04 sept. 2016 | 15:54

IFA 2016: chinezii de la ZTE au lansat noul Axon 7 Mini

ACTUALITATE
IFA 2016: chinezii de la ZTE au lansat noul Axon 7 Mini

Chinezii de la ZTE au lansat la IFA 2016 versiunea mini a modelului Axon 7.

Cei care se așteptau să vadă numeroase telefoane high-end la IFA 2016 probabil au fost extrem de dezamăgiți. Evenimentul din Berlin a reprezentat ocazia cu care numeroși producători au introdus pe piață modele mid-range, iar unul dintre acestea este chiar Axon 7 Mini, al chinezilor de la ZTE.

La prima vedere, specificațiile fac din Axon 7 Mini un terminal extrem de interesant. În primul rând, avem aici de-a face cu un ecran de 5,2 inci, care suportă o rezoluție Full HD. De procesare se ocupă un chip octa-core Qualcomm Snpadragon 617, care beneficiază de patru nuclee Cortex-A53 de 1,5GHz și alte patru de 1,2GHz, alături de care va funcționa și un procesor grafic Adreno 405. De asemenea, terminalul va mai include și 3GB RAM și 32GB pentru stocarea datelor personale.

Camera foto principală de 20 de megapixeli de pe versiune standard Axon 7 a fost înlocuită de una de 16 megapixeli, însă cea secundară a fost păstrată. Întrucât avem de-a face cu un model Mini, era de așteptat să vedem și o baterie mai mică. Astfel, Axon 7 Mini va beneficia de o baterie de doar 2.705 mAh.

Cât despre conectivitate, chinezii au inclus, printre altele, LTE și un port USB Type C, alături de tehnologia Quick Charge, care le permite utilizatorilor să încarce baterie de la 0 la 50% în doar 30 de minute.

Din punct de vedere al designului, Axon 7 Mini are forte multe elemente în comun cu ”fratele” său mai mare, ZTE Axon 7: un corp metalic, care face imposibilă înlocuirea bateriei, difuzoare pe partea frontală, un senzor de amprente poziționat central, pe spate, sub camera foto și un slot dual-SIM. Acesta din urmă poate fi folosit pentru a introduce o a doua cartelă sau pentru a mări capacitatea de stocarea cu ajutorul unui card microSD.

Din câte se pare, ZTE Axon 7 Mini va debuta pe 7 septembrie în țări precum Rusia, Germania, Polonia, Spania, Japonia, Australia, Arabia Saudită și India. Americanii vor beneficia de telefon începând cu luna octombrie.