02 sept. 2016 | 14:41

Google suspendă planurile pentru Project Ara, cel mai așteptat smartphone modular

ACTUALITATE
Google suspendă planurile pentru Project Ara, cel mai așteptat smartphone modular

Ideea de smartphone modular pe care Google a prezentat-o în urmă cu trei ani a fost, probabil, fascinantă pentru orice pasionat de tehnologie.

Recent, părea că Project Ara e foarte aproape să devină un produs comercial. Obiectivul Alphabet era să creeze un telefon care să poată fi personalizat de către utilizator, cu o baterie suplimentară, cameră, boxe sau alte componente. Din păcate, Google a spulberat visele celor cărora le surâdea ideea de smartphone modular, suspendând producția. Așadar, telefoanele modulare vor rămâne, cel puțin o perioadă, în stadiul de experimente, dintre care cel mai relevant este, probabil, LG G5.

Traseul Project Ara a fost unul foarte complex de-a lungul anilor. A fost inițiat de Motorola, dar a rămas la Google, după ce Motorola a intrat în portofoliul Lenovo. Totuși, sursele Reuters sugerează că, deși Google a renunțat la produsul promițător, ar putea lucra cu parteneri pentru a aduce Project Ara pe piață, prin acorduri de licențiere. Momentan, purtătorii de cuvânt ai Google au refuzat să comenteze chestiunea.

Așa cum era de așteptat, smartphone-urile modulare au generat entuziasm în comunitatea pasionaților de tehnologie, mai ales datorită potențialului de personaliza dispozitivul și de a-i prelungi durata de viață. Totuși, astfel de tehnologii nu sunt tocmai ușor de adus pe piață, pentru că sunt costisitoare și e destul de greu de găsit o formulă care să nu le facă foarte voluminoase, a spus Bob O’Donnell, analist la TECHnalysis Research. Acesta nu a fost surprins de vestea că Google a renunțat la proiect, dar rămâne să așteptăm o confirmare oficială.