„Al cincilea mijloc de transport”: construcția Hyperloop a început oficial

Andrada Bonea, 16 Ian, 13:33

O modalitate de a călători în siguranță la o viteză mare, fără a consuma combustibil, sună de parcă ar fi rupt din filmele SF. Hyperloop, unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale lui Elon Musk, e o soluție ingenioasă.

Practic, Hyperloop e un tub mare, depresurizat, care propulsează o capsulă cu oameni sau materiale din punctul A în punctul B. Când a prezentat prima oară ipoteza de Hyperloop, Elon Musk a folosit-o pentru a protesta împotriva planurilor fostului guvernator al Californiei de a construi un tren. Acel tren ar fi costat 68 de miliarde de dolari, iar un bilet de la San Francisco la Los Angeles ar fi fost 100 de dolari. Potrivit părintelui Tesla, poți crea un mijloc de transport mult mai ieftin și mai rapid, folosind tehnologia potrivită.

Musk a creat un ghid complet pentru construcția Hyperloop, apoi a deschis un document pentru sugestiile investitorilor, companiilor și oamenilor de știință. Oficial, a început asamblarea uriașelor tuburi, care vor fi testate în lunile următoare în Nevada. Modelul final va fi complet funcțional până în 2020, potrivit Interesting Engineering.

”Va schimba lumea” este una dintre cele mai curajoase afirmații pe care le putem vedea în cel mai nou videoclip de prezentare pentru Hyperloop. Trenul dezvoltat de compania lui Elon Musk ar putea, într-adevăr, să aibă un impact uriaș asupra societății noastre. Conform VentureBeat, distanța dintre Los Angeles și San Francisco, aproximativ 600 de kilometri, va putea fi parcursă în nu mai mult de o jumătate de oră. După cum declară unul dintre angajați, Hyperloop îți va permite ”să locuiești unde vrei și să muncești unde vrei”.

Musk a spus în 2013 că n-ar avea nevoie decât de 6 miliarde de dolari ca să creeze primele circuite. De asemenea, energia ar veni de la Soare și vorbim de un sistem similar trenului Maglev care folosește principiul de respingere dintre doi magneți. „Dacă ar fi prioritatea mea, probabil că aş finaliza proiectul într-un an sau doi“, a menţionat Musk în 2013, când a prezentat planurile.

Henri Coandă, poate cel mai renumit inginer din România, a gândit și testat un sistem similar Hyperloop încă din secolul trecut. El a spus că folosind invenția sa, oamenii ar fi putut călători între București și Ploiești în maximum 8 minute cu o viteză de circa 500 de kilometri pe oră.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail

Viziteaza-ne pe Facebook