13 iul. 2016 | 07:09

Pokemon Go a ajuns la Muzeul Holocaustului

Gaming
Pokemon Go a ajuns la Muzeul Holocaustului

Jucătorii de Pokemon Go au ajuns în foarte multe locuri ciudate, iar experiențele de la Muzeul Holocaustului sunt doar unele dintre cele mai recente care trebuie avute în vedere.

În ultima săptămână s-a dezbătut intens fenomenul Pokemon Go. Cu toate că jocul nu este disponibil momentan în toate colțurile mapamondului, acesta promite să facă valuri la nivel internațional în viitorul foarte apropiat. În definitiv, cei de la Nintendo au toate motivele să-și dea interesul, în contextul în care acțiunea le-au crescut cu aproximativ 25% în câteva zile. Niantic, dezvoltatorul responsabil de materializarea acestui concept inovator, se mândrește deja cu aproximativ un milion de dolari în încasări, dar analiștii s-au aruncat deja la pronosticuri de un miliard de dolari, dacă își joacă cârțile cum trebuie în viitorul apropiat.

Revenind la Muzeul Holocaustului din Washington D.C., se pare că acesta figurează în joc ca fiind o locație de tip Poke Stops, împărțită în trei zone. Jucătorii trebuie să treacă prin toate cele trei zone pentru a beneficia de o serie de beneficii virtuale. În respectivel zone puteți găsi Poke Balls, poțiuni și multe alte elemente care vă vor ajuta pe termen lung. Mai mult decât atât, se pare că anumite caractere de tip Pokemon au apărut în zone foarte sensibile pentru cei care se deplasează la respectiva locație pentru a comemora victimele Holocaustului.

În mod evident, cei mai dezamăgiți de această situație sunt oficialii muzeului. ,,Să te joci acel joc nu este o activitate potrivită pentru muzeu, într-o locație în care se comemorează victimele nazismului.” Într-o declarație adresată celor de la Washington Post, Andrew Hollinger – directorul de comunicații al instituției a anunțat că va urma toate procedurile posibile pentru ca locația să fie eliminată de pe lista de Poke Stops, deoarece momentan este o lipsă de respectă majoră pentru vizitatorii care au venit să vadă expozițiile.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele