LG OLED TV e perfect pentru nopțile lungi cu seriale

Televizoarele mai au câteva decenii până împlinesc secolul, dar deja au trecut prin câteva schimbări majore. Filmele SF ni le arată ca niște foi lipite pe perete, dar când vezi unul dintre noile televizoare OLED de la LG, poți crede că acel viitor e deja aici.

Primul televizor pe care am pus mâna și la care m-am uitat era unul alb-negru, cu tub catodic. Ecranul era mai mic decât al multor laptopuri din prezent și când se încălzea, imaginea dispărea. Multe dintre televizoarele anilor ‘90 erau așa, unele fiind însă color. Erau grele și tot ce putea vedea la ele erau emisiuni de la diverse televiziuni sau filme pe casetă. Acestea sunt însă gadgeturi de acum aproape 20 de ani și îți amintesc de ele ca să ai o imagine sumară a evoluției acestei tehnologii pe măsură ce îți descriu noul standard pentru imagine.

De la acestea, în mai puțin de două decenii, în 2016, LG a venit cu un design nou pe care l-a denumit Picture-on-Glass și, tehnic, este un panou OLED lipit pe o sticlă transparentă. Cea mai interesantă parte a acestei evoluții este însă acel acronim: OLED. De la tub catodic, utilizatorii de TV au mai trecut prin celebra „plasmă“ și tehnologia LCD, dar toate acestea erau doar puțin mai bune decât precedentele. Abia cu OLED saltul este semnificativ și sesizabil încă de când deschizi televizorul. Unde mai pui că unele modele sunt curbate. Și în ele nu mai intră doar conținutul livrat de cablu, ci poți avea întreg internetul.

Dacă poți controla fiecare pixel, controlezi fiecare detaliu

Televizoarele LG OLED au rezoluție 4K, cunoscută și drept UltraHD, adică cea mai mare disponibilă pe un produs din comerț. Sunt deja servicii de streaming care furnizează conținut pentru acest standard, iar cu telefonul îți poți crea propriul videoclip. Iar pe un ecran de peste 55 de inci nici nu ai vrea ceva mai prejos de 4K. Dar dincolo de numele „UltraHD“ și semnificația lui, rezoluția e compusă din pixeli. Mai precis, aproape 8,3 milioane de pixeli în cazul de față.

Dacă ai putea controla cum este afișată imaginea prin fiecare pixel, atunci ai putea avea o reproducere cât mai bună a detaliilor, a nuanțelor și, în final, te-ai bucura cu adevărat, aproape ca la cinema, de orice conținut video. Din fericire, tehnologia OLED oferă posibilitatea de a avea acest microcontrol, de unde și capacitatea acestui tip de televizoare de a reproduce tonuri de negru perfecte și culori mai vii decât ai găsit pe dispozitive convenționale.

În cazul televizoarelor LCD, dată fiind tehnologia, negrul nu poate fi complet, deoarece nu poți „stinge“ bucăți din ecran, chiar dacă nu sunt folosite. Obții astfel acolo unde ar trebui să fie întunecat un ton de gri. Este profund, dar nu este negru. Aici vine ceea ce ai putea denumi magia unor pixeli autoiluminați pe un LG OLED TV, care furnizează contrast infinit și acea reproducere a culorilor pe care o poți remarca foarte ușor, când compari cu un model convențional. Iar contrastul e infinit, pentru că nu poate fi măsurat. Și un alt mare câștig este vizualizarea din unghiuri mai largi decât la modelele vechi de TV.

LG OLED TV

O altă caracteristică pe care ar trebui s-o urmărești la televizoare este trecerea între nivelurile de luminozitate, de la întuneric la soare. Aici, apare un grup de litere de care tot auzi în ultimii ani, în special pentru poze: HDR. În fotografie, presupune combinarea aceleiași imagini cu diverse grade de expunere într-una singură, pentru a se apropia de ceea ce poți vedea cu ochiul liber. Pe TV, cadrele sunt însă în mișcare, iar tot procesul acesta trebuie să se întâmple fără ca tu să sesizezi. Din fericire, evoluția de care pomeneam la început a ajuns la un nivel atât de avansat, încât pe un TV OLED LG sunt reproduse 20 de niveluri de gradație a negrului, făcând o trecere fină între cele mai întunecate și mai luminoase zone ale unei imagini. Și LG a integrat atât suportul pentru Dolby Vision, cât și pentru HDR10, astfel încât să nu duci lipsă de conținut compatibil. Recent, și YouTube a început să primească astfel de conținut.

Televizorul smart nu e doar unul conectat la internet

Am pomenit până acum doar detalii despre imagine, deoarece aceasta contează în primul rând, cu ea „interacționezi“ cel mai des și ar fi păcat să fie dezamăgitoare. Dar, pentru mine cel puțin, la fel de importantă este funcționalitatea de smart TV. Pe LG OLED TV vine sub forma a trei caracteristici importante: platforma webOS 3.0 – sistem de operare rapid, cu animații și pictograme intuitive, Magic Remote, telecomandă care devine când mouse, când controller capabil să sesizeze mișcarea, și SmartShare, un hub unde sunt listate toate locurile în care poți avea acces la conținut, de la Netflix și HBO Go la stickul USB pe care l-ai conectat la TV.

LG OLED TV

Mai poți trece pe listă și conectarea telefonului la televizor, cel dintâi putând fi mouse sau îl poți virtualiza pe ecranul mai mare din sufragerie, dar toate acestea sunt cele cu care interacționezi. Mai este o componentă „smart“ în televizor la care nu te gândești de cele mai multe ori, dar influențează modul în care percepi calitatea conținutului. Imaginea este analizată constant pentru a fi reprodusă la cel mai înalt nivel, atunci când tu o vizionezi.

De exemplu, există un mod care îmbunătățește contrastul, analizând adâncimea de câmp a imaginii și o ajustează în raport cu contrastul. Și reproducerea culorilor este îmbunățită similar, iar aici noile modele au o paletă de peste un miliard de culori în sistem de 10 biți, comparativ cu 16 milioane pe 8 biți cu vechea tehnologie.

LG OLED TV

Toate acestea pot fi rezumate foarte ușor în patru cuvinte: noul standard pentru imagine. Peste 10 ani poate vom discuta de noi și noi îmbunătățiri, dar, deocamdată, OLED este tehnologia care domină. Iar dacă te-ai decis deja că de Black Friday cauți un televizor nou, ar trebui să profiți de o campanie specială a LG: Private Black Friday în parteneriat cu MediaGalaxy.

Prin aceasta ai acces la o selecție de produse de top din gama premium 2016, disponibile la prețuri speciale: patru modele de televizoare OLED, un televizor UltraHD cu diagonala de 218 cm, mașina de spălat cu uscător LG Eco Hybrid și un frigider Side-by-Side LG cu tehnologie Door in Door.

Sub sloganul „Perfect Black, Perfect Black Friday“, produsele LG vor putea fi cumpărate online la prețuri speciale, timp de trei zile, înainte de startul oficial Black Friday. Pentru înscrierea în campanie, clienții au de urmat trei pași simpli: accesează site-ul LGBlack și se înregistrează în perioada 2 – 17 noiembrie. Odată înscris, fiecare doritor va primi automat un cod de discount și în perioada 15 – 16 noiembrie pot cumpăra produsele LG exclusiv pe site-ul MediaGalaxy, folosind acel voucher.

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail