21 oct. 2016 | 12:10

Clipul GTA care parodiază exploziile Note 7 se întoarce pe YouTube

ACTUALITATE
Clipul GTA care parodiază exploziile Note 7 se întoarce pe YouTube


Note 7 este subiect de îngrijorare dar și de distracție, cel puțin dacă joci GTA 5. Videoclipul popular cu modul Note 7 pentru joc a apărut iarăși pe YouTube.

În urmă cu doar o zi, apărea o știre în care vorbeam despre faptul că Samsung a interzis clipurile din GTA 5 care arătau un mod ce folosea un Note 7 pe post de bombă. Videoclipul la care facem referire este primul care arată existența unui astfel de mod și a apărut și la noi pe site în urmă cu ceva timp.

Se pare că Samsung nu știa de glumă și a decis să depună către YouTube o plângere cu privire la încălcarea drepturilor de autor, prin folosirea telefonului Note 7 în cadrul jocului. Cel mai probabil, dacă smartphone-ul ar fi fost un simplu înlocuitor de telefon, Samsung n-ar fi vrut să ia atitudine, dar având în vedere că telefonul ținea loc unei bombe, e destul de evident că aceștia au vrut să facă videoclipul să dispară.

Cel ce a upload-at videoclipul pe YouTube a decis să ia, la rândul său, atitudine, având în vedere că internetul este plin de sute de videoclipuri cu conținut asemănător, ce nu au dispărut (nu că ar ave cum să mai dispară total, dar asta este altă discuție). YouTube a dat dreptate celui ce a rămas fără videoclip, astfel că modul pentru GTA 5 apare din nou în clipul încărcat pe site pe 1 octombrie, relatează digitaltrends.com.

Probabil că YouTube a înțeles că aici e vorba mai degrabă de o răzbunare din partea Samsung, compania însăși fiind cea care a depus plângerea de încălcare a drepturilor de autor. Indiferent de ce s-ar fi întâmplat de fapt, este important că videoclipul s-a întors. Ar fi bine să înțelegem, totuși, care a fost raționamentul deciziei YouTube de a bloca, apoi de a reintroduce videoclipul pe site.