Despre neajunsul de a fi doar ”tu” și ispita de a socializa sau cum s-a dărâmat piramida lui Maslow

Tu când ai fost ultima dată singur? Îți mai amintești? Asta este o întrebare căreia încerc să-i găsesc răspuns de câteva luni. Luni în care, cu toate că au fost momente în care mi-am zis că vreau să fiu singur, nu mi-am petrecut nici măcar o zi doar în compania mea și a gândurilor mele. 

[related]

Îmi petrec viața într-un bâzâit tehnologic constant, prins între vibrațiile smartphone-ului și ale smartwatch-ului, ding-urile PC-ului și vocile din televizor. Mă ajută să-mi fac treaba, mă ajută să stau informat, mă ajută să stau conectat. Despre avantajele Omului 2.0 am vorbit pe larg în acest editorial, dar nu am expus și partea cealaltă parte a monedei.

”Mai bine animal decât om, insectă decât animal, plantă decât insecta… şi aşa mai departe. Salvarea? Tot ce micşorează influenţa conştiinţei şi-i compromite supremaţia”, spune Emil Cioran în cartea ”Despre neajunsul de a te fi născut”, carte care mi-a marcat adolescența. Din fericire (păcate?) pentru noi, nu mai avem nevoie să visăm la viața simplă a unei plante, pentru că suprimarea conștiinței se face cu trei click-uri și un abonament la Internet.

Vorbesc despre mine când spun că sunt atât de atașat de Internet (și de gadgeturile care îmi facilitează accesul la el) încât uneori îl descriu în termeni pe care alții îl folosesc pentru a descrie o religie. Și nu sunt singurul. ”Aduce oamenii împreună”, ”face lumea un loc mai bun”, ”știe totul despre tine” – acestea sunt fraze folosite pentru a-l descrie pe Dumnezeu și, în vremurile în care trăim, Internetul.

Vorbesc despre mine când spun că sunt atât de dependent de Internet (și de gadgeturile care îmi facilitează accesul la el) încât aș putea spune că mi-e ca o Biblie care mă ghidează în viață și fără de care nu știu cât m-aș descurca. Sunt dependent de Internet pentru a-mi face slujba (nu numai pentru a publica articole, ci pentru a mă documenta privind subiectele pe care le abordez sau pentru a le descoperi), sunt dependent de Internet pentru a ține legătura cu cei dragi, uneori sunt dependent de Internet și pentru a-mi satisface nevoile de natură fizică (îmi comand mâncare, haine, plătesc facturi, mă uit la pornografie și verific cum e vremea afară). Și nu sunt singurul.

”Tot Cioran spune, de data aceasta în cartea «Ispita de a exista» că «dacă viaţa a falsificat materia, omul, la rândul lui, a falsificat viaţa». Omul își falsifică viața încă de la începuturile lui, inventând sisteme de valori, reguli și religii. Dar niciodată în istorie omul nu a avut la îndemână unelte mai multe (sau mai eficiente) pentru a face acest lucru.”

În urmă cu câteva luni, am decis să fac o excursie în jurul Europei. Singur, hârșâind un troller micuț în urma mea, am luat la rând câteva orașe pe care voiam să le descopăr, într-o încercare de a mă descoperi pe mine, de a-mi face ordine în minte. Mă mândream cu faptul că plec singur când prieteni se mirau de voiajul meu, dar adevărul este că nu am fost singur nicio clipă. Mereu căutam o conexiune WiFi la care să mă conectez, măcar preț de câteva minute, și să vorbesc cu o persoană dragă sau să public o fotografie.

Ce înseamnă „înstrăinarea părintească”. Dacă vorbești aceste lucruri cu copilul tău, riști să fii sancționat

Fenomene extreme în România! Alerta dată de un climatolog, vremea o ia razna în toate anotimpurile

Există posibilitatea ca toată tehnologia să dispară într-o clipită, ca o furtună solară mai puternică să prăjească toate dispozitivele electronice, ca o bombă electomagnetică să ne arunce pe toți în Evul Mediu, ca un hacker ambițios să apese o tastă și să șteargă tot. Cu toate că gândul unei apocalipse mă entuziasmează uneori (știu, e pueril, deplasat și egoist, dar e doar o consecință a vizionării unui număr considerabil de filme cu zombie), realizez că eu nu sunt doar persoana care dă noroc cu prietenii și care interacționează, în viața reală (cea din carne și oase și coșuri și sudoare, cu restul oamenilor) ci sunt și Octavian Palade, un cont de Facebook cu peste 1.700 de ”prieteni” și 1.100 de ”urmăritori”, un canal de Youtube cu câteva clipuri video, o listă lungă a istoricului de căutări (unele mai banale sau mai bizare decât altele) și cele câteva milioane de click-uri date în ultimii opt ani. Cine aș mai fi eu dacă Octavian Palade ar dispărea? Cum m-aș mai simți validat sau, mai bine zis, aș mai putea să mă simt validat dacă acea validare ar veni de la un grup de format din (optimist vorbind) 20 de persoane în loc de câteva mii?

Revenind la excursia menționată mai devreme, căutam acele rețele WiFi pentru  a socializa, dar nu în orice fel. Voiam să interacționez cu persoane despre care știam sigur că își vor arăta sprijinul și admirația față de lucrurile pe care le ziceam și pe care le  făceam. Căutam validare la orice pas, lucrul pe care îl căutăm cu toții când butonăm smartphone-ul sau PC-ul, fie că  publicăm o fotografie în speranța unor like-uri, fie că ne căutăm ”ciudățeniile” pe Google în speranța că și alții au aceleași ”probleme”.

Tot Cioran spune, de data aceasta în cartea ”Ispita de a exista” că ”dacă viaţa a falsificat materia, omul, la rândul lui, a falsificat viaţa”. Omul își falsifică viața încă de la începuturile lui, inventând sisteme de valori, reguli și religii. Dar niciodată în istorie omul nu a avut la îndemână unelte mai multe (sau mai eficiente) pentru a face acest lucru. Iar aceste ”vieți falsificate” au devenit mult mai importante decât viețile noastre reale.

”Îmi petrec viața într-un bâzâit tehnologic constant și asta mă ajută să nu mă uit cu atenție la ce e în mintea mea. Faptul că nu vreau să mă uit acolo mă sperie, dar faptul că aș putea fi nevoit vreodată să renunț la lucrurile care îmi distrag atenția mă terifiază de-a dreptul.  Și nu sunt singurul.” 

Legat de asta, dacă sunteți familiarizați cu piramida nevoilor teoretizată de Maslow, trebuie să știți că aceasta nu mai are relevanță în epoca Internetului. Maslow spune că, deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Cele mai puternice au fost așezate la baza piramidei, iar cele mai puțin ”vitale”, spre vârf. Astfel, de la bază spre vârf, Maslow spune că nevoile umane sunt de tip ”fiziologic” (somnul, mâncarea, căldura), ”de securitate” (care au de a face cu stabilitatea și consistența într-o lume relativ haotică, precum securitatea casei și a familiei), ”de iubire și apartenență” (nevoia de prietenie, familie, apartenență la un grup, sau de implicare într-o relație intima sexuală), ”de stimă” (care cuprind atât recunoașterea venită din partea altor indivizi, cât și respectul de sine) și apoi cele de ”auto-actualizare” (care vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacitățile proprii).

El mai spune că pentru a progresa spre nevoile din centrul piramidei, un om trebuie să le îndeplinească pe cele de la bază. Totuși, un sondaj recent demonstrează că oamenii au mai multă nevoie de Internet (nevoie de stimă) decât de sex (nevoie fiziologică, dar și de apartenență). Discuția poate fi prelungită și s-ar putea spune că nevoie de socializare este tot una de apartenență, dar când majoritea caută validare prin prezența lor online (sau chiar plăcerea de a-și fructifica capacitățile), concluzia e simplă: o teorie emisă în urmă cu numai 70 de ani (și valabilă tot atât), tocmai a rămas fără valoare. Și, cu rușine, trebuie să recunosc că aș renunța  la îndeplinirea unor nevoi de bază cu promisiunea accesului constant la Internet.

Îmi petrec viața într-un bâzâit tehnologic constant, prins între vibrațiile smartphone-ului și ale smartwatch-ului, ding-urile PC-ului și vocile din televizor. Mă ajută să-mi fac treaba, mă ajută să stau informat, mă ajută să stau conectat, să îmi satisfact multe dintre nevoi. Îmi petrec viața într-un bâzâit tehnologic constant și asta mă ajută să nu mă uit cu atenție la ce e în mintea mea. Faptul că nu vreau să mă uit acolo mă sperie, dar faptul că aș putea fi nevoit vreodată să renunț la lucrurile care îmi distrag atenția mă terifiază de-a dreptul.  Și nu sunt singurul.