ZTE Blade S6, încă o clonă chinezească de iPhone 6

, 16 Ian, 07:59

Deşi părerile legate de schimbarea de design a noului iPhone au fost împărţite, Blade 6 este un smartphone realizat după liniile de design ale iPhone 6.

Pe sistemul nu poţi mulţumi şi capra şi varza, lansarea unui iPhone 6 curbat pe margini cu o diagonală mai mare nu a fost neapărat pe gustul utilizatorilor de iDevice-uri cu vechime. Cu toate acestea, la scurt timp după anunţul oficial de lansare al telefonului creat în Cupertino, nu a durat foarte mult până când am văzut câteva clone. Lenovo Sisley S90 este una dintre cele mai ostentative, dar nici cu iminentul ZTE Blade S6 nu mi-e ruşine. Până şi utilizarea cifrei 6 în denumirea produsului mi se pare o referinţă clară către gadgetul Apple.

Fără a fi avut încă parte de o lansare oficială, noul S6 a apărut deja pe website-ul unui comerciant online cu statut de precomandă şi fără preţ. Trecând însă peste particularităţile de design similare cu cele ale unui iPhone 6, aparatul pare destul de impresionant. Este construit în jurul unui panou HD 720p cu diagonala de 5,5 inci, exact ca iPhone 6 Plus. Partea de procesare reprezintă o combinaţie dintre un SoC quad core pe 64 de biţi tactat la 1,5GHz şi o cantitate de memorie RAM de 2GB. Spaţiul de stocare intern este de 16GB, dar undeva pe margine ascunde şi un slot pentru extinderea acestei valori printr-un microSD. În ceea ce priveşte captura de conţinut foto-video, veţi avea incluse o cameră principală de 8MP şi o a doua frontală de rezoluţie necunoscută. Sistemul de operare preinstalat este Android 4.4 KitKat.

Momentan nu avem o dată oficială începând cu care terminalul poate fi achiziţionat, dar cei de la GizChina aproximează că nu ar trebui să dureze mai mult de câteva săptămâni.

zte-blade-s6_clona iphone 6

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail