat ce poate face cu nanotehnologia in conceptul Morph: material flexibil si transparent, cu nanosenzori care „invata” de la mediul inconjurator, capabili sa detecteze amenintarile din aer, spre exemplu, si sa alerteze utilizatorul despre acestea. Dupa cum sugereaza si numele, telefonul isi poate schimba si forma.

5. Bend in Touch
Creat de ucraineanul Andy Kurovets, telefonul cu ecran tactil Bend in Touch beneficiaza de inca un display care poate sa apara la comanda. Spre exemplu, in timp ce pe un ecran utilizatorul navigheaza pe Internet, pe celalalt poate fi afisat un videoclip. Si camera foto este tot pe baza de pop-out.

6. Transformer phone
Fanii seriei Transformers vor avea in viitor si un telefon, creat de Parkoz Hardware. Va fi interesant sa vedem ce poate face si cum se transforma in functie de comenzile pe care le executa.

7. Telefonul de sticla
Dipsozitivele cu ecrane LCD semitransparente nu sunt noi, dar un telefon de sticla sigur nu iti poti inchipui. Yanko Design, prieteni de-ai nostri mai vechi, viseaza la asa ceva, pentru o transparenta totala. Nu se recomanda maniacilor de curatenie, care nu suporta amprente pe suprafete.

8. Telefonul fereastra
Conceptului Window Phone, al designerului Seunghan Song, ii place sa iti arate vremea, pentru a nu fi luat prin surprindere. Poate fi un gadget de incredere.

9. Telefonul camera-proiector-imprimanta
Designerul Hideo Kanbara da o alta definitie notiunii de multitasking pe telefonul mobil: game controller, imprimanta foto si proiector, in caz ca ai nevoie.

10. Separate Keitai
Fujitsu, in colaborare cu NTT Docomo, s-a gandit sa imparta telefonul in doua parti distincte: ecranul si tastatura, prinse cu ajutorul unui magnet si conectate prin Bluetooth. Creatorii s-au gandit ca ar fi util sa poti da un telefon si sa scrii un email in acelasi timp.

11. Pebble
Conceptul Pebble, tot al Fujitsu, a fost aratat in 2009 la CEATEC: o picatura neagra intr-o carcasa de sticla rotunjita. Prin tragerea „picaturii” in anumite zone se activeaza diferite ecrane, inclusiv o tastatura, media player si browser web.

12. Telefonul viitorului
Radia, conceptul lui Michael Laut, poate fi considerata o lucrare de arta, dar fara a avea foarte multe lucruri de oferit la capitolul multimedia. Ecranul circular, mult prea mic pentru browsing sau redare video, functioneaza exemplar ca dispozitiv de apelare. Un lucru e clar insa: va impresiona multe persoane prin design.

13. Telefonul personalizat
La propriu. Prin conceptul Yanko Design iti poti transforma orice parte a mainii intr-un telefon, prin implementarea unor dispozitive in antebrat, alimentate datorita circulatiei sangvine. Iar tastele sunt proiectate pe palma. In imagine se afla si telefonul Biodomotica, o alta varianta a unui telefon personalizat.

14. O2
Telefonul cu design molecular (dupa oxigen) a fost creat de Tjep. In afara faptului ca are un ecran si tastatura si a aspectului ciudat, O2 nu iese cu nimic altceva in evidenta.

15. Touch wood
Proiectul Touch Wood (lemn tactil) a fost dezvoltat de Sharp, in colaborare cu NTT Docomo si Olympus. Telefonul ecologic, alcatuit din reziduuri lemnoase, este rezistent la apa. Cred ca lemnul a fost lacuit bine.

16. Telefonul in forma de puck
Pasionatii de hokey ar putea avea tot timpul in buzunar un puck, care mai este si telefon. Conceptul lui Jamie Lawrence cuprinde doua carcase care ascund un ecran tactil micut.

17. Kora Bracelet Phone
Putem spune ca e dispozitivul lui Iron Man. Are o multime de butoane, inclusiv un pad pentru directionare, buton pentru activarea camerei si tastatura. Fujjitsu il numeste Kora Bracelet Phone.

18. Pentru fanii PSP
Conceptul este de fapt doar o fictiune, un telefon bazat pe consola PSP a celor de la Sony, totul in viziunea unui pasionat de jocuri, cu talent la desen. Poate Sony ar trebui sa se inspire.

19. F-circle
Se pare ca Fujitsu e pasionat de telefoane ramase la nivel de concept: si F-Circle tot semnatura companiei japoneze o poarta. Ce ii lipseste, este ergonomia si functionalitatea. Poate este mai bine sa ramana la nivelul de idee.

20. Telefon sau camera foto?
Sony Ericsson a prezentat acu cativa ani un telefon practic in plan: ecran OLED, camera foto de 3,2 MP, capacitate de stocare de 2GB si tuner FM integrat. Poate cand va aparea pe piata produsul, vor implementa un senzor foto mai mare, de cel putin 10MP.

Sursa: MSNBC