28 nov. 2016 | 13:49

Primul spital care va printa țesuturi umane 3D

ACTUALITATE
Primul spital care va printa țesuturi umane 3D

Încă nu poți avea un transplant de inimă printată 3D și concepută din propriile tale celule, dar un spital australian încearcă să popularizeze această tehnologie.

Universitatea de Tehnologie Queensland din Brisbane construiește un spațiu dedicat „biofabricării”, unde medicii și cercetătorii pot dezvolta tehnologiile necesare pentru a modela și printa cartilaje, țesut osos și nu numai. Va fi prima oară când un institut de biofabricare va fi deschis în incinta unui spital „high-level”, a spus Cameron Dick, Ministrul Sănătății din Australia, citat de Engadget.

Facilitatea va ocupa două etaje ale spitalului, iar Dick spune că vede un viitor în care medicii pot printa țesutul necesar diverselor proceduri medicale pe loc. Desigur, e prematur să vorbim la un nivel foarte avansat despre țesut printat 3D și transplant de organe concepute astfel, dar QUT e una dintre facilitățile care împing puțin limitele, împreună cu Wake Forest, Universitatea Harvard și nu numai.

biofabricare-spital

Cercetătorii au reușit deja să „crească” vezici urinare din propriile celule ale pacienților și le-au și transplantat cu succes, au reușit să atașeze o proteză de ureche umană făcută din țesut viu (parțial), dar construirea organelor cu o structură mai complexă e încă o provocare. E dificil să furnizezi sânge și să te asiguri că vor supraviețui mai mult de câteva luni.

Oricum, biofabricarea poate fi extrem de utilă pentru oase și cartilaje, putând să înlocuiască implanturile metalice. O mare reușită ar fi abilitatea de a printa un organ 3D construit din celulele pacientului, dar experții sunt conștienți că va mai dura ceva timp până când acest scop va fi atins.