11 ian. 2017 | 08:47

Xiaomi Mi 6 ar putea fi primul smartphone cu Snapdragon 835

ACTUALITATE
Xiaomi Mi 6 ar putea fi primul smartphone cu Snapdragon 835

La scurt timp după ce Qualcomm a dezvăluit noul său vârf de gamă, mulți s-au întrebat care va fi primul telefon cu Snapdragon 835.

Ca în fiecare an, Qualcomm dă tonul când vine vorba de procesoare folosite în telefoanele și tabletele de top. În 2016, cei mai mulți producători de gadgeturi s-au orientat către un Snapdragon 820 pentru smartphone-urile premium. Din câte se pare, 2017 va fi anul Snapdragon 835. Noul procesor a fost subiectul multor zvonuri, dar abia în urmă cu câteva zile am aflat toate detaliile despre acest SoC. Mai rămâne să vedem care vor fi primele gadgeturi construite în jurul unui Snapdragon 835.

În teorie, va exista cu siguranță o variantă de Galaxy S8 cu Snapdragon 835. LG G6 are, de asemenea, mari șanse să folosească același procesor. Până și HTC ar putea să ne uimească cu un dispozitiv foarte rapid ce ascunde respectivul SoC. Până atunci însă, se pare că o companie chinezească va fi prima ce va aduce pe piață un smartphone cu Snapdragon 835.

Mai multe surse apropiate de subiect au confirmat faptul că Xiaomi se află pe ultima sută de metri înaintea lansării a două variante de Xiaomi Mi 6. Aparent, acestea vor respecta sistemul celor de la Samsung din ultimii ani și, deși vor avea o configurație hardware similară, vor fi disponibile într-o variantă cu ecran plat și alta cu ecran curbat pe marginile laterale. Prima oară am văzut această rețetă la lansarea Galaxy S6 și S6 Edge în 2015.

Din câte se pare, va exista o diferență în privința cantității de memorie RAM între cele două versiuni de Xiaomi Mi 6. Varianta plată a aparatului va folosi 4GB RAM, iar modelul curbat va face saltul la 6GB RAM. Ambele vor folosi o singură cameră principală în loc de două, cum am văzut la alți producători. Deși nu a fost anunțată niciodată oficială de lansare pentru ele, terminalele ar putea ajunge la utilizatori în prima parte a lunii februarie.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele