30 iul. 2016 | 10:28

Un jucător de Pokemon Go a fost împușcat de trei ori

Gaming
Un jucător de Pokemon Go a fost împușcat de trei ori


Cât timp popularitatea Pokemon Go continuă să crească, aflăm detalii despre foarte multe situații dramatice în care ajung jucătorii.

Pokemon Go s-ar putea să fie cel mai important fenomen cultural din 2016, iar din păcate, acesta nu vine la pachet doar cu părți bune. În urmă cu aproximativ o săptămână, doi tineri fost împușcați pentru că a fost confundați în miezul nopții cu niște jefuitori. Într-un alt scenariu aparent absurd, un jucător a intrat într-un câmp de mine, riscându-și viața la fiecare pas pentru a prinde niște Pokemoni.

De această dată, este vorba de un tânăr în vârsă de 26 de ani din Statele Unite care a fost împușcat de trei ori în timp ce se juca Pokemon Go în Linden Park, Ohio. Din cauza unei sesiuni de gaming care s-a prelungit până târziu în noapte, acesta a rămas singur într-un parc, până când un tânăr de 14 ani l-a abordat pentru a-i împrumuta telefonul. Micuțul a zis că vrea să o sune pe mama sa, iar Gregory Wheeler i-a pasat telefonul fără prea mari emoții. În secunda următoare, copilul a fugit cu telefonul jucătorului de Pokemon, iar Wheeler a încercat să-l prindă.

Câteva secunde mâi târziu, când deja se angajase în urmărire, a devenit evident că cea mai mare problemă nu era dispariția telefonul ci faptul că hoțul nu era singur. Un grup de bărbați l-au înconjurat pe Wheleer, i-au dat câțiva pumni și l-au împușcat de trei ori. Din fericire, împușcăturile nu au vizat organe vitale, ci doar picioarele, iar câteva minute mai târziu, o salvare a venit la fața locului și au reușit să-l transporte la spital pentru tratament.

,,Dacă vreți să vă jucați jocul, ar fi recomandabil să călătoriți în perechi, fiți atenți la împrejurări, aveți grijă la ora la care vă jucați și fiți precauți în momentul în care avertizați străini în privința locației voastre viitoare. Nu vă aventurați în locații care în orice alte circumstanțe ar fi considerate periculoase.” La scurt timp după eveniment, un inspector de la poliția locală din Linden Park s-a simțit nevoit să lanseze un avertisment la adresa jucătorilor de Pokemon Go.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele