30 sept. 2016 | 07:51

Game of Thrones Enhanced Edition e cel mai bun mod de a te bucura de lectură pe telefon

ACTUALITATE
Game of Thrones Enhanced Edition e cel mai bun mod de a te bucura de lectură pe telefon

Game of Thrones este una dintre cele mai populare francize din secolul 21, iar de curând, s-au împlinit 20 de ani de la publicare primului volum de către George R.R. Martin.

Este aproape imposibil să nu fi auzit de Game of Thrones. Serialul celor de la HBO a depășit toate pragurile de popularitate online și offline, iar weekendul trecut a depășit recordul pentru cele mai multe premii Emmy primite vreodată de un serial.

Cu toate că acțiunea din sezonul 6 nu s-a mai inspirat dintr-un volum scris, este foarte important de reținut că acest serial nu ar mai fi existat dacă George R.R. Martin nu ar fi scris o serie de cărți din saga A Song of Ice and Fire. Primul volum este intitulat A Game of Thrones, iar cei care nu l-au citit încă, o pot face în noul format Enhanced Edition, disponibil exclusiv pe iBooks, seriviciul online de achiziție a celor de la Apple pentru cărți de iPad și iPhone.

Marea diferență dintre versiunea Enhanced Edition și toate celelalte lansate până acum este că, în acest format îmbunătățit, vă va fi mult mai ușor să vedeți în timp real mai multe detalii despre caracterele voastre preferate. Această iterație va include hărți, adnotări, pagini dedicate fiecăre familii, un glosar de termen folosiți în carte și multe alte elemente interactive. Dacă pe parcursul cărții nu vă mai aduceți aminte ce a mai făcut un caracter ultima oară, este suficient să țineți apăsat degetul pe numele său și, printr-un pop-up, vă veți lămuri.  Același principiu se aplică și pentru caracterele al căror nume le vedeți pentru prima oară.

O secțiune intitulată Appendix din această carte include steagurile, împreună cu explicații despre formarea a 92 de familii al căror nume îl vedeți în menționat în volumele de proză fantastică. Momentan, este disponibil în acest format doar primul volum în limba engleză la prețul de 9 dolari. Disponibile pentru precomandă la un preț total de 12 dolari sunt și A Clash of Kings, A Storm of Swords, A Feast for Crows și A Dance with Dragons.

game-of-thrones

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele