27 sept. 2016 | 14:11

Noul trailer pentru Luke Cage crește tensiunea fanilor Marvel

VIDEO VIDEO

Mai sunt doar câteva zile până la premiera Luke Cage pe Netflix, iar serviciul de streaming tocmai a publicat un nou trailer pe YouTube pentru a ne crește interesul.

Universul Cinematic Marvel se extinde cu pași repezi, atât în cinematografe, cât și pe ecranele abonaților la Netflix. Când vine vorba de seriale, totul a început cu Daredevil în urmă cu mai bine de un an. Apoi au continuat cu Jessica Jones și al doilea sezon din Daredevil. Pentru că vorbim însă de Marvel, în fiecare dintre serialele care au ajuns deja la TV, au fost introduse caractere ce urmează să se reflecte în seriale dedicate, doar pentru ca ulterior să-și unească forțele împotriva unui super erou negativ.

În Jessica Jones, de exemplu, l-am văzut prima oară pe Luke Cage, interpretat de Mike Colter. Acum, mai sunt doar câteva zile până când super eroul respectiv își va spune povestea prin intermediul a 13 episoade. Având în vedere că premiera pe Netflix va avea loc pe 30 septembrie, atât în România cât și în orice alt colț al mapamondului, trailerul de mai sus este ultimul pe care îl veți vedea pe marginea acestui subiect.

Partea bună este că din clipul de mai sus putem desprinde mai multe detalii despre experiențele caracterului principal din Luke Cage, iar povestea pare una destul de elaborată. Rămâne să vedem dacă va fi sau nu un succes pe termen lung și dacă se va reflecta în alte sezoane ulterioare.

În altă ordine de idei, Luke Cage este al treilea serial Marvel pe Netflix. În 2017, acesta va fi urmat de Iron Fist. Cu un pic de noroc, tot anul viitor vom vedea o miniserie intitulată The Defenders, construită în jurul caracterelor din Universul Cinemativ Marvel de pe Netflix. Deși nu se cunosc foarte multe detalii la această oră, există și planuri pentru un serial The Punisher, un caracter introdus prin intermediul Daredevil.

În stilul clasic Netflix, toate episoade din Luke Cage vor fi publicate în aceeași zi, deci ar fi bine să vă eliberați weekendul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele