Blizzard dă în judecată creatorii de cheat-uri pentru Overwatch

, 06 Iul, 07:26

Într-un timp foarte scurt, Overwatch a depășit praguri nebănuite de popularitate, dar ca trend să continue, Blizzard luptă intens împotriva creatorilor de cheaturi.

Primul joc al celor de la Blizzard care nu face parte dintr-o franciză existentă, după foarte mulți, ani este Overwatch. Acesta este un FPS de viteză foarte mare în care nimeni nu are voie să trișeze. Pornind de la rapoarte din partea comunității și de la sisteme foarte avansate de detecție, oricine este prins este dat afară de pe server și nu se mai poate juca niciodată. Cu alte cuvinte, a achiziționat jocul degeaba.

Trecând peste aceste particularități și peste faptul că mii de jucători au fost deja dați afară din joc, foarte mulți încearcă în continuare să trișeze, un detaliu care strică experiența celor care fac eforturi semnificative pentru a-și îmbunătăți performanța.

În spatele tuturor cheaturilor se află însă o companie care dezvoltă respectivele progrămele menite să înșele sistemul, iar de această dată vorbim de Bossland GMBH, un dezvoltator neamț care, conform celor de la TorrentFreak, tocmai a fost dat în judecată de către Blizzard. Dacă numele de Bossland vă este cunoscut, se datorează faptului că este acceași companie care în trecut a creat bots pentru alte jocuri Blizzard, precum Heroes of the Storm.

,,Vânzarea și distribuția de către pârât a Bossland Hack în Statele Unite a cauzat pierderi de milioane sau zeci de milioane de dolari pentru Blizzard în încasări și a generat pagube iremediabile bunăvoinței și reputației sale. În plus, prin lansarea Overwatch Cheat la doar câteva zile după lansarea Overwatch, pârâții încearcă să distrugă și să cauzeze un rău iremediabil jocului înainte ca acesta să aibă ocazia să înflorească complet.

Conform avocaților Blizzard, cheaturile pentru Overwatch reprezintă o pagubă enormă pentru companie. Problema este că Bossland GMBH are sediul în Germania, iar procesul a fost intentat în California, iar un tribunal american nu are nici un fel de autoritate asupra unei compani germane. Rămâne să vedem ce se va întâmpla în continuare.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail