King’s Quest: Rubble Without a Cause – Noile aventuri ale regelui Graham [REVIEW]

, 03 Ian, 17:34

King’s Quest: Rubble Without a Cause ne prezintă noile aventuri ale regelui Graham.

Dacă vă numărați printre cei care au jucat primul capitol al noii serii King’s Quest în urmă cu câteva luni, atunci probabil veți fi dezamăgiți să aflați că ați așteptat atât de mult pentru o continuare care nu durează mai mult de patru ore. M-am trezit pe la ora 12, am început să joc King’s Quest: Rubble Without a Cause, iar la 15:30 îl terminasem deja. Și asta, în condițiile în care m-am mișcat destul de încet.

King's Quest: Rubble Without a Cause

 

Trecând peste acest lucru, King’s Quest: Rubble Without a Cause ne prezintă noile aventuri ale lui Graham. După cum vă spuneam în review-ul pentru A Knight to Remember, în iulie trecuseră nu mai puțin de 17 ani de când se lansase ultimul joc King’s Quest. Jocul păstra doar anumite elemente din povestea inițială, iar acțiunea are loc înainte tuturor celorlalte titluri din serie.

Acum, întâmplările din cel de-al doilea episod au loc la câteva luni după cele din primul episod. Devenit rege, acesta se străduiește să se impună în fața celorlalți, pentru a face o impresie mai bună decât predecesorul său. Dar la un moment dat, Graham se avântă afară, în ploaie, și este capturat de goblini și transportat în peștera acestora.

Acolo va avea loc toate acțiune jocului și acolo veți întâlni mai mulți oameni din regat, care au fost capturați de acele creaturi extrem de enervante. Va trebuie să interacționați cu toate personajele pentru a descoperi, într-un final, metoda prin care veți scăpa din peștera goblinilor.

Adevăratele probleme, desigur, vor începe în momentul în care nimeni nu va mai primi mâncare. Din fericire, Graham va avea parte în fiecare dimineață de o bucată de carne, care îl va ajuta să-și recapete puterile, necesare pentru a depăși unele obstacole importante. Dar situația celorlalte personaje captive nu este una foarte bună, iar jucătorul va fi nevoit să le dea acestora mâncarea pentru a putea continua.

King's Quest: Rubble Without a Cause

Eu nu am jucat foarte bine, iar din această cauză au murit Wente și Bramble, cei doi brutari. Aceștia se pare că ar fi putut să gătească anumite prăjituri pentru a le face viața grea goblinilor. M-am bazat, în schimb, pe doi bătrâni și pe Amaya. Cei doi au creat o bombă pe care am folosit-o pentru a arunca în aer un obstacol, iar Amaya m-a ajutat să deschid poarta către regele goblinilor.

King’s Quest: Rubble Without a Cause – Puncte Pro

Gameplay-ul este principalul punct pro al acestui joc. într-adevăr, la începutul jocului veți avea anumite probleme în a înțelege exact ce trebuie să faceți. Dar după ce moare primul personaj, probabil că veți fi atenți și la sănătatea fiecăruia. Aceasta poate fi verificată conversând cu fiecare în parte. Atunci când numărul de inimi este scăzut, e recomandat să le aduceți ceva de mâncare.

King's Quest: Rubble Without a Cause

În ceea ce privește puzzle-urile, acestea nu sunt foarte complexe, un lucru surprinzător deoarece jocul se bazează pe interacțiunea cu elementele din jur, spre deosebire de A Knight to Remember, unde narațiunea era cea mai importantă. Mediul în care vă veți putea mișca este unul relativ mic, dar tot va fi dificil să descoperiți din prima toate ușile și elementele ascunse.

King’s Quest: Rubble Without a Cause – Puncte Contra

Durata jocului este singurul punct slab care merită menționat. Înțeleg că au trecut doar 5 luni de la lansarea primului episod, dar aceasta nu mi se pare o scuză suficient de bună pentru a justifica un joc pe care îl termini în doar patru ore.

King’s Quest: Rubble Without a Cause – Concluzie

Deși unii au spus că nu este la fel de bun precum predecesorul său, King’s Quest: Rubble Without a Cause ne oferă o poveste foarte interesantă și un gameplay similar. După cum spuneam mai devreme, fiecare decizie va avea un impact asupra modului în care evoluează povestea, iar jocul vă va obliga să alocați toate resursele importante într-un mod corespunzător.

Însă cel mai important lucru este modul în care personajele se dezvoltă. Atât Graham cât și Gwendolyn și ceilalți învață lecții noi pe parcurs. Despre episodul 3 încă nu am auzit foarte multe, dar sper că The Odd Gentleman îl va lansa la mijlocul acestui an.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail