Mutări de șah în comerțul second-hand: OLX nu mai e lider ,,pe patru roți”

Alexandru Puiu, 05 Feb, 09:57

Lajumate.ro, un site de vânzări second-hand foarte „tânăr”, a dat o lovitură importantă liderului de piață OLX.

Dacă petreceți mult timp online, este aproape inevitabil ca la un momentdat să nu fi achiziționat sau vândut ceva pe OLX. Platforma de vânzări online controlată de Allegro Online Services România a crescut foarte mult în ultimii ani, mai ales după ce a eliminat un concurent important prin achiziția Tocmai în aprilie 2014. Din păcate, după ce a devenit un gigant în online-ul românesc, o decizie strategică se pare că i-a costat foarte scump pe cei de la OLX.

În fața lajumate.ro, OLX a pierdut poziția de lider când vine vorba de anunțuri auto, iar numărul de anunțuri din categoria autoturisme de pe populara platformă continuă să scadă. Motivul este cât se poate de simplu. La finele anului trecut, operatorii site-ului au introdus taxa obligatorie pentru postarea de anunțuri în acea categorie din site. Asociind niște cifre acestui trend, dacă la începutul lunii ianuarie pe OLX la autoturisme erau peste 70.000 de anunțuri, la 1 februarie valoarea a scăzut la 68.917. În aceeași perioadă de aproximativ o lună, pe Lajumate.ro, numărul anunțurilor a explodat, de la aproximativ 40.000, la 70.653.

În încercarea de a ameliora impactul semnificativ al deciziei neinspirate, cei de la OLX au decis să mascheze un pic șocul prin păstrarea pe site a unor anunțuri mai vechi de 30 de zile, o practică complet nouă. Astfel, doar pe segmentul auto, puteți vedea postări chiar și din luna iunie a anului trecut. Pentru a vinde o mașină pe OLX puteți opta pentru plata unei taxe de 4,8 euro cu card sau 6 euro prin SMS.

În contextul în care cele mai recente studii pe marginea vânzărilor online confirmă că românii cheltuiesc câteva milioane de euro pentru serviciile furnizate de astfel de platforme, lajumate.ro, controlată de Intact Media Group, a devenit peste noapte o afacere mult mai profitabilă. Pentru mai multe detalii despre acest subiect, cei de la Ziarul Financiar au publicat o analiză cuprinzătoare.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail

Viziteaza-ne pe Facebook