Un nou malware de Android se maschează ca emulator de Nintendo

, 10 Iul, 07:01

Încercaţi să fiţi cât se poate de reticenţi la a instala aplicaţii pe Android din surse necunoscute pentru că s-ar putea să fie malware şi

Dispozitivele cu Android continuă să fie expuse la un . Din păcate, niciodată astfel de aplicaţii nu sunt marcate ca atare, ci sunt mascate în spatele unor programe aparent utile.

Un astfel de exemplu de malware periculos pentru platforma Android a fost descoperit zilele trecute în spatele denumirii de Gunpoder. Partea cea mai fascinantă este că nici măcar nu se ascunde în spatele unei aplicaţii gratuite pentru a spori tentaţia de o instala. Se maschează sub forma unui emulator de Nintendo contra cost. Mai mult decât atât, cei de la Palo Alto Networks au descoperit deja nu mai puţin de trei variante de Gunpoder ce pot fi instalate din greşeală. Toate cele trei se înfăţişează sub formă de emulatoare şi se pare că au generat deja un număr semnificativ de victime, deşi nu se cunoaşte numărul exact al acestora.

Partea amuzantă şi un pic macabră a acestui anunţ este că veţi şi plăti hackerul al cărui scop implică furtul de informaţii de pe gadgetul vostru preferat. Imediat după instalarea Gunpoder sunteţi invitaţi să plătiţi între 0,2 şi 0,5 dolari pentru o licenţă pe viaţă prin intermediul PayPal sau Skrill. Informaţiile care vă sunt în pericol includ contactele, istoricul browser-ului, semnele de carte şi nu numai. Pentru a se asigura că nu va muri prea curând se şi propagă printre prietenii din agendă prin SMS.

Noul malware se adresează internauţilor din Irak, Tailanda, India, Indonezia, Africa de Sud, Rusia, Franţa, Mexic, Brazilia, Arabia Saudită, Italia, SUA şi Spania. Ca urmare, cel puţin momentan, în România sunteţi în siguranţă.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail