19 mai 2016 | 12:06

Avantajele parteneriatului cu Orange: Telekom se laudă cu acoperire 4G de 96% în orașe

ACTUALITATE
Avantajele parteneriatului cu Orange: Telekom se laudă cu acoperire 4G de 96% în orașe

În urmă cu ceva timp, anunțam că Telekom și Orange au încheiat un parteneriat de pe urma căruia aveau să beneficieze ambii operatori. Primele avantaje încep să se vadă deja pentru Telekom, care tocmai s-a lăudat cu acoperirea rețelei 4G, care acum este extinsă la 96% din mediul urban. 

Acoperirea extinsă 4G este disponibilă clienților Telekom Romania noi și existenți, atât rezidențiali cât și din segmentul business, ai serviciilor mobile pe bază de abonament și ai ofertelor MagentaONE, cu planuri tarifare ce includ servicii 4G.

Telekom Romania continuă eforturile de a aduce clienților săi nu doar un portofoliu complet de soluții de comunicare, incluzând servicii fixe, mobile și TV, ci și cea mai bună experiență de utilizare a acestor servicii. Acoperirea extinsă pentru serviciile 4G reprezintă un pas major în consolidarea strategiei noastre de broadband mobil, în linie cu obiectivul de a aduce serviciile de Internet 4G mai aproape de clienții din întreaga țară, alături de tehnologia de vârf FTTx și de servicii TV de cea mai bună calitate”, a spus Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania.

Harta de acoperire pentru serviciile 4G din oferta Telekom Romania este disponibilă la www.telekom.ro/harta-acoperire.

În luna februarie, Orange și Telekom anunțau un parteneriat care presupunea că utilizatorii Telekom Romania vor putea folosi benzile de comunicații 4G și 4G+ chiar și atunci când nu se află în aria de acoperire a rețelei 4G a Telekom Romania Mobile. Independent de acordul de roaming național, Telekom Romania și Orange România au semnat, de asemenea, un contract de acces la rețeaua fixă urbană de fibră optică a Telekom. Acesta permite Orange să intre pe piața serviciilor de comunicații fixe și să ofere clienților săi Internet fix de mare viteză, precum și servicii TV îmbunătățite.

Orange tocmai a anunțat introducerea în ofertă a serviciilor de internet fix, telefonie fixă și televiziune prin cablu, ca urmare a acestui parteneriat.