Asus pregătește un telefon cu două camere foto
Taiwanezii de la Asus ar putea lansa, în curând, un telefon dotat cu două camere foto principale.
În urmă cu puțină vreme, taiwanezii de la Asus au confirmat în mod oficial faptul că vor organiza un eveniment numit Zenovation la începutul anului viitor, în perioada în care va avea loc CES 2017. Zvonurile menționează că, în cadrul evenimentului respectiv, Asus ar putea introduce noi dispozitive dotat cu chip-uri Snapdragon, printre care s-ar număra și un telefon care va beneficia de Snapdragon 835, cel mai performant model produs de americani.
Alături de acesta, însă, am putea vedea și un telefon dotat cu două camere foto principale. După cum scrie site-ul GSMArena, dispozitivul ar fi fost deja certificat de către TENAA, autoritatea chineză din domeniul telecomunicațiilor și ar avea numele de cod Z01HDA. În ceea ce privește specificațiile, se pare vă vom avea de-a face, printre altele, cu un procesor Snapdragon 625, care se va ascunde în spatele unui display de 5,5 inci, cu rezoluție Full HD.
În ceea ce privește cantitatea de RAM și capacitatea de stocare, se pare că vor exista mai multe opțiuni. Astfel, vor exista variante cu 2GB, 3GB și 4GB RAM și cu 16GB, 32GB sau 64GB spațiu pentru informațiile personale. În ceea ce privește camera foto principală, situația este oarecum ciudată pentru moment. Mai exact, imaginea obținută de la chinezi afișează în mod clar două camere foto (specificate și în listarea Bluetooth SIG), însă specificațiile furnizate de ei menționează un singur senzor de 16 megapixeli.
Listarea Bluetooth SIG sugerează cp telefonul ar purta numele ZenFone 3 Zoom, iar senzorii de pe spate ar fi de 12,2 megapixeli și 13 megapixeli, în condițiile în care camera de pe față ar fi de 13 megapixeli. Dispozitivul ar putea rula Android 6.0.1 Marshmallow și va include, printre altele, o baterie de 4.850 de megapixeli. Cu un senzor de amprente inclus pe spate, telefonul ar urma să fie disponibil în trei culori: negru, argintiu și auriu. În ceea ce privește prețul și disponibilitatea, nu avem informații deocamdată.