Primul kit smart Dacia VR și smartphone-ul LogPhone: FOTO în exclusivitate
La îndemnul milioanelor de fani din toată lumea, producătorul de mașini din România a decis să lanseze primul smartphone Dacia.
Samsung Galaxy S7 Edge și iPhone 6S vor avea în curând parte de un nou rival pe piața smartphone-urilor de top. Dacia are de gând să lanseze primul său smartphone în viitorul apropiat, iar dacă este să dăm crezare celor mai noi zvonuri, acesta ar putea întrece în specificații orice flagship din ziua de azi.
Dotat cu un ecran de 5,5 inci cu rezoluție QHD, telefonul va beneficia de un procesor Qualcomm Snapdragon 823, 3GB RAM și va fi disponibil în versiuni cu 32, 64 sau 128GB pentru stocarea datelor personale. Camera foto principală va fi una de 16 megapixeli, în timp ce senzorul de pe față va avea doar 5 megapixeli. Cât despre sistemul de operare, se pare că vom avea de-a face cu Android 6.0 Marshmallow, iar Dacia promite că telefonul va primi update-uri mulți ani de acum încolo.
Dar românii nu ignoră nici cele mai noi trenduri din sectorul tech. Un oficial din cadrul companiei (care a preferat, din motive evidente, să rămână anonim), a declarat că smartphone-ul Dacia va veni cu o pereche de ochelari pentru realitate virtuală care ”vor face ca Samsung Gear VR să pară un dispozitiv din epoca de piatră”. Oficialul, însă, nu s-a oprit aici și a declarat că respectivul accesoriu nu va fi disponibil doar celor care fac precomandă. ”Ochelarii de realitate virtuală Dacia VR vor fi disponibili tuturor celor care vor achiziționa telefonul. Din acest punct de vedere, cei care fac precomandă nu vor fi privilegiați”.
Mai mult decât atât, sursa noastră a lansat și un atac indirect împotriva Apple. ”În ziua de azi, se pare că unii preferă să revină la un design vechi de aproape trei ani de zile. Dacia, de cealaltă parte, preferă să inoveze și să vină în permanență cu lucruri noi.” Singurul lucru despre care nu avem informații astăzi, 1 aprilie, este prețul.
Vezi aici mai multe poze cu viitorul smartphone Dacia