13 mai 2016 | 19:16

Aplicațiile cu ajutorul cărora vei folosi telefonul mai rar

ACTUALITATE
Aplicațiile cu ajutorul cărora vei folosi telefonul mai rar

Există aplicații care te vor ajuta să folosești mai rar telefonul, mai ales atunci când ieși în oraș.

Având în vedere cantitatea uriașă de informații stocată în interiorul dispozitivului mobil, foarte mulți experți afirmă că acesta ar putea fi printre cele mai importante lucruri deținute de o persoană în ziua de azi. Însă mulți dintre noi, de cele mai multe ori fără a ne da seama, abuzăm de acestea și le folosim prea des, uneori chiar în situații în care ne aflăm în compania altor persoane.

Având în vedere că se apropie weekend-ul, vă recomandăm două aplicații care v-ar putea ajuta să folosiți telefoanele mai rar atunci când ieșiți cu prietenii. Am inclus în acest articol doar două aplicații, iar dacă aveți sugestii, vă invităm să ni le comunicați printr-un comentariu.

Checky

Checky este prima dintre aplicațiile pe care vi le recomandăm. Se spune că primul pas când vine vorba de rezolvarea unei probleme este conștientizarea acesteia. Astfel, pentru a folosi telefonul mai puțin, trebuie mai întâi să vedeți cât de gravă este problema. Checky, din acest punct de vedere este o aplicația foarte utilă.

Rolul acesteia este de a contoriza toate situațiile în care deblocați telefonul. Din câte se pare, aceasta consumă o cantitatea considerabilă de baterie pe parcursul zilei și nu vă poate informa în legătură cu activitățile pe care le-ați efectuat după deblocare. Însă vă poate oferi informații extrem de utile în legătură cu dependența de telefonul mobil. Mai multe informații despre Checky sunt disponibile AICI.

Moment

În cazul în care ajungeți la concluzia că folosiți telefonul prea des și, uneori, în situații nepotrivite, Moment ar putea fi o primă soluție foarte bună. Aplicația vă permite să vă setați anumite limite pentru perioada totală în care vreți să folosiți telefonul într-o zi și vă avertizează atunci când vă apropiați de acea limită. De asemenea, aplicația oferă notificări și în cazul în care ați petrecut mai mult de 15 minute într-o singură sesiune de utilizare. Moment este, deocamdată, disponibilă doar pe App Store.