13 oct. 2016 | 19:19

BMW a prezentat noul model Seria 5 Sedan

ENTERTAINMENT
BMW a prezentat noul model Seria 5 Sedan

Germanii își doresc ca a șaptea generație BMW Seria 5 Sedan să impresioneze prin imaginea sportivă şi eleganță, atunci când va ajunge pe șosele.

BMW Seria 5 Sedan vine cu o dinamică îmbunătățită semnificativ, alături de o nouă gamă de sisteme de asistare și conectivitate și un sistem de operare nou. Astfel, germanii vor ca BMW Seria 5 Sedan să continue succesul remarcabil înregistrat de predecesorii săi, care s-au vândut în peste 7,6 milioane de exemplare de-a lungul primelor șase generații.

Se observă o creștere ușoară a dimensiunilor exterioare. Mașina are o lungime 4,935 metri, o lățime 1,868 metri și o înălţime de 1,466 metri. Portbagajul este mai mare, având acum o capacitate de 530 de litri, însă grație conceptului de construcție ultra-ușoară BMW EfficientLightweight, masa automobilului este redusă cu până la 100 de kilograme față de modelul actual.

Conform comunicatului oficial, noua generație Seria 5 este cea mai eficientă gamă BMW din punct de vedere aerodinamic, cu un coeficientul aerodinamic (Cd) de 0,22. BMW a apelat și la o tehnologie nouă a suspensiei şi sistem de frânate ultra-uşor. Și eficiența a fost îmbunătățită, consumul de combustibil fiind mai mic cu până la 12%. De exemplu, versiunea BMW 520d EfficientDynamics Edition (care va debuta în martie 2017) are un consum mediu mixt de 3,8 l/100 km* şi emisii CO2 de 102 g/km.

Lansarea oficială va avea loc în data de 11 februarie 2017. Vom avea de-a face cu patru variante de motor (propulsoare pe benzină şi diesel, cu patru şi şase cilindri), tracţiune spate sau sistem inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive. Sistemul de reglare a emisiilor diesel SCR este disponibil standard la toate versiunile diesel.

În mod interesant, un model cu un sistem de propulsie hybrid plug-in va fi disponibil din martie 2017. Numit BMW 530e iPerformance, acesta dezvoltă o putere a sistemului de 185 kW/252 CP, oferă o autonomie electrică de 45 de kilometri şi are un consum de combustibil de 2,0 l/100 km* şi emisii CO2 de 46 g/km. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial.