04 apr. 2016 | 17:23

Nu va exista o variantă mai performantă de Xbox One

ACTUALITATE
Nu va exista o variantă mai performantă de Xbox One

După o serie de zvonuri pe marginea unei noi variante de Xbox One, cei de la Microsoft au oferit în sfârșit o variantă oficială a acestui scenariu.

Cu toate că Xbox One și PlayStation 4 au în continuare statut de console next-gen datorită configurației hardware mult mai performante în comparație cu PS3 și Xbox 360, există gameri care își doresc mai mult decât atât. Având însă în vedere că ciclul de reînnoire al unei console este de aproximativ 8 – 10 ani, mulți analiști au fost de părere că ar trebui să vedem un Xbox One îmbunătățit, cu o configurația hardware peste cea a variantei lansate acum mai bine de doi ani.

Phil Spencer, directorul Xbox a răspuns în sfârșit zvonurilor legate de un nou Xbox One afirmând că ,,Microsoft nu vrea să facă un Xbox One și jumătate.” Afirmația a fost făcută într-o conferință de presă desfășurată în cadrul Microsoft Build. Întrebarea din spate a fost, dacă Sony va lansa un PlayStation 4 compatibil 4K, așa numit PlayStation 4.5, gigantul din Redmond va veni și el la interval cu un produs similar?

Spencer a afirmat că nu are nici un fel de informații pe marginea unei iminente lansări din partea Sony, iar compania japoneză nu a făcut publice detalii despre un astfel de produs. Chiar și dacă acela ar apărea însă, nu este foarte încântat de perspectiva unui gest similar din partea Microsoft. ,,Nu sunt un mare fan al Xbox One și jumătate. Dacă vom merge mai departe cu ceva, vreau să fie o schimbare substanțială pentru oameni, un upgrade.

Revenind în curtea celor de la Sony, tot mai multe surse apropiate de companie au confirmat posibilitatea lansării unui upgrade hardware pentru PlayStation 4. Acesta din urmă ar trebui să introducă suportul pentru gaming la rezoluție 4K și să ajungă pe piață înaintea lansării PlayStation VR în luna octombrie a acestui an.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele