11 nov. 2016 | 11:59

Google vine cu argumente puternice împotriva Comisiei Europene

VIDEO ACTUALITATE

Google a avut parte de câteva investigații destul de elaborate din partea Comisiei Europene, dar prin intermediul unei postări stufoase pe blogul oficial, desființează fiecare argument pentru cazul antitrust înaintat de autoritatea UE.

La ora actuală, Google poate fi percepută ca fiind cea mai populară companie din domeniul tehnologic. Alături de Microsoft și Apple, aceștia sunt giganții care dau tonul în Silicon Valley, și tot aceștia sunt cei pe care Comisia Europeană îi investighează la intervale regulate de timp din diverse motive. Cel mai recent proces care a făcut înconjurul lumii a fost unul de antitrust și a avut legătură cu dominația Google în domeniul sistemelor de operare pentru mobile.

În mod normal, contestarea afirmațiilor Comisiei Europene se desfășoară, mai mult sau mai puțin, în spatele ușilor închise de la Bruxelles. Se pare însă că gigantul din Mountain View a decis că este mai bine să desființeze în public atacul organismului executiv al Uniunii Europene.

Baza procesului antitrust intentat de Comisia Europeană este că Google nu are competitor în piața de mobile. Compania americană atrage însă atenția că, în conformitate cu un studiu al Comisiei, 89% dintre cei intervievați sunt de părere că Google și Apple sunt competitori direcți în acest domeniu prin intermediul Android și iOS. Tonul general al întregului document este destul de uniform și, în cea mai mare parte, se bazează pe informații din raportul Comisiei Europene pentru a combate acuzațiile de antitrust.

Cel mai interesant argument din postarea de pe blogul companiei adresează un reproș important al Comisiei Europene vizavi de numărul aplicațiilor Google preinstalate pe fiecare Android. Conform valorilor analizate de compania fondată de Larry Page, acel argument este inutil, când un Samsung Galaxy S7 cu Android 6.0.1, din 38 de aplicații preinstalate, are doar 11 create de Google. Între timp, un Lumia 550 cu 47 de aplicații preinstalate are 39 create de Microsoft, iar un iPhone 7 cu iOS 10.0.2, din 39 de aplicații preinstalate, are 39 de aplicații create de Apple.

,,Android nu a rănit competiția, ci a extins-o.” Una peste alta, lectura este una destul de interesantă și, cu toate că există multe argumente ale Comisiei Europene care sunt ancorate în realitate, se pare că și Google are dreptate în câteva privințe.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele