07 oct. 2016 | 12:50

Realitatea virtuală, accesibilă acum unui număr mai mare de persoane

ACTUALITATE
Realitatea virtuală, accesibilă acum unui număr mai mare de persoane

Cei de la Oculus au făcut o serie de anunțuri extrem de interesante, care ar putea ajuta la popularizarea realității virtuale.

Vă spuneam la începutul acestui an că realitatea virtuală nu este o tehnologie accesibilă unui număr foarte mare de persoane. Se estima atunci că, pe parcursul anului, doar 13 milioane de PC-uri din toată lumea vor îndeplini cerințele minime pentru a suporta un kit pentru realitate virtuală. La acea vreme, pentru a se bucura de cea mai bună experiență atunci când folosea un asemenea dispozitiv, un utilizator avea nevoie de un PC cu un procesorul grafic de șapte ori mai puternic decât media celor întâlnite în PC-urile gamerilor.

Cu toate acestea, lucrurile par a se schimba în bine acum. Potrivit celor de la Polygon, Brendan Iribe, CEO-ul Oculus, a anunțat în cadrul unui eveniment organizat recent că Rift nu mai este un dispozitiv atât de pretențios când vine vorba de specificațiile sale minime. Asta deoarece compania a dezvoltat o tehnologie nouă, numită Asynchronous Spacewarp, care permite sistemelor să redea conținutul mai fluent.

Mai exact, aceasta rezolvă problema cadrelor sărite, prin analiza a doua cadre consecutive și introducerea unuia artificial, care permite vizionarea conținutului la 90FPS în ochelari. Nu este o soluție perfectă, dar Iribe a specificat că va fi extrem de utilă atunci când un PC nu oferă performanțe suficient de bune.

Astfel, compania a redus specificațiile minime necesare pentru a folosi un kit de realitate virtuală Rift. Acum, utilizatorii ale căror PC-uri includ plăci video Nvidia GeForce GTX 960, procesoare Intel Core i3-6100 sau AMD FX4350 și 8GB RAM vor putea folosi dispozitivul Oculus. Mai mult decât atât, a fost prezentat și un nou computer, construit special pentru Rift. Numit CyberPower PC, acesta va fi dotat cu un procesor AMD FX 4350 și o placă video Radeon RX 470 și va avea un preț de 500 de dolari. Din câte se pare, acesta va putea fi cumpărat alături de Oculus Rift în schimbul sumei de 1.000 de dolari.