Această tânără ar putea fi versiunea feminină a lui Albert Einstein

Andrada Bonea, 16 Ian, 12:46

Unul dintre lucrurile uimitoare pe care cei de la MIT le pot face, dincolo de înțelegerea parțială a Universului și construirea de dispozitive aproape SF, e că poate monitoriza calitatea aerului și felul în care e afectată de avioane.

Prin urmare, când Sabrina Pasterski a intrat în birou pentru a primi aprobarea pentru un avion cu un singur motor pe care l-a construit, probabil nu ar fi fost ceva ieșit din comun. Dacă stăm să ne gândim că fata avea doar 14 ani și deja testase avionul, pilotându-l singură, poate că găsim elementul-surpriză. „Nu mi-a venit să cred, nu numai pentru că era atât de tânără, ci și pentru că era fată”, a spus Peggy Udden, secretar-executiv la MIT.

Desigur, ne aflăm în 2016, iar femeile nu sunt tocmai rare la MIT: aproape jumătate din poziții sunt ocupate de ele. Dar Pasterski nu doar că a venit cu o idee care a primit rapid aprobare, dar a atras atenția profesorilor de top. Opt ani mai târziu, tânăra de 22 de ani este deja absolventă MIT și în cursul de a-și lua doctoratul la Harvard. Explorează câteva dintre cele mai complexe probleme în fizică, pe care le-au avut în vedere și Stephen Hawking și Albert Einstein. Profesorii de la Harvard cred că tânăra ar putea fi un fel de Albert Einstein al modernității.

Cercetările tinerei au în vedere găurile negre, natura gravitației și timpul cosmic. Se concentrează mai ales asupra unei mai bune înțelegeri a gravitației cuantice, care încearcă să explice fenomenul gravitației în contextul mecanicii cuantice. Descoperirile în această arie ar putea schimba dramatic înțelegerea Universului, potrivit Yahoo!

Jeff Bezos, fondator al Amazon și dezvoltator al Blue Origins, i-a promis un job oricând se simte pregătită, iar oferta rămâne valabilă. De asemenea, Andrew Strominger, care va publica în curând un studiu la care a lucrat cu Stephen Hawking, a spus că a auzit lucruri extraordinare despre Pasterski. Chiar dacă mentorii îi prezic un viitor strălucit și faimă în lumea fizicii, Pasterski pare cu picioarele pe pământ. Cel mai recent sondaj al U.S. Census Bureau arată că doar 26% dintre absolvenții de studii științifice din Statele Unite au locuri de muncă în domeniu, iar mai mult de 30% sunt șomeri. Pasterski nu pare descurajată, totuși: „Când ești obosit, dormi, când nu, faci fizică”.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail

Viziteaza-ne pe Facebook