The Simpsons a prezis victoria lui Trump acum 16 ani

, 09 Noi, 14:43

Acum 16 ani, probabil că nimeni nu se aștepta ca Donald Trump să aibă vreodată o șansă să devină președintele Americii. Nimeni, în afară de producătorii seriei „The Simpsons”.

Secvența din video-ul de mai sus e dintr-un episod lansat în martie 2000. Exact, ați citit bine: The Simpsons au prevăzut acum 16 ani un viitor sumbru în care un om ca Trump ar ajunge la conducerea Statelor Unite ale Americii.

Episodul se numește „Bart to the Future” și ne arată un Bart cu viața ratată aproape irevocabil, călătorind în viitorul nu tocmai distant. Spre deosebire de el, sora lui, Lisa, are câteva realizări cu care să se mândrească. A devenit prima femeie aflată la conducerea SUA, dar această poziție nu îi aduce doar faimă și glorie, ci și o droaie de probleme. Drept dovadă, e depășită de gaura în buget cu care America s-a ales din cauza președintelui precedent. Iar acest președinte e nimeni altul decât Donald Trump.

Acum câteva luni, scenaristul Dan Greanley le-a spus celor de la The Hollywood Reporter că episodul respectiv a fost un soi de avertisment pentru întreaga populație și că l-a văzut ca pe un eveniment firesc într-un scenariu în care America o ia razna de tot. Să sperăm doar că va apărea de undeva o Lisa Simpson care să salveze situația, după ce Trump e „detronat”.

Urmează patru ani lungi și dificili, așa că să apelăm la colacul de salvare pe care îl numim „haz de necaz”. Vă lăsăm cu video-ul de mai jos și cu acest articol, în care am adăugat câteva dintre cele mai amuzante reacții de pe internet, apărute imediat după aflarea veștii.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail